PUTE, DAR FACE BANI – Rezervatie “protejata” de vecini duhnitori
Daca vrei sa faci la mare si altceva decit plaja si-ti plac junglele, incearca rezervatia de la Hagieni, aflata la 10 km de Mangalia. Dar tine-te de nas pina ajungi la padure, ca sa nu-ti vomiti vacanta prin gropile de gunoi.

Amiaza a incins la Hagieni cararile cu buruieni inalte de un stat de om. Miroase greoi a flori si a grajd. Satul tatarilor doarme de prinz, in casele lui darapanate, incinse cu garduri facute din pietre suprapuse. E lacat pe usa circiumii, lacat la batrinul magazin satesc, lacat la geamie.

Un tatar tinar apare pe ulita din capatul satului, purtind o fetita in brate si tragind-o pe alta de mina. “Padurea Hagieni? Intrebati la un batrin. Nu stiu la care.” Iar carari, iar buruieni, de dupa care cauta absenti spre noi magari legati. La Hagieni, magarul e baza acum. Caii aprigi ai tatarilor au ramas doar de poveste. Abia in celalalt capat al satului sintem lamuriti dintr-o caruta de gospodari: “La nea Petru Tudose sa va duceti pentru padure, ca noi nu sintem de pe aici. Nea Petru are mai mult de 100 de ani”.

AMINTIRI DE CENTENAR. Curtea casei lui nea Petru n-are poarta. “Spune ca are 104 ani, dar in ultimul buletin pe care i l-au dat de la Primarie are 97. Vorbeste bine, dar uneori se mai pierde”, ne spune Rema, in jurul careia se zbenguiesc doi copii cu ochi migdalati. “Cind eram eu copil, aici era tot Padurea Hagienilor. Nu era un sat, erau niste vizuini si niste cocioabe intr-un cring. Agilar ii spunea locului atunci”, isi aminteste batrinul, care a prins de copil vremea in care Padurea Hagienilor nu fusese ciuntita. Mai stie si despre caii cu care se intreceau tatarii la marginea padurii. Despre bilciul care venea aici. Despre luptele tatarasti. Si despre o regina isi mai aminteste nea Petru.

IN DRUM SPRE BALCIC… “Regele a adus aici multe animale din Spania. A adus si cerbi, caprioare, lupi. Cind venea regina pe aici, la toti copiii le dadea pachetele. L-am vazut o data si pe cel mic, pe Mihai. Avea cam 7 ani”, spune nea Petru. Amintirile despre padure, despre familia regala, despre tatarii iuti la minie care se taiau din orice, se amesteca cu cele din razboi. Cu cele despre cind a fost improprietarit la Hagieni. “Apoi mi-au luat pamintul. Mi-au mai dat mai pe urma o bucata din el. Am facut casa asta”, spune batrinul. Nu-si mai aminteste cind a facut-o. Doar ca a adus pietre de la cariera ca s-o ridice. “Ceausescu vina si el aici. Isi adusese mufloni si-i tinea intr-un tarc”, spune nea Petru.

De ramas bun, Ergean, baietelul de 4 ani care s-a jucat in curte prin jurul nostru, vrea sa ne arate calul lui. E un bardou chinuit, cu picioare subtirele, dintr-o mama magarita si un armasar. Si vesela amintire a cailor cu care se intreceau tatarii lui nea Petru la Padurea Hagienilor paleste in fragilitate pasilor bardoului, care nu pare sa aiba prea multe sanse sa alerge vreodata.

Pentru cei citiva tineri din Hagieni, rezervatia aflata la doi pasi de satul lor e loc pentru cite o mica distractie si eventual o mica sperietura, cind apare vreo vipera cu corn. Pentru batrini, Padurea Hagienilor e un loc al citorva amintiri, multe prinse din vecini si rubedenii demult plecate la cimitirul cu semiluna. Iar pentru toti cei saraci, e locul de strins vreascuri pentru focul din vatra.

Colcaie si duhneste
Peste cimpuri, padurea e aproape. Pe sosea, cu masina, plecind din satul Hagieni, drumul ocoleste cit sa arunce turistul care vrea sa ajunga la rezervatie in groapa de gunoi a comunei Limanu. Pute, musteste si colcaie. Cu citiva metri inainte de groapa, un panou ruginit te avertizeaza ca primesti amenda daca arunci gunoi in zona. Groapa are si cerber, cu uniforma si ghereta pentru odihna. “Vreti sa aruncati niste gunoi?”, intreaba amabil paznicul. “Pai, am vrea, dar scrie ca e interzis si e si padurea aici, sa nu luam amenda”, ne codim de forma. “Aveti mult gunoi? Din asta de la constructii?”. Omul se vede ca s-a adaptat ritmului imobiliar din zona. “Da, moloz, din astea… Cit face ca sa-l aruncam aici?” “Trebuie sa mergeti la domnul Neagu, la Caminul Cultural din Limanu, si dumnealui va face tariful. Apoi vin masinile lor si vi-l iau”, explica paznicul. Groapa de gunoi e populata cu oameni si carute. String fier vechi si pet-uri, pe care le vind in oras. Se uita speriati cind ii intrebam cu ce treburi prin groapa. “Ca doar nu furam, ca sint de la gunoi. Le stringem si le dam in Mangalia.” Faceti un lucru bun, zicem si noi, ca doar le reciclati. Dar oamenii se uita in continuare suspect la noi si se pornesc din nou sa explice ca ei de la groapa nu fura, doar aduna sticlele de plastic si le vind “pentru o piine”. Au saci mari, de nu pot sa-i cuprinda doi oameni. Unii ne spun ca un asemenea sac umplut cu pet-uri are vreo zece kg. Altii zic vreo 15. Altii 20. Unii spun ca primesc pe kilogramul de plastic 20 de bani, altii vorbesc de vreo 40.

E ilegal, dar daca platesti…
Nicolae Urdea e vechiul si totodata noul primar de la Limanu. Recunoaste ca groapa de la Hagieni nu e autorizata. “Daca nu-l aruncam noi acolo, oamenii o sa-l arunce aiurea, pe cimp. Noi am luat pentru comuna si masini de gunoi moderne. Am pus un pret foarte mic pentru locuitori, ca sa le ridicam gunoiul. O suma pentru care omul isi da seama ca nu are rost sa mearga sa arunce gunoiul aiurea”, mai spune primarul. “Si-l aruncati linga o rezervatie…” “Nu e asa de aproape rezervatia. Oricum, o sa desfiintam groapa de la Hagieni pina la sfirsitul anului, asa cum am facut si cu cea de la 2 Mai.” Parca si vad inflorind panselutele pe muntele pestilential. “Si atunci oamenii nu vor arunca gunoiul pe cimp?” “Aaaa, nu. O sa-l ducem la groapa autorizata de la Mangalia”, asigura Urdea. Si acum de ce nu-l duceti? “Pentru ca e scump”, raspunde senin primarul. Urdea spune ca nu stie ce tarif percepe primaria celor care vor sa arunce gunoiul la Hagieni. Primaria Limanu percepe taxa ca sa te lase sa arunci gunoiul intr-un loc in care e interzis sa-l arunci. Satul Limanu are masini de gunoi ecologice si parculete. In deal, la Hagieni, sat care apartine tot de comuna Limanu, oamenii traiesc cu groapa de gunoi sub nas, iar copiii lor se chinuiesc sa ia note bune, dupa ore de mers prin noroi pina la scoala, ca sa fie trimisi la Bucuresti. Nu-i trimite Primaria Limanu, din banii strinsi pentru depozitarea ilegala a gunoiului, ci o fundatie din Turcia.

Fite cu peisaj de moloz
Groapa de linga satul Hagieni nu este insa singurul vecin care pute al rezervatiei. Daca mergi spre padure de la Mangalia, vezi ca linga noul cartier de vile fitoase ridicate inainte de intrarea in rezervatie zac alte mormane de gunoi menajer si nelipsitul moloz de la casele care cresc in zona, pe principiul ciupercilor dupa ploaie. Norocul rezervatiei de la Hagieni este vegetatia de tip mediteraneean, foarte deasa. O padure ca o jungla, cu putine carari, si acelea foarte inguste si intunecate de crengile care se infig in drumul vizitatorului. Asa ca basculantele n-au cum sa se strecoare mai departe de marginea ei, pe care intr-o vreme o captusisera de moloz. Si de atentiile galante ale turistilor – hirtii, pet-uri, conserve si gratare – pare sa fi scapat rezervatia, cu citeva exceptii ratacite in cite un luminis. O fi si prezenta viperei cu corn o piedica in calea turismului manelisto-grataristic.

Sursa: Jurnalul National

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here