Groapa de gunoi a Timisoarei – inchisa de “Tratatul de aderare”

Neputinta autoritatilor locale de a rezolva problema gropii de gunoi a Timisoarei a dus la o situatie-limita: de la 1 ianuarie 2009, gunoiul din municipiul de pe malurile Begai nu va mai putea fi depozitat in actuala locatie de la Parta. Ieri, o adresa a Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile l-a anuntat pe primarul Gheorghe Ciuhandu ca solicitarea amanarii inchiderii depozitului de deseuri menajere a fost respinsa. Printre motivele invocate se afla si acela ca termenul de inchidere “a fost prevazut in Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana si, ca urmare, acesta nu poate fi modificat/anulat. Continuarea activitatii pe acest depozit dupa aceasta data constituie o incalcare a actelor de reglementare in vigoare, precum si a angajamentelor asumate de Romania prin semnarea Tratatului de aderare la UE si poate conduce la declansarea procedurii de infrigement”.

12 ani de amanari

Inca din 1996, Primaria Timisoara a inceput sa discute despre amenajarea unei noi gropi de gunoi, in conditiile in care actuala locatie de la Parta, infiintata in anii “70, are o capacitate de depozitare depasita si nu corespunde standardelor ecologice, fiind in apropierea unui drum european. Interesele imobiliare si politice au facut ca, exact in momentul in care trebuia obtinuta o finantare europeana, intreaga procedura sa fie reluata, deoarece Consiliul Local Sanandrei si-a retras acordul initial. Ulterior, s-au cautat alte posibile locatii pentru un nou deponeu, ultima varianta fiind aceea a ridicarii unei platforme de prelucrare a deseurilor la Ghizela. Acesta este insa un proiect al Consiliului Judetean Timis, aflat in faza studiului de fezabilitate.

Criza, rezolvata cu solutii romanesti

In aceste conditii, situatia pare a fi fara iesire, in conditiile in care Timisoara produce anual aproximativ 700.000 mc de gunoi. Viceprimarul Timisoarei, Sorin Grindeanu, a declarat, ieri: “Incercam sa gasim o solutie cat mai rapida, impreuna cu cei de la consiliul judetean, care au proiectul pentru noul deponeu”. Presedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, a invocat o durere de dinti si nu a participat la discutiile cu primarul Ciuhandu, pasand problema proaspatului vicepresedinte, Adam Craciunescu. Acesta s-a declarat extrem de optimist, sustinand ca, in noiembrie, ar putea fi tinuta licitatia pentru noul deponeu, chiar daca la ora actuala nu exista nici un euro pentru finantarea proiectului. In cazul in care nu se va obtine din partea Ministerului Mediului o noua pasuire, Craciunescu a gasit o solutie romaneasca, insa in afara legii: “Pe terenul de la Ghizela vom delimita cu sarma o zona, iar acolo vom depozita deseurile pe care anterior le sortam intr-o statie speciala”. Autoritatile timisene iau in calcul inclusiv varianta transportarii de anul viitor a gunoiului pana la Arad.

Sursa: Gandul

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,101FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente