Se tot incearca crearea unor variante turistice, alternative la Valea Prahovei. Auzim de Valea Teleajenului, Valea Doftanei si am lasat la urma, sinistra statiune Pestera-Padina, un proiect urias, poate cel mai periculos pentru mediu. Din punct de vedere turistic, zona din Valea Ialomitei (Padina-Pestera) se preteaza perfect la multe activitati. Dar nu si la inconstienta de a construi o asezare cu caracter urban, ce va trebui racordata la tot felul de utilitati.Cine nu ar vrea o casa de vacanta la Babele? Sau prin zona mirifica Pestera-Padina? Dar asa sa o construiesti dupa cum vrei! Sau o pensiune langa viitoarea partie Kalinderu 2? De ce este vizat acest Parc Natural, slab aparat de legislatia de mediu, este o intrebare la care vom incerca sa dam cateva raspunsuri!
Daca initial s-a vorbit de zonele de dezvoltare durabila, prilejul organizarii Festivalului Olimpic pentru Tineretul European din 2013 face posibila luarea unor suprafete de teren din Parcul Natural Bucegi. Se va spune ca trebuie grabite lucrarile, ca ne vom face de ras, pentru a crea o presiune. Cine sa-si asume vina intarzierii unor lucrari necesare unui astfel de eveniment?
Un alt proiect interesant este cel al reabilitarii drumului judetean 713 ce urca pe langa cabana Cuibul Dorului, spre Babele. Se spune ca asfaltarea se va opri nu departe de Piatra Arsa. Noi am auzit ca de fapt va mai fi o etapa prin care sunt prinsi si kilometri ramasi pana la Babele. Apoi am aflat ca sunt mai multe hectare de teren, in zona cabanei Babele care apartin unor persoane fizice. Cat vor valora acestea dupa realizarea drumului, evident cu bani europeni, nu este greu de imaginat. Pentru ca Bucegii reprezinta locul unde mediul are mai putin de suferit de pe urma factorului antropic, motiv pentru care poti incepe o afacere rentabila. Iar la dezbaterea publica de la Cuibul Dorului, unde nu cred sa fi fost vreun cetatean simplu, de prin zona noastra, se faceau incercari pentru a se minimaliza efectele negative asupra mediului, ce ar decurge din realizarea acestui drum. Conform unui raport, abia in anul 2030, vor circula pe acel drum reabilitat, circa 3000 de autovehicule, mentiune considerata de noi, ca fiind absolut iluzorie, nefundamentata in vreun fel. Circa 3000 de autovehicole vor fi poate intr-o singura luna de vara, imediat dupa darea in folosinta a drumului.
Insa o adevarata lovitura aplicata mediului va fi statiunea pronosticata a fi realizata in Valea Ialomitei. Indiferent cat de eficiente se doresc a fi masurile de diminuare a efectelor negative asupra mediului, nu poti construi in centrul unui Parc Natural, sit de importanta comunitara. Ideea acestei statiuni are reminiscente in perioada comunista. Raposatul Ceausescu dorea o statiune montana prin acele locuri. Nu se mai ia in calcul, utilajele ce vor crea un disconfort fonic faunei, poluarea ce va fi generata ulterior ridicarii statiunii, miile de turisti ce vor lua locul animalelor de prin paduri, creand poteci si distrugand orice element floristic. Fiind intr-o zona de munte, fiecare pensiune, hotel va avea seminee, pentru ca oricui ii place sa vada arzand un foc cu lemne. Si lemne sunt destule prin imprejurimi. In cativa ani se vor defrisa o buna parte din padurile invecinate. Povestea cu nu este voie sau este interzis va fi doar o vorba. Cine sa-i prinda daca pornesc noaptea cu o masina, pe o distanta de 500 metri? Va fi imposibil sa fie stavilite taierile ilegale de arbori, si cine crede ca acestea nu au cum sa se intample inseamna ca este prea naiv. Pentru ca aceasta statiune sa prinda viata sunt necesare trecerea in intravilan a 25 ha in zona Pestera si a 135 ha in zona Padina. Sub denumirea de „Bucegi – investitie in viitor” proiectul derulat de autoritatile locale dambovitene pare a fi sustinut de actualul ministru al Turismului. Sunt prevazute pe langa spatiile de cazare si o serie de amenajari pentru activitati de agrement: partii de schi, patinoare, bazine de inot. Intregul proiect necesita o finantare cuprinsa intre 150-200 milioane de euro. Insa nu sunt capabile autoritatile locale sa acorde macar 5% din totalul acestor fonduri pentru lucrari de reconstructie ecologica in alte zone ale Bucegilor, tot dambovitene. Ca dovada a interesului pentru mediu, trebuia in primul rand sa se sustina prin toate mijloacele posibile Administratia Parcului. Asa se intelege ca se vine doar ca sa se ia din Parcul Natural fara a aduce ceva util pentru acesta.
Este uluitor cum se poate vorbi de ecoturism in cadrul unor astfel de proiecte ce nu pot fi macar concepute ca simple idei in alte state europene. La noi nu exista decat un minim interes fata de mediu. Altfel nu s-ar vorbi de statiuni in inima muntelui.
Va trebui explicat cum se vor depozita deseurile, unde si cine la va ridica, insa cu siguranta s-au prezentat multe solutii care mai de care mai inteligenta. Nu cred ca in realitate se va gestiona cu atentie, aceasta sursa de impact asupra mediului. In prezent, nu exista o statistica exacta referitoare la cantitatea de deseuri produsa de o unitate turistica din Valea Ialomitei. Nu stie nimeni cine le ia, cand si unde le duce. In schimb pe fata toata lumea declara ca are contract la gunoi. Oricine poate incheia un contract la gunoi, numai ca iarna nu vine asa de des masina de gunoi in Valea Ialomitei. Altfel cum se explica mormanele de gunoaie dosite pe drumurile laterale din Valea Ialomitei?
Este foarte probabil ca in anul 2030, -an in care conform previziunilor unor „specialisti” se vor inregistra 3000 de turisti pe drumul spre Babele-, daca lucrurile vor continua in acest fel, actualul Parc Natural Bucegi, sa devina o amintire. Dupa statiunea Pestera-Padina se va vrea toata zona aferenta statiei de telecabina Pestera, unde deja sunt multe constructii. Apoi va vrea cineva sa ia tot muntele Strunga pentru o ferma de animale, acest loc pretandu-se perfect la o astfel de activitate. Cei care au fost mai sus de cabana Padina spre refugiul din Saua Strunga stiu cat de superba este acea zona! O data ce va fi un pas facut ceilalti vor urma de la sine. Ii va trece unuia prin cap sa faca un observator astronomic, etc, la Vf. Omu. Face omul proiectul, evident se cer bani europeni, mai scornesc o gaselnita, mai se trag cateva sfori, totul va fi prezentat dupa acelasi sablon, adica un proiect „deosebit de util”. Apoi daca tot vin turistii sunt necesare spatii de cazare si asa la Varful Omu pot aparea mai multe locatii turistice. Mai trebuie telegondole, una spre Pestera prin Valea Ialomitei si alta spre Gura Diham prin Valea Cerbului. Dupa realizarea statiunii Padina-Pestera orice scenariu va deveni posibil. Se intelege ca lacul Bolboci va deveni un fel de Herastrau, unde te plimbi cu vaporasul…poate dai si la peste?!Daca expresia cu protectia mediului este astazi doar o demagogie, o forma de manipulare, cu un sens distorsionat, in acei ani nu va mai fi uzitata. Va fi doar un arhaism, pentru ca nu ai ce sa mai protejezi.
Deja s-a facut prea mult rau acestui munte, datorita caruia noi avem o apa buna de baut, un aer curat… Angajatii statului sunt prea tematori de interesele uriase si se limiteaza doar la acele activitati care nu le-ar aduce mari necazuri. Dam o amenda pentru un pet aruncat, un foc aprins, dar nu stam sa prindem cine duce mormane de gunoaie prin padure, cine fura lemne, cine intervine abuziv in mediu. Aruncam nade pestilor mici, deoarece pescuitul in ape adanci poate deveni periculos. Cu usurinta se poate pierde serviciul si daca se vrea statiune la Padina, oricum se va face, cu sau fara acel angajat, pentru ca relatiile, puterea economica si influenta, sunt mult mai presus de orice lege. Astfel ca interesul economic primeaza, situandu-se cu mult inaintea celui pentru protectia naturii. Toti ochii sunt atintiti spre munte. Pentru multi, daca le iese, afacerea ce are ca partener silit, Bucegii, va fi afacerea vietii lor!