Luni, in jurul orei 14.00, echipele de muncitori aflati in zona propusa pentru reabilitare in cadrul Cetatii, respectiv Parcul Custozza au reluat lucrarile de scoatere a copacilor. La fata locului s-au aflat un grup de aproximativ 15 persoane, care se opun in continuare acestor lucrari. Arborii care au devenitsubiectul unor dispute la nivel local, vechi de peste 100 de ani, au fost scosi din radacini cu ajutorul unor utilaje.
Tinerii care participa la actiunile de sustinere a protejarii Parcului Custozza, prezenti in parte, luni, in zona amintita, si-au exprimat inca o data nemultumirea. „Ne opunem, deoarece tinem la acesti copaci, au o vechime de 135 de ani, nu vrem betoane, ca, vara, sa murim de cald. Este o brutalitate, ei s-au gandit ca, daca pe defrisat nu se poate, hai sa-i scoatem cu buldozerul din radacini, brutal. Am vazut oameni care au fost bruscati de jandarmi si de seful de aici. Acesta le-a spus: <Treci afara de pe santierul meu!>. Nu dorim anularea proiectului, ci vrem ca parcul sa fie reabilitat si copacii toaletati, cum s-a promis in 2009 si sa se protejeze zona verde”, a declarat Ioana Breaz, una dintre participantele la actiune.
Atmosfera tensionata privind problema Parcului Custozza a continuat cu solicitarea venita din partea protestatarilor, pentru administratia locala, de a prezenta autorizatia de taiere a copacilor. Aceasta a fost ceruta in cadrul unei intalniri cu arhitectul sef Hedviga Calin si directorul Directiei de Urbanism, Silvia Moldovan. Din spusele participantilor, reprezentantii administratiei locale nu au putut oferi o astfel de autorizatie de la Agentia de Protectie a Mediului Alba, ci doar o autorizatie de construire, pe motiv ca, la momentul initierii proiectului, in 2008, o astfel de autorizatie nu era necesara. Protectia Mediului a fost sesizata in acest caz, a facut documentarile pe teren, iar maine, cel mai probabil, urmeaza sa dea un raspuns si sa aplice legea.
Tinerii au obtinut copia planului de reabilitare a Parcului Custozza, potrivit caruia toti cei 158 de copaci urmeaza sa dispara, in locul lor fiind proiectat un complex cu fantana arteziana, alei de marmura si pavaje si 20 de arbusti ornamentali de talie mica. Protestatarii au reusit sa obtina si promisiunea, de la arhitectul sef al Primariei Alba Iulia, Hedviga Calin, ca muncitorii nu se vor atinge de copacii din Parcul Custozza, cel putin deocamdata si ca vor avea o discutie deschisa privind fiecare copac in parte, pentru a se vedea ce se va taia si ce va ramane. In zona sunt peste 100 de copaci, din mai multe specii si de inaltimi mari. De asemenea, a fost inaintata o solicitare de intalnire cu conducerea Primariei Alba Iulia pe acest subiect.
Administratia publica locala va argumenta, marti, motivele pentru care s-a luat decizia renuntarii la copacii din parc, dupa ce va avea o discutie cu protestatarii si proiectantul. Potrivit reprezentantilor acesteia, proiectul a fost facut dupa luni multe de discutii si analize cu specialisti. In proiect sunt prevazuti copaci ornamentali de 2-3 metri inaltime, care vor fi asezati strategic, astfel incat sa imbogateasca estetic zona. Despre actualii copaci, reprezentantii administratiei locale sustin ca au radacini foarte extinse si vor afecta cladirile si zonele pietonale.