100 de companii sunt responsabile pentru 71% din emisiile globale de gaze cu efect de seră

O platformă de explorare a petrolului și a gazelor naturale. Un nou raport arată că peste 50% din emisiile industriale globale începând cu 1988 pot fi asociate cu doar 25 de companii.

„Doar 100 de companii sunt responsabile pentru 71% din emisiile globale, arată datele unui studiu”, spune Tess Riley. Un număr relativ mic de producători de combustibili fosili și de investitori ai acestora ar putea deține cheia pentru combaterea schimbărilor climatice.

Un nou studiu arată că doar 100 de companii au fost sursa a peste 70% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial, începând cu 1988.

The Carbon Majors Report (pdf) „scoate în evidență modul în care un grup relativ restrâns de producători de combustibili fosili ar putea deține cheia unei schimbări sistemice a emisiilor de carbon”, spune Pedro Faria, director tehnic al organizației nonprofit de mediu CDP, care a publicat raportul în colaborare cu Climate Accountability Institute. De obicei, datele la scară mare referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră se colectează la nivel național, însă acest raport se axează pe producătorii de combustibili fosili. Elaborat dintr-o bază de date care conține informații publice despre cantitățile de emisii, raportul este primul dintr-o serie de lucrări care vor evidenția rolul pe care companiile și investitorii acestora l-ar putea juca în combaterea schimbărilor climatice.

Raportul a descoperit că peste jumătate din emisiile industriale globale încă din 1988 și până astăzi (1988 este anul în care s-a înființat Grupul interguvernamental privind schimbările climatice) pot fi asociate cu doar 25 de entități corporative sau de stat. Conform raportului, cantitățile de emisii, din trecut, asociate cu acești producători de combustibili fosili sunt atât de mari încât au contribuit semnificativ la schimbările climatice.

ExxonMobil, Shell, BP și Chevron sunt printre companiile deținute de investitori privați care au generat cele mai multe emisii din 1988 până acum. Raportul ne spune că dacă combustibilii fosili continuă să fie extrași în același ritm în următorii 28 de ani așa cum s-a întâmplat între 1988 și 2017, temperaturile medii globale vor urma să crească cu 4°C până la sfârșitul secolului. Acest lucru va avea probabil consecințe catastrofale printre care numeroase extincții ale unor specii și riscul unui deficit de alimente la nivel global.

În timp ce companiile joacă un rol uriaș în schimbările climatice, spune Faria, principalul obstacol în adresarea acestora este „tensiunea absolută” dintre profitabilitatea pe termen scurt și nevoia urgentă de a reduce emisiile.

Un studiu al Carbon Tracker din 2015 a descoperit că în domeniul combustibililor fosili companiile au riscat pierderea în deceniul următor a peste 2.000 de miliarde de dolari în proiecte care au la bază cărbune, petrol și gaze și care și-ar putea pierde valoarea în decursul acțiunilor internaționale pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru dezvoltarea energiilor regenerabile, punând în pericol veniturile acționarilor.

CDP afirmă că scopul proiectului este de a crește transparența în domeniul producătorilor de combustibili fosili dar și de a ajuta investitorii să înțeleagă care este nivelul emisiilor asociate cu acțiunile deținute de ei la companii.

Conform raportului, o cincime din emisiile industriale de gaze cu efect de seră sunt realizate din investiții publice. „Asta pune o responsabilitate semnificativă pe umerii acestor investitori de a interveni pe lângă marile companii, care au o amprentă mare de carbon, pentru a le convinge să dezvăluie riscurile climatice,” a declarat Faria.

Michael Brune, directorul executiv al organizației de mediu americane Sierra Club, spune că investitorii trebuie să renunțe la combustibilii fosili. „Nu este doar problematic din punct de vedere moral, ci este și riscant din punct de vedere economic. Lumea renunță la combustibilii fosili în favoarea energiei curate și o face în mod accelerat. Cei care-și vor păstra investițiile în companiile din domeniul combustibililor fosili vor descoperi că investițiile lor devin din ce în ce mai riscante.”

Există un „val tot mai mare de companii care acționează într-o manieră opusă față de companiile reiterate în acest raport,” spune Brune. Aproape 100 de companii, printre care Apple, Facebook, Google și Ikea s-au angajat să folosească 100% energie regenerabilă în cadrul inițiativei RE100. Volvo a anunțat recent că, din 2019, toate mașinile sale vor fi electrice sau hibrid.

Iar companiile petroliere și de gaze naturale încep și ele să investească în  tehnologii verzi. Shell a înființat o divizie de energie regenerabilă în 2015 cu o investiție asociată de 1,7 miliarde de dolari, iar un purtător de cuvânt al Chevron a declarat că firma „se angajează să-și administreze emisiile [de gaze cu efect de seră]” și investește în două dintre cele mai mari proiecte din lume de captare și depozitare a dioxidului de carbon. Un reprezentant al BP a declarat că această companie este „hotărâtă să fie parte a soluției” pentru schimbările climatice și „investește în energie regenerabilă și inovație low-carbon.” Iar ExxonMobil, care a fost aspru criticată pentru „cazierul” său de mediu, explorează metode de captare și depozitare a dioxidului de carbon.

Conform raportului, o cincime din emisiile industriale de gaze cu efect de seră sunt realizate din investiții publice. „Asta pune o responsabilitate semnificativă pe umerii acestor investitori de a interveni pe lângă marile companii, care au o amprentă mare de carbon, pentru a le convinge să dezvăluie riscurile climatice,” a declarat Faria.

Dar pentru mulți, sumele implicate și ritmul schimbării nu sunt nici pe departe suficiente. O lucrare publicată anul trecut de Paul Stevens, de la think-tankul Chatham House, arăta că firmele petroliere internaționale nu mai sunt adecvate scopului propus și avertiza aceste multinaționale că vor cunoaște un sfârșit urât, rapid și brutal în următorii 10 ani dacă nu-și vor schimba complet modelul de afaceri.

Investitorii au acum de făcut o alegere, după cum afirmă Charlie Kronick, consilier principal de programe la Greenpeace UK. „Viitorul industriei petroliere s-a scris deja: sau va avea un declin controlat, iar capitalul săi se va întoarce la acționari pentru a fi reinvestit în industriile viitorului sau investitorii vor aștepta, în speranța că nu vor fi ultimii când se va stinge lumina.

Articolul și fotografiile din acesta au fost preluate integral și traduse. Articolul original este în engleză și poate fi consultat la următorul link: https://www.theguardian.com/sustainable-business/2017/jul/10/100-fossil-fuel-companies-investors-responsible-71-global-emissions-cdp-study-climate-change

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *