Astronomul australian Peter Tuthill de la Universitatea din Sidney a avertizat in cadrul unei conferinte stiintifice ca Pamantul se confrunta cu un pericol major, provocat de o stea din cadrul sistemului dublu WR 104. „Cand studiam aceasta stea, aveam impresia ca ma uitam in teava pustii”, a declarat Tuthill, citat de cotidianul rus Utro.
Potrivit cercetatorilor, acest sistem se afla la o distanta de numai 8000 de ani lumina de Terra si reprezinta doua stele mari si stralucitoare, care se rotesc foarte repede in jurul axei comune. Fiecare dintre ele este de zeci de mii de ori mai mare si mai stralucitoare decat Soarele. De obicei, astfel de stele traiesc in ritm accelerat si mor tinere, iar in momentul colapsului degaja in atmosfera o cantitate uriasa de energie. Tocmai aceasta explozie de raze-gama constituie pericolul pentru planeta Pamant. Potrivit lui Tuthill, puterea radiatiilor va depasi energia pe care a emanat-o Soarele in decursul intregii sale existente. Mai mult decat atat, radiatiile vor fi emanate in numai cateva secunde sau minute.
O distanta „sigura” fata de explozia unei stele de acest tip este considerata cea de 300 de ani lumina, ceea ce face ca, de obicei, un asemenea fenomen cosmic sa nu reprezinte o amenintare la adresa Terrei. Insa, in cazul WR 104, amplasarea non-standard a stelelor arata ca, in urma colapsului, energia nu se va repartiza in mod uniform in spatiu, ci va fi aruncata intr-o singura directie si va distruge totul in calea sa. Tocmai acest lucru starneste ingrijorarea astronomilor australieni: in opinia lor, Pamantul se afla chiar pe traiectoria razelor gama.
Spre deosebire de pericolul asteroid, cataclismul provocat de explozia unei stele este, practic, fatal, iar oamenilor nu le ramane decat sa spere intr-un miracol. Cu toate acestea, potrivit sefului Departamentului pentru stele nestationare din cadrul Institutului de Astronomie din Rusia, Nikolai Ciugai, oamenii au sanse destul de mari si in acest caz concret. In primul rand, nu se stie cat de curand va exploda acest sistem stelar. Acest lucru se poate intampla in orice moment, insa in urmatorii 100 de mii de ani. In al doilea rand, in timpul exploziei este posibil nici sa nu aiba loc emanatii de raze gama, deoarece acest fenomen este foarte rar. Si, in sfarsit, nu este o certitudine ca Pamantul se va pomeni pe traiectoria destul de restransa a razelor gama. Insa, daca o catastrofa va avea totusi loc, stratul de ozon al Pamantului va fi distrus intr-o proportie de 30 la suta, iar acest lucru il va face vulnerabil in fata razelor cosmice. Iradierea suprafetei terestre cu raze-gama va majora in mod substantial fondul radioactiv. In final, va rezulta un Cernobal de anvergura planetara, isi exprima temerile astronomii australieni.
Sursa: Ziua