Ministrul Mediului anunta decizii critice asupra timbrului de mediu. Programul Rabla s-ar putea tine si in 2015

    Ministrul Mediului anunta decizii critice asupra timbrului de mediu. Programul Rabla s-ar putea tine si in 2015
    Ministrul Mediului anunta decizii critice asupra timbrului de mediu. Programul Rabla s-ar putea tine si in 2015

    Dupa demararea Programului Rabla, timbrul de mediu va fi urmatoarea problema asupra careia Ministerul Mediului si Guvernul isi vor indrepta atentia, pentru a-l analiza, a declarat ministrul Mediului, Attila Korodi, intr-o conferinta de presa tinuta in strada luni, 7 aprilie. El a precizat ca “vor fi decizii critice” in privinta timbrului de mediu si a tinut totodata sa precizeze ca, din punctul sau de vedere, Programul Rabla se va organiza si in 2015, chiar daca Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) a anuntat ca vrea ca 2014 sa fie ultimul an pentru acest Program.

    “Timbrul de mediu va fi o problema asupra careia ne vom apleca, dupa lansarea Programului Rabla. Trebuie sa vedem toate deciziile care, la ora actuala, vin din partea instantelor romanesti, pentru ca acelea ne vor fi de relevanta in abordare (…). Timbrul de mediu (…) trebuie sa vedem daca e de regandit, daca e de reasezat, daca e de inlocuit de tot cu alt sistem. Oricum, vor fi decizii care vor fi critice si acele decizii trebuie luate de Guvernul Romaniei”, a spus ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice (MMSC), Attila Korodi, in conferinta de presa organizata in strada, in Piata George Enescu din Bucuresti, cu ocazia startului oficial al Programului Rabla 2014.

    Impreuna cu un echipaj mobil de la Registrul Auto Roman (RAR) au fost masurate in strada emisiile unei Dacia 1310 break veche de 31 de ani si ale unei Dacia Duster noi – actiune demonstrativa care sa arate cat de putin poluante sunt masinile mai noi.

    Adrian Gearap, presedintele Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM), a spus ca anul trecut au fost incasata suma totala de 732 milioane lei din timbrul de mediu, iar 570 milioane lei au fost returnati oamenilor care au castigat procese impotriva statului deschise atat pentru taxa pe poluare auto, cat si pentru forma ei mai noua – timbrul de mediu.

    Asta inseamna ca aproape 80% din banii incasati anul trecut din timbrul de mediu au mers spre returnari de taxa/timbru.

    In acest an AFM estimeaza incasari de circa 750-800 milioane lei.

    “Anul acesta vom returna probabil mai putin, pentru ca avem in functiune niste norme care esaloneaza pe cinci ani datoriile care or sa vina din instante si care vor trebui achitate”, a explicat Gearap.

    Pana la eventuale modificari ale timbrului de mediu, Executivul doreste mentinerea unei taxari la schimbarea de proprietar si aceasta este directia in care se va merge.

    Ministrul Mediului explica, pe larg: “Abordarea principiala la nivel european a parcurilor auto nationale este total diferita de interesul national al fiecarei tari in parte si de aici apar aceste diferentieri. Timbrul de mediu care a fost decis de Guvern este o masura ajustata dupa foarte multe decizii in justitie si dupa discutii cu Comisia Europeana, pe speta respectiva. Eu cred ca intotdeauna poate sa existe ceva mai bun. Situatia ideala este un sistem de impozitare, dar cred ca Romania nueste pregatita pentru asa ceva pentru ca sistemul de impozitare pur si simplu – la un parc foarte invechit – ar afecta foarte mult toata populatia Romaniei. Eu cred (…) ca daca se gasesc resurse juridice de a mentine acest sistem (de taxare – n.r.) pentru acele masini care trebuie sa plateasca o anumita taxare la schimbare de proprietate, este cea mai buna solutie, la ora actuala”.

    Referitor la Programul Rabla 2015, ministrul Mediului a spus ca, din punctul sau de vedere se va tine, desi APIA nu mai doreste acest lucru, motivand ca Programul “a obosit” si ca a devenit “ineficient”.

    “Nu se pune in discutie problema de a stopa acest Program, ci pur si simplu sa avem o derulare cat mai buna si la sfarsitul verii sa avem o analiza impreuna cu APIA”, a spus Attila Korodi.

    Principala noutate pe care o aduce Programul Rabla in acest an este legata de modul acordare a tichetelor, care sunt electronice si au scopul de a inlesni producedura de casare si achizitie a unei masini noi.

    Rabla 2014 pe scurt

    • Valoarea unui e-tichet este de 6.500 lei;
    • Distributia tichetelor este electronica;
    • 20.000 tichete sunt disponibile in acest an, 17.000 pentru persoane fizice si 3.000 pentru persoane juridice si institutii publice;
    • Tichetele NU vor mai fi distribuite pe judete, ci extrase dintr-o baza nationala de catre dealerii auto validati sa vanda masini noi prin Rabla 2014;
    • Toate tichetele sunt la dispozitia oricarui dealer (validat);
    • NU mai exista distributia pe etape, eliminand sau reducand starea de asteptare a clientilor si specula cu vouchere;
    • Pe langa prima de casare, se poate acorda cate un eco-bonus in valoare de 500 Lei (dar nu mai mult de doua cumulate), daca (1) masina noua are motor Euro 6; (2) daca emisiile de dioxid de carbon sunt mai mici de 100 g/km sau daca (3) masina are un sistem de propulsie hibrid;
    • Masinile vechi care au fost inmatriculate pentru prima data in Romania dupa data de 31 decembrie 2006 sunt excluse din Rabla 2014 (cu exceptia celor aflate in proprietatea unei unitati administrativ-teritoriale sau a unei institutii publice);
    • Pot fi casate masini cu o vechime mai mare sau egala cu opt ani;
    • Fondurile totale alocate Rabla 2014 sunt de 140 milioane Lei (bugetul prevede inclusiv bonusurile eco).

    Mai multe informatii despre Rabla 2014 poti citi AICI.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *