Companiile de energie „inghit” 86 mil. euro pentru modernizari

Operatiunea face parte din Axa IV a POS
Mai multi bani pentru reducerea pierderilor
Si autoritatile locale pot beneficia de fonduri

Companiile de transport si distributie energie electrica isi vor putea moderniza retelele, in urmatorii 6 ani, beneficiind de o finantare de 86 milioane euro. Este vorba, in principal, de firmele care detin monopolul pe piata distributiei energiei electrice, si anume: Transelectrica, Transgaz, Petrotrans si cele opt filiale Electrica.

„Fondurile publice alocate pentru extinderea si modernizarea retelelor de transport al energiei electrice, petrolului si al gazelor, pentru perioada 2007-2013, insumeaza 86 milioane de euro”, a declarat, ieri, citat de NewsIn, consilierul Directiei Generale Politica Energetica din Ministerul Economiei, Adrian Marin. La randul sau, Cristian Georgescu, managerul public al Directiei Generale Politica Energetica din cadrul Organismului Intermediar pentru Energie (OIE), a mentionat ca aceasta operatiune face parte din Axa IV a Programului Operational Sectorial (POS) pentru Cresterea Competitivitatii Economice. El a prezentat si criteriile de selectie a proiectelor care vor beneficia de fondurile structurale din Axa IV. Printre acestea se numara gradul de uzura si nivelul pierderilor din retele. Cu alte cuvinte, cu cat problemele sunt mai serioase, cu atat proiectele care prevad reducerea pierderilor tehnologice au sanse mai mari de a fi selectate. Tot in acest domeniu de interventie a fost inclusa si reducerea poluarii, prin montarea de instalatii de desulfurare si limitare a emisiilor cu efect de sera, pentru care se pot primi maximum 25 milioane euro pe proiect, iar beneficiarii pot fi, pe langa operatorii economici, si autoritatile locale.

Citeste articolul Companiile de energie „inghit” 86 mil. euro pentru modernizari integral in Curierul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *