Organizatiile nonguvernamentale din Romania vor putea accesa in perioada urmatoare fonduri de 30 de milioane de euro, donate de Norvegia, Islanda si Liechtenstein, prin Programul Fondul ONG in Romania, din cadrul Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European.
Este vorba de o noua editie a acestui program, mult mai ampla, dupa ce in urma cu cinci ani a fost lansata o linie de finantare similara, care beneficia insa de fonduri in valoare de cinci milioane de euro.
Ambasadorul Norvegiei, Oystein Hovdkinn, prezent joi la conferinta de lansare a programului, a apreciat ca in Romania principala provocare o reprezinta promovarea dezvoltarii economice si sociale, pentru toti cetatenii. “In calitate de stat donator, ne bucuram foarte mult ca acest fond a fost lansat (…), avem experiente foarte bune din prima perioada, cind a existat acelasi management. Am vizitat citeva dintre proiectele implementate si suntem optimisti ca in urma alocarii unei sume mult mai mari se va face si mai mult pentru dezvoltarea economica si sociala a Romaniei. Cred ca in Romania, atunci cind vorbesti de drepturile omului, cel putin din punctul meu de vedere, dupa ce am petrecut cinci ani in aceasta tara, drepturile cele mai importante sunt legate de dezvoltarea economica si sociala. Instigarea la ura si xenofobia se intilnesc mai putin in Romania decit in multe state occidentale. Nu exista un partid politic specializat in xenofobie, cum se intimpla in unele state vest-europene. In Romania principala provocare este de a promova dezvoltarea economica si sociala, pentru toti cetatenii”, a afirmat diplomatul.
Ambasadorul a subliniat ca acest fond este o semnificativa sursa de finantare pentru ONG-urile din Romania, un sprijin consistent pentru sectorul civil. El a spus ca au trecut aproape cinci ani de la lansarea primei editii a Fondului ONG si ca atunci avea o intelegere abstracta a modului in care organizatiile nonguvernamentale vor contribui la reducerea disparitatilor economice si sociale dintre Romania si alte state membre UE.
Oystein Hovdkinn a felicitat organizatiile coordonatoare, remarcind ca absorbtia de 99% a sumelor destinate Fondului ONG a fost “cu ceva mai buna decit cea a fondurilor europene”. El a apreciat ca acest lucru este explicabil prin faptul ca volumul fondurilor in este mult mai mic, dar si birocratie redusa, accesul la management fiind mult mai usor.
De asemenea, ambasadorul norvegian si-a exprimat speranta ca implementarea programului va consolida relatia dintre Romania si tarile donatoare. “Presa romaneasca transmite stiri senzationale despre coruptie si alte scandaluri. Uneori astfel de stiri ating proportii din cauza carora unii ar putea deveni pesimisti in legatura cu drumul pe care il urmeaza Romania”, a spus ambasadorul, adaugind insa ca sectorul ONG genereaza mai degraba optimism in legatura cu viitorul Romaniei si mentionind ca a intilnit multe organizatii idealiste, care reprezinta o forta importanta si pozitiva.
Pe de alta parte, diplomatul norvegian a fost de parere ca ONG-urile care se ocupa mai degraba de organizarea seminariilor ar trebui sa-si gaseasca o activitate mai utila, deoarece sumele se acorda pentru organizatiile care ofera rezultate vizibile, concrete.
Directorul executiv al Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Ionut Sibian, a precizat ca programul se va desfasura in perioada 2013-2017 si ca vor exista doua runde de cereri de propuneri. Una va fi lansata in urmatoarele zile iar cealalta, peste aproximativ 16 luni.
Sibian a aratat ca programul promoveaza implicarea, activismul, toleranta, comportamentul democratic si se va concentra pe combaterea incitarii la ura si violenta. De asemenea, se vor acorda fonduri pentru dezvoltarea serviciilor sociale, sector subfinantat din cauza crizei economice, dar si pentru dezvoltarea rurala, sustinerea comunitatilor de romi, dezvoltarea capacitatii ONG-urilor. El a mai precizat ca in prima runda a Fondului ONG, care a beneficiat de o finantare de cinci milioane de euro, au fost finantate 115 proiecte, desi au existat 952 de aplicatii.
Unele proiecte au fost premiate, primind distinctii precum marele premiu al Galei Societatii Civile, premii la Gala Participarii Publice, Gala premiilor in educatie, premiul national pentru arhitectura si design.
Peste 20.000 de tineri si copii au fost implicati in aceste proiecte. De asemenea, peste 400 de monumente istorice din Bucuresti au fost marcate, au avut loc opt lucrari de reabilitare a unor obiective istorice, peste 12.000 de cetateni au semnat petitii, au existat trei propuneri de politici publice aduse in atentia decidentilor, a fost creata o coalitie pentru fonduri structurale, a fost infiintata o organizatie in domeniul voluntariatului. Ionut Sibian a spus ca la actuala editie se asteapta la peste 2.000 de aplicatii.
Programul este implementat in consortiu de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Fundatia pentru Parteneriat si Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi. Dintre cele 15 state beneficiare Romania ocupa locul doi, dupa Polonia, din punctul de vedere al finantarii.