În calitate de consumatori, cei mai mulți dintre noi vedem doar un fragment al vieții economice, și anume cel reprezentat de produsele și serviciile pe care le cumpărăm. Restul – minele, plantațiile, fabricile și haldele necesare pentru a produce și livra aceste produse – sunt ținute cât mai departe de mintea noastră. Dacă ne gândim la cât de mare este amploarea activităților extractive la nivel mondial și a resurselor necesare pentru eliminarea deșeurilor, putem să ne dăm seama cât de remarcabilă este manipularea percepției noastre.
Stupoarea generală cauzată de surprinderea deșeurilor revărsându-se în mare nu a avut nici un efect semnificativ asupra politicii guvernamentale [a Marii Britanii]. Atunci când China a interzis importurile de deșeuri de plastic acum un an, am fi sperat poate că guvernul britanic va investi mai mult în reducerea cantității generate de deșeuri și în creșterea capacităților interne de reciclare. În schimb, ce a făcut guvernul Mării Britanii a fost să caute noi “piețe” de desfacere pentru murdăria produsă de cetățenii din regat. Printre “norocoșii” recipienți se numără Malaezia, Thailanda și Vietnam, care nu dispun, nici unul dintre ei, de sisteme adecvate de eliminare a acestor deșeuri. Prin urmare, plasticul Europei va ajunge, fără îndoială, în apele mărilor și oceanelor Asiei. Există chiar și un termen special pentru această practică: “colonizarea deșeurilor”.
Cantitatea de plastic pe care Marea Britanie o exportă anual către alte țări este foarte mare. În realitate, însă, se întâmplă un lucru și mai rău, care nu ajunge deloc la cunoștința publicului. În fiecare lună, mii de tone de anvelope uzate părăsesc porturile Mării Britanii cu destinația India. Acolo anvelopele sunt arse în instalații de piroliză, în urma căruia se obține un combustibil industrial murdar. În timp ce unele dintre aceste instalații respectă reglementările de mediu indiene, sute – poate mii – de astfel de instalații elimină în aer cantități uriașe de noxe, nesupravegheate de nimeni. Atunci când procesul de piroliză este prost realizat, acesta poate produce un amestec extrem de periculos de noxe: metalele grele, benzen, dioxine, furani și alte substanțe organice persistente, dintre care unele sunt foarte cancerigene. Videoclipurile care arată cum se realizează procesul de piroliză a anvelopelor uzate trimise în India arată că fumul negru iese din camera de ardere, în timp ce reziduurile sunt curățate de lucrătorii fără echipament adecvat de protecție, fără măști. îmbrăcați doar în tricouri. Este lesne de imaginat care este costul unei astfel de activități exprimat în ani de viață.
India trece printr-una dintre cele mai grave crize generate de poluare din lume, care provoacă un număr masiv de boli și decese premature. Nu există date exacte privind contribuția la acest rezultat al fabricilor care ard pneurile prin piroliză, însă aceasta este, fără îndoială, semnificativă. Nu știm nici dacă anvelopele uzate din Marea Britanie sunt arse în instalații de ardere legale, întrucât guvernul britanic nu a întreprins nici un studiu în acest sens. Acest lucru se întâmplă în Marea Britanie înainte de Brexit. Care va fi situația după ieșirea acesteia din UE? Rămâne de văzut.
Spre deosebire situația deșeurilor din plastic, în Marea Britanie există o piață pregătită pentru gestionarea anvelopelor uzate. Anvelopele pot fi – sau au fost – puse laolaltă în blocuri strânse pentru a fi folosite la crearea de fundații rutiere, diguri și paturi de drenaj. Acest mod de refolosire a lor nu este tocmai reciclarea ideală în circuit închis care ar trebui aplicată la tot ceea ce consumăm. Dar este mult mai bine decât ceea ce se întâmplă cu anvelopele uzate pentru care India a devenit groapa de gunoi. Companiile care au refoloseau anvelopele uzate în scopurile arătate mai sus au falimentat sau sunt în pericol de a falimenta, întrucât nu mai au de unde cumpăra aceste anvelope. Explicația e simplă: instalațiile de piroliză indiene plătesc mai mult.
David L Reid, un broker de blocuri de anvelope i-a povestit lui George Monbiot, autorul acestui articol, cât de gravă este situația în Marea Britanie. David era pe cale să efectueze un transport mare de anvelope uzate către o autoritate locală, în baza unui contract, când a fost anunțat, pe nepusă masă, că anvelopele uzate pe care trebuia să le transporte nu mai sunt disponibile. Drept urmare, David a pierdut contractul cu autoritatea locală care comandase anvelopele, iar aceasta a fost nevoită să folosească piatră în locul acelor anvelope uzate, ceea ce a ridicat costurile lucrării cu încă 200.000 de lire sterline. Drept urmare, compania sa, la fel ca multe altele, a trebuit să înceteze astfel de afaceri. Împreună cu unii dintre foștii săi concurenți, David a încercat din greu să descopere planul din spatele acțiunilor guvernului, însă, până acum, eforturile lor au avut puțin succes.
Îndrumările oferite de guvernul Marii Britanii par destul de clare: exportatorii trebuie să poată demonstra că destinația finală a deșeurilor pe care le trimit altor țări „aplică standarde de sănătate și de protecție a mediului care sunt în mare echivalente cu standardele din UE”. Dar când o companie de redistribuție a anvelopelor uzate a testat strictețea cu care Agenția de Mediu din Marea Britanie aplică aceasta regulă, întrebând dacă ar putea trimite anvelopele către fabricile de piroliza din Africa care „nu vor îndeplini standardele de control al poluării din Marea Britanie și UE”, agenția i-a spus că acest lucru „este acceptabil atâta timp cât procedurile și documentele relevante sunt completate corect „.
Diligența guvernului britanic se rezumă la a cere exportatorilor de pneuri să indice către ce companii intenționează să le vândă, apoi să solicite guvernului indian informații dacă aceste companii sunt legitime. Astfel, guvernul britanic nu a depus deloc eforturi pentru a descoperi dacă firmele care primesc aceste anvelope reprezintă destinația finală sau dacă guvernul indian le reglementează în mod corespunzător. Mai mult, guvernul britanic nu deține nici un fel de cifre privind exporturile de pneuri din Regatul Unit către India. Argumentând că aceste anvelope uzate sunt clasificate drept „deșeuri verzi”, autoritățile din Marea Britanie se spală pe mâini de responsabilitate imediat ce acestea părăsesc țărmurile regatului.
Pentru a deveni un comerciant de pneuri, tot ce trebuie să faceți este să completați un formular de „scutire [a obligațiilor] pentru mediu„. Apoi, puteți începe să cumpărați anvelope uzate din diferite garaje, cu scopul fictiv de a le folosi pentru diferite tipuri de construcții. Nu pare să existe nimic în legislația britanică (sau cel puțin în implementarea acesteia), însă, care să vă împiedice să utilizați această licență pentru a pune acele anvelope într-un container și a le expedia în India.
Am pus întrebări guvernului cu privire la aceste probleme, dar, în ciuda solicitărilor repetate, nu au fost primite răspunsuri în timp util. Reid a abordat secretarul de mediu, Michael Gove, mâna lui dreaptă, Sue Hayman, Liam Fox și alți parlamentari și oficialități, însă nu a primit nici un răspuns. Ii pasa cuiva? Viața oamenilor din India nu valorează nimic pentru politicienii din Marea Britanie?
Se pare că Richard Cook a fost printre primii oameni care au exportat anvelope uzate în India, în 2009. Cook este fostul candidat parlamentar din partea partidului conservator pentru East Renfrewshire. Acesta a îndreptat 435.000 de lire sterline (originile cărora rămân misterioase) prin Irlanda de Nord către campania de expediție din Anglia și Scoția. Investigațiile efectuate de OpenDemocracy și de BBC Irlanda de Nord au afirmat că transportul său a fost clasificat drept ilegal atât de către guvernul indian, cât și de autoritățile britanice de reglementare. Legea indiană la vremea respectivă interzicea importurile de pneuri. Cook a negat, însă, acuzațiile. După ce am încercat să vorbesc cu el, avocatul său a sunat să spună că „am înaintat o cerere de despăgubire împotriva BBC pentru defăimare”, după care a refuzat să mai facă vreun comentariu.
În principiu, guvernul ar putea fi obligat de către legislația europeană să își asume responsabilitatea față de această problemă. Dar având în vedere modul în care Marea Britanie operează cât încă mai este membră a UE, imaginați-vă ce se poate întâmpa după ce țara va părăsi UE. Fiecare copil este învățat încă de mic un principiu de mediu fundamental: trebuie să îți cureți propria mizerie. Guvernul britanic, însă, pare fericit să își lase mizeria în sarcina altor oameni.
Textul de mai sus reprezintă o traducere a articolului intitulat „Britain’s dirty secret: the burning tyres choking India„, scris de George Monbiot, toate drepturile de proprietate intelectuală derivând din acesta aparținându-i autorului sau publicației The Guardian, după caz. Fotografia a fost de asemenea preluată din articolul original.
