Vanzarea animalelor, fie ele de companie sau de interes economic, se va face doar in spatii autorizate. Vanzatorul este obligat sa inmaneze noului proprietar instructiuni scrise cu privire la nevoile fiziologice, de protectie si de bunastare a animalului.
Proprietarii animalelor de companie tinute in aer liber vor fi obligati sa le asigure adapost individual si cel putin o ora de miscare, sub supraveghere, potrivit proiectului privind normele metodologice de aplicare a Legii protectiei animalelor. De asemenea, stapanii sunt obligati sa supravegheze cu atentie patrupedele pentru a evita accidentele si transmiterea unor boli. Potrivit actului normativ, animalele de companie din curti trebuie sa dispuna de adaposturi care sa le protejeze de intemperii. Pentru cainii tinuti legati in curtile gospodariilor, actul normativ prevede ca lantul acestora sa aiba o lungime de cel putin doi metri. In cazul in care animalele sunt tinute intr-un tarc, acesta trebuie sa acopere o suprafata minima de sase ori mai mare decat cea a custii. Totodata, proprietarii sunt obligati sa le asigure, intr-o perioada de 24 de ore, cel putin o ora de libertate de miscare, se mai arata in proiectul de ordin. Legea prevede sanctiuni cuprinse intre 8.000 si 1.500 lei pentru posesorii de animale care nu pun la dispozitia acestora un adapost corespunzator, hrana si apa suficienta, precum si posibilitatea de miscare. Chiar si lipsa de atentie fata de animal este considerata fapta contraventionala si este sanctionata. „Legea este aplicabila si in cazul adaposturilor de caini, numai ca aceste prevederi legate de spatiu pot fi respectate numai in cazul unei reconstructii a unitatilor in care isi desfasoara activitatea serviciul de ecarisaj. Spre exemplu, un caine din adapostul nostru are la dispozitie un spatiu de 2/2 metri. In ceea ce priveste dimensiunea padocului, daca acesta trebuie sa fie de sase ori mai mare decat a custii, inseamna ca din 500 de caini cati avem vom fi obligati sa pastram doar 200, ca sa putem respecta aceasta norma. Restul se vor intoarce in strada”, ne-a declarat directorul Administratiei pentru Supravegherea Animalelor Bucuresti, Simona Panaitescu. Legea ii obliga pe proprietari sa asigure asistenta medicala, respectiv deparazitari interne si externe periodice, vaccinari si tratamente profilactice sau in scop terapeutic. Nici dresajul nu va mai putea fi facut oricum. Acesta trebuie realizat numai de persoane autorizate. De asemenea, sunt interzise in dresaj echipamentele care produc socuri electrice, obiectele ascutite sau contondente, metodele care presupun pedepsirea sau corectia animalului prin loviri, raniri, inducere de frica, legarea membrelor, legarea la punct fix pentru perioade lungi de timp, orice forma de dopaj, supunerea la conditii climatice extreme, precum si toate metodele care duc la epuizarea fizica sau psihica a animalului. Proiectul de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 205/2004 privind protectia animalelor a fost elaborat de presedintele Autoritatii Nationale Sanitar -Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) si de Ministerul Internelor si Reformei Administrative si se afla in dezbatere publica.
Peste 100 de maidanezi ucisi si aruncati la groapa de gunoi
Peste 100 de caini au fost gasiti morti in groapa de gunoi de la marginea orasului Rovinari – Gorj. Fragmente din corpurile animalelor erau vizibile in pamantul impins cu un buldozer. Cadavrele zaceau printre tonele de resturi menajere, mirosul urat simtindu-se de la zeci de metri distanta. „Ce s-a intamplat aici este ilegal si strigator la cer. Sunt caini morti peste tot. Au impins cadavrele in apa, ca sa scape de ele, si au ramas resturi in pamant. Se vede cate o labuta, cate un craniu. Nu este posibil sa se intample asa ceva in epoca in care traim”, a afirmat Carmela Serbanoiu, presedintele Asociatiei Pro. Aceasta il acuza pe primarul Dorin Filip din Rovinari de omorarea animalelor, deoarece acesta a anuntat, in urma cu o luna, ca ofera cate 10 lei oricarui localnic care prinde maidanezi de pe strazi si ii aduce la padocul amenajat la marginea orasului. Carmela Serbanoiu spune ca il va actiona in instanta pe edilul-sef, acuzandu-l de instigare la omorarea patrupedelor. Edilul din Rovinari dezmite insa toate acuzatiile si spune ca maidanezii adunati din urbe sunt teferi si nevatamati, iar groapa de la periferia orasului nu mai este folosita de ceva vreme, fiind inchisa de inspectorii garzii de mediu. Dorin Filip sustine ca animalele moarte au fost aduse din alta localitate, la adapostul infiintat de primarie patrupedele fiind in numar complet. „Daca vreti, ii si inventariem, sa vedeti cati caini am eu acolo, cati am primit pe bonuri. Am mancare la adapost, am tot. Intr-adevar, eu am initiat actiunea asta, sa ii adun, sa nu mai muste oamenii, dar nu pot sa-i strang pe toti peste noapte. Eu sunt iubitor de animale, am acasa unul care are 17 ani”, a spus contrariat primarul.
Sursa: Gardianul