Imaginea a fost preluată de pe https://i.ytimg.com.

Auzim tot mai des vorbindu-se despre reciclare ca soluție la problema poluării cu plastic. Cu toate acestea, în absența unor măsuri sinergice vizând proiectarea ecologica sau ecodesign-ul de produs, reutilizarea și prevenirea generării deșeurilor, poluarea va continua să se manifeste ca fenomen. Un raport întocmit de Zero Waste Europe arată că până și reciclarea chimică, promovată intens de industrie în ultimii ani, poate avea efectul de încurajare a producției de plastic. Cât timp consumatorii vor crede că plasticul poate dispărea în mod miraculos, poluarea cu plastic va continua să existe.

Pentru a înțelege de ce reciclarea nu rezolvă, singură, problema poluării cu plastic este necesar să înțelegem, mai întâi, ce este acest plastic care poluează Planeta. Materialele plastice sintetice sunt de natură organică, anorganică sau mixtă, în cea mai mare parte derivate din combustibili fosili precum petrol și gaz natural. Plasticul este format din niște lanțuri de molecule, cu masă moleculară mare, strâns legate între ele. Fiecare dintre aceste molecule reprezintă un monomer, iar lanțurile rezultate din alăturarea mai multor monomeri sunt numite polimeri. Acesta este motivul pentru care denumirea multor materiale plastice începe cu „poli”: polietilenă, polistiren, polipropilenă etc.. 

Polimerii, adică aceste molecule (monomeri) legate între ele, sunt adesea formați din carbon și hidrogen, iar uneori conțin și molecule de oxigen, azot, sulf, clor, fluor, fosfor sau siliciu. Termenul „plastic” se referă la proprietatea de deformare ridicată a produselor rezultate din multitudinea de combinații a polimerilor. Pentru ca polimerii rezultați să poată fi utili, trebuie să aibă anumite proprietăți, precum flexibilitate, rezistență la foc, robustețe, etc. Aceste proprietăți sunt conferite plasticului prin adăugarea de diverși aditivi în procesul de producție.

Chiar dacă sunt cunoscuți generic sub denumirea de “plastic”, fiecare polimer trece printr-un proces de producție diferit și are o temperatură de topire proprie, diferită de a altor polimeri. De asemenea, are în compoziție aditivi – substanțe chimice diferite. Din acest motiv, fiecare polimer, adică fiecare tip de plastic, trebuie reciclat prin procese tehnologice diferite.

Pentru o reciclare de calitate, fiecare tip de plastic trebuie sortat în funcție de familia de polimeri de care aparține. Dar asta nu e tot. În procesul de sortare trebuie să se țină cont, de asemenea, și de felul aditivilor care au fost adăugați în procesul de producție al fiecărui tip de plastic. De exemplu, PET-ul opac nu trebuie reciclat împreună cu PET transparent.

Reciclarea, așa cum este realizată astăzi, este un proces tehnologica care presupune sortarea, spălarea și “rearanjarea” diferiților polimeri astfel încât aceștia să formeze alte produse plastice. Fiecare proces de reciclare mecanică conduce, totodată, la degradarea structurilor polimerice. Acest fapt limitează numărul de ori în care același polimer poate fi reciclat. Pe măsură ce legăturile devin mai retrograde, calitatea produselor plastice secundare va deveni și ea tot mai slabă.

Reciclarea mecanică este o metodă de reciclare care nu schimbă structura de bază a materialului. Materialele astfel reciclate sunt transformate în materii prime secundare, de o calitate inferioară. Acest “downgrade” se întâmplă deoarece reciclarea mecanică nu este în măsură să separe aditivii adăugați intenționat, în faza de producție, de substanțele adăugate neintenționat ulterior, care contaminează deșeurile de plastic. Din această cauză, plasticul contaminat nu poate fi transformat într-un plastic de înaltă calitate, potrivit pentru contact cu alimente (ex: ambalaje).

Faptul că reciclarea mecanică conduce la obținerea unui plastic inferior („downcycling”), înseamnă că piața va cere, în continuare, producerea unor cantități noi de plastic virgin, din combustibili fosili. Astfel, impactul negativ asupra mediului înconjurător se va mări, ca urmare a continuării exploatării combustibililor fosili, cât și a creșterii volumului de mase plastice din natură. 

Limitările reciclării mecanice au dus la crearea unui tip nou de reciclare, și anume reciclarea chimică. Aceasta poate păstra nealterate proprietățile polimerilor din plastic mai mult timp și poate, de asemenea, purifica plasticul contaminat. Însă, în absența coroborării reciclării chimice cu niște măsuri de prevenire a generării deșeurilor și de reutilizare a materialelor, reciclarea chimică nu rezolvă problema poluării cu plastic.

Pentru a rezolva poluarea cu plastic este necesar să regândim modul în care proiectăm, producem, consumăm și ne raportăm la deșeuri.

Conform organizației Zero Waste România, soluția nu este reciclarea, ci prevenirea generării de deșeuri.
”Peste 40% din plasticul generat la nivel global este de unică folosință, fiind proiectat să ajungă deșeu după o singură folosire. Soluția nu este reciclarea, ci evitarea acestuia. In economia circulară zero deșeuri prioritatea o reprezintă prevenirea, iar nu reciclarea, care este un proces industrial cu eficiență scăzută și impact social negativ, în special în cazul reciclării produselor cu toxicitate ridicată. Reciclarea reprezintă ultima soluție în piramida zero deșeuri.

Responsabilitatea nu aparține doar consumatorului, ci mai ales industriei responsabile de regândirea și reproiectarea produselor astfel incât acestea să fie durabile, non-toxice, reparabile și refolosibile, compostabile sau reciclabile. Produsele care nu pot fi nici măcar reciclate ar trebui eliminate de pe piață.” a declarat Elena Rastei, Zero Waste România

Stilul de viață mai responsabil aproape zero risipă a câștigat tot mai mulți adepți în ultimii ani. Acesta este primul pas pe care îl poate face oricine spre o Planetă mai curată și o viață mai sănătoasă. Incepeți prin a refuza cât mai mult plastic!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here