Slovacia a adoptat Sistemul de Garanție-Returnare în legislația națională

Slovacia va implementa, începând cu anul 2022, sistemul de garanție returnare pentru recipientele băuturilor răcoritoare de tip PET sau doză de aluminiu. Cetățenii slovaci vor trebui să plătească, la achiziționarea produsului, o garanție în valoare de 12 eurocenți (pentru PET) sau 10 eurocenți (pentru doza de aluminiu), care va fi încorporată în prețul băuturilor, urmând să fie restituită consumatorului la momentul returnării ambalajului. 

Costul implementării sistemului de garanție-returnare în Slovacia este estimat la circa 80 de milioane de euro. Conform noii legislații, doar magazinele cu o suprafață mai mare de 300 de metri pătrați vor trebui să amenajeze un spațiu pentru depozitarea acestor ambalajele, celelalte magazine fiind exceptate de la această obligație. Cu toate acestea, ministerul slovac este încrezător că sistemul va fi adoptat în timp și de alte magazine mai mici.  

Filmulețul a fost preluat de pe www.tomra.com și prezintă modul în care funcționează Sistemul de Garanție-Returnare.

O scurtă prezentare a situației din România

În România, sistemul de garanție-returnare este reglementat prin Ordonanța de urgență nr. 74/2018, fiind programat să între în vigoare la data de 31 martie 2019. Începând cu acea dată, consumatorii ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a returna ambalajele reutilizabile către comerciant. Acesta, la rândul lui ar fi trebuit să informeze consumatorul despre valoarea garanției bănești adăugată în prețul produsului, pe care o poate recupera la returnarea ambalajului. Din varii motive, deși legea există deja de câteva luni, mulți dintre consumatori nu știu încă despre acest drept al lor, iar comercianții își conduc activitățile ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. 

În România, valoarea garanției pentru ambalajele reutilizabile este de 0,5 lei, urmând a fi restituită consumatorului la momentul predării ambalajului, în locurile special amenajate (care momentan nu există ori sunt nefuncționale). Ambalajele reutilizabile trebuie semnalate corespunzător, prevede legea, iar comerciantul trebuie să îi ofere posibilitatea consumatorului de a alege între un ambalaj reutilizabil sau unul de unică folosință. 

Ordonanța de Urgenţă nr. 74/2018 a ajutat România să evite să fie trimisă în judecată de către Comisia Europeană pentru nerespectarea obligațiilor privind implementarea măsurilor de reciclare a ambalajelor din comerț, precum și a altor obligații referitoare la deşeuri. 

Nu doar România are însă probleme cu implementarea sistemului de garanție-returnare. Marea Britanie a întâmpinat și ea dificultăți în faza de implementare, așa cum arată filmulețul de mai jos. 

Ce spun experții despre implementarea sistemului de garanție-returnare în Slovacia?

Ministerul Mediului slovac vehiculează că circa un miliard de sticle de plastic se află în circulație în Slovacia în fiecare an, dintre care 40% ajung la gropile de gunoi. Dorința de a găsi o soluție la această problemă este împărtășită de societatea slovacă, care s-a declarat, în proporție de 86% în favoarea implementării sistemului de garanție-returnare, pe care îl percep drept o posibilă soluție. 

Experții de mediu au salutat, de asemenea, această lege, însă unii dintre ei și-au exprimat dezacordul privind modul de finanțare a sistemului. Miloš Veverka and Daniel Lešinský de la Centrul pentru Soluții Alternative Sustenabile (CEPTA), de exemplu, consideră că sistemul nu ar trebui finanțat din banii publici, ci de către producătorii și comercianții care câștigă de pe urma vânzării acestor băuturi. 

Totodată, aceștia au combătut argumentul adus de unii reprezentanți ai industriei, conform căruia depozitarea ambalajelor PET și a dozelor de aluminiu ar fi prea costisitoare pentru ei. Experții de la CEPTA au precizat că schema de garanție-returnare va mări costurile produselor cu doar 1.1 eurocenți pe produs, conform unui studiu realizat de Institutul European pentru Politici de Mediu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *