Gorj: Alunecari de teren reactivate, CJ cere evacuarea localnicilor dintr-un sat

    Alunec?ri de teren la Cariera Berbe?ti, Valcea. Case în pericol!
    Gorj: Alunecari de teren reactivate, CJ cere evacuarea localnicilor dintr-un sat
    Gorj: Alunecari de teren reactivate, CJ cere evacuarea localnicilor dintr-un sat

    Localitatea gorjeana Seciurile, unde in 2006 aproximativ 200 de case au fost distruse de alunecarile de teren, este din nou afectata de acest fenomen, o parte a drumului din sat surpandu-se, iar autoritatile judetene spun ca oamenii sunt in pericol si se impune evacuarea lor, informeaza Mediafax.

    Presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, a declarat, miercuri, ca va solicita evacuarea localnicilor din satul Seciurile, dupa ce in zona s-au reactivat alunecarile de teren, iar „zona este de risc maxim”.

    „Zona de acolo este una de risc maxim si nimeni nu ar trebui sa mai stea in acele case. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta ar trebui sa ii evacueze pe oameni de acolo pentru a-i proteja, iar eu am de gand sa fac o astfel de propunere in prima sedinta pentru ca alunecarile s-au reactivat in zona si nu vreau ca viata vreunei persoane sa fie pusa in pericol. Este nevoie de un studiu mai amplu, pentru consolidarea intregului perimetru de acolo. Trebuie facute lucrari de imbunatatiri funciare, chiar daca nu vor mai sta oameni acolo. Exista o exploatare miniera in zona si, evident, trebuie sa asiguram activitatea acesteia”, a spus Calinoiu.

    Prefectul de Gorj, Ion Claudiu Teodorescu, a declarat, la randul sau, ca va discuta cu reprezentantii autoritatilor locale pentru ca in Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta sa fie analizata situatia din satul Seciurile, unde se afla aproximativ 100 de gospodarii.

    „Nimeni din randul autoritatilor locale nu m-a informat despre existenta vreunor probleme majore in zona. Eu am fost marti la Seciurile pentru a vedea o alunecare de teren produsa la un drum judetean. Desigur, in cazul in care vom constata, nu vom lasa sa fie pusa in pericol viata niciunei persoane”, afirma prefectul.

    El a precizat ca asteapta un raport al Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta, care sa fie discutat in Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta, comitet care, la randul sau, va inainta propriile concluzii catre Guvern.

    „Vom face demersuri impreuna cu Consiliul Judetean pentru a obtine fonduri de la Guvern si vom solicita nu doar pentru zona Seciurile, ci pentru mai multe localitati din imediata vecinatate a granitei cu judetul Valcea. Avem alunecari active in momentul de fata la Alimpesti, Bustuchin, Logresti si Seciurile si problemele sunt destul de multe pentru a rezolva doar cu fonduri locale”, a adaugat prefectul.

    Liviu Cotojman, primarul comunei Rosia de Amaradia, de care apartine satul Seciurile, a declarat, miercuri, ca a fost afectat drumul judetean din localitate, dupa ce o portiune de teren a alunecat, iar o banda a soselei a ramas suspendata.

    El a precizat ca alunecarea de teren se manifesta pe o lungime de aproximativ 100 de metri si pe o adancime de 50-60 de metri, zona fiind pazita temporar de jandarmi si politisti locali pentru a preveni producerea unor accidente rutiere.

    „A fost nevoie sa stea cate un jandarm sau politist local la locul unde incepea alunecarea de teren pentru ca daca betonul din carosabil a ramas suspendat in aer exista riscul sa vina cineva care nu cunoaste problemele de aici si sa mearga cu masina pe acolo. Acum retragem jandarmii pentru ca au venit cei de la Drumurile Judetene si au delimitat cu stalpi si banda metalica sensul pe care se mai poate inca circula. Daca va fi si acesta afectat, satul Seciurile va ramane izolat de restul comunei”, spune primarul localitatii.

    Alunecarea de teren s-a produs in conditiile in care pe marginea soselei existau arbori inalti si de 15 metri, care au fost insa luati de valul de pamant si mutati zeci de metri in jos.

    Alunecarile de teren afecteaza si casele localnicilor din Seciurile, sat care in mai 2006 a fost puternic afectat de o astfel de alunecare, aproximativ 200 de case fiind atunci complet sau partial afectate. Autoritatile au oferit atunci locuri pentru construirea unor noi case si au ajutat cu materiale de constructii pentru cateva zeci de locuinte care au fost ridicate in zona Cojani din orasul Targu Carbunesti, acolo mutandu-se in special tineri, batranii preferand sa locuiasca pe mai departe in satul Seciurile.

    Unul dintre batranii care au refuzat sa se mute din casa sa a declarat, miercuri, ca o parte din tavanul unei camere a cazut peste sotia sa in cursul noptii de marti spre miercuri, cel mai probabil din cauza reactivarii alunecarilor de teren.

    „A lovit-o peste fata. Norocul a fost ca era in pat si era acoperita cu paturi, ca daca o prindea fara, cine stie ce i se intampla. Si asa are lovituri pe frunte, de cum a fost lovita, ca i-a curs si sange. Noi am decis sa stam aici ca suntem prea batrani ca sa plecam”, a spus Ion Popescu, locuitor al satului Seciurile.

    Vecini ai barbatului afirma si ei ca, dupa dezghetul de la sfarsitul iernii si in urma ploilor abundente din ultima perioada, locuintele au inceput sa le crape din nou, desi in ultimii ani le-au renovat, dupa ce zona parea ca se stabilizase.

    Guvernul a trimis dupa alunecarile de teren din 2006 peste 100 de module in care familiile sinistrate au locuit chiar si peste doi ani, pana la construirea noilor locuinte. Ulterior, cele mai multe dintre module au fost ridicate si transportate in alte zone calamitate din tara, la Seciurile mai existand si in prezent doua astfel de locuinte provizorii.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *