Legea vanatorii se intoarce in Parlament

Legea vanatorii se intoarce in Parlament
Legea vanatorii se intoarce in Parlament

Societatea Ornitologica Romana, cel mai longeviv ONG de mediu din Romania, saluta decizia presedintelui Romaniei, Klaus Johannis, de a retrimite in Parlament noul proiect al legii vanatorii.

Alaturi de ceilalti membri ai Coalitiei Natura 2000, SOR a trimis o scrisoare deschisa catre presedintele Klaus Johannis, prin care ii solicita sa nu promulge proiectul care trecuse prin Camera Deputatilor.

Inainte de a expira termenul de 20 de zile, presedintele Romaniei a retrimis in parlament legea. Motivarea acestuia a fost urmatoarea:

„Interventiile legislative adoptate in cuprinsul acestei legi consideram ca sunt de natura sa aduca atingere unor drepturi fundamentale prevazute de Constitutie, cum este dreptul de proprietate, sa afecteze protejarea unor specii cinegetice si, in consecinta, sa antreneze declansarea unei noi proceduri de infringement impotriva Romaniei. De asemenea, in opinia noastra, Legea privind modificarea si completarea Legii vanatorii si a protectiei fondului cinegetic nr. 407/2006, in forma transmisa la promulgare, ridica si probleme de ordin tehnic – legislativ, precum si de respectare a procedurii parlamentare de adoptare a legilor”, se arata in cererea de reexaminare.

Decizia presedintelui este o victorie a societatii civile. A noastra si a celorlalti parteneri din Coalitia Natura 2000, dar mai ales a dumneavoastra, a celor care ati cerut ca initiativa legislativa sa fie stopata.

Societatea Ornitologica Romana le multumeste tuturor celor care au sprijinit demersul nostru la cea mai inalta institutie a statului roman – Presedintia. Doamnelor si domnilor membri sau simpatizanti, iubitori de natura, va multumim ca ati semnat scrisorile si le-ati trimis in nume propriu.

Le multumim tuturor reporterilor si redactorilor care au preluat informatiile din comunicatele noastre de presa si au realizat stiri din ele. Le multumim realizatorilor de emisiuni radio si tv care ne-au invitat sa ne spunem punctul de vedere. Le multumim blogger-ilor care au sustinut mesajul nostru prin postari pe propriile siteuri sau in social media.

Va asiguram pe toti ca SOR va urmari in continuare „traseul legislativ” al proiectului de lege si promitem sa va tinem la curent cu absolut toti pasii care se vor face. Si sa va cerem implicarea din nou, daca va fi necesar!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *