Statiile de tratare si de captare a apei au fost blocate de resturile de lemn.Mai multe zile la rand, familiile din Petrila si Petrosani au ramas fara apa potabila din cauza firmelor care exploateaza lemn in Parang.
Furnizarea apei potabile a fost sistata mai multe zile la rand de SC Apa Serv – operatorul de apa si canalizare din Valea Jiului – dupa ce una dintre statiile sale de captare si tratare nu a mai putut face fata turbiditatii crescute a apei.
Reprezentantii SC Apa Serv SA Valea Jiului au efectuat verificari in amonte de statia de la Taia si au descoperit ca vinovate se fac firmele care se ocupa de exploatarea lemnului.
Ocolul silvic tace
„Pentru a identifica sursa de poluare a apei am urcat pe cursul apei si am descoperit ca la aproximativ un kilometru in amonte de statia de captare se lucra la exploatarea lemnului.
Am vorbit cu angajatii firmei respective si ne-am inteles sa sisteze total activitatea. Dar a doua zi -i-am prins din nou cand transportau lemnele.
Am instiintat Apele Romane si Garda de Mediu. Circa 40.000 de oameni din Petrila si Petrosani au ramas fara apa din aceasta cauza”, a declarat Gheorghe Cioara, directorul SC Apa Serv SA Valea Jiului.
Firma care exploata lemnul in zona -respectiva este din judetul Gorj, iar Ocolul Silvic Petrosani ridica din umeri fara a preciza daca-si desfasoara corect activitatea. „Nu am de facut niciun fel de comentariu pe tema asta”, afirma Viorel Durbaca, seful Ocolului Silvic Petrosani.
Fara autorizatie de mediu
In cele din urma, activitatea firmei a fost sistata definitiv zilele trecute in urma interventiei reprezentantilor Apelor Romane si ai Garzii de Mediu.
„Ne-am deplasat si noi la fata locului si am constatat ca turbiditatea apei a crescut din cauza exploatarii lemnului in amonte de statia de la Taia.
Dupa ce am vizitat zona, le-am comunicat reprezentantilor firmei ca presteaza o activitate ilegala si le-am cerut sa inceteze activitatea.
Pentru a exploata lemn in zona respectiva este nevoie de o autorizatie de la Protectia Mediului, dar am inteles ca in acest caz autorizatia ar fi fost eliberata de catre cei de la ocolul silvic”, declara Sorin Corici, sef Sistem Hidrotehnic Petrosani.
Localitati afectate
Aproximativ 40.000 de persoane din Petrila si din Petrosani au ramas fara apa la robinet timp de cateva zile din cauza firmei care exploata lemn in amonte de statia de captare si tratare a apei.
Sursa: Adevarul