Fondurile europene de pescuit ar putea fi blocate pentru Delta Dunării

Interzicerea vechilor unelte de pescuit, pretul mic la care cumpara cherhanalele pestele si evolutia turismului in localitatile din Delta proiecteaza un viitor sumbru asupra pescarilor. Un locuitor al Sulinei povesteste cum se practica pescuitul acum 30 de ani in Delta Dunarii si cum a ajuns braconajul singura cale de supravietuire a localnicilor.
pescuitul traditional in delta
Adrian Rahau, 47 de ani, practica pescuitul in Sulina de cand era copil. Amintirile frumoase de acum trei decade si schimbarile care s-au produs in ultimii ani in industria pescuitului din Delta ii apasa sufletul atat de mult, incat crede ca „maine, poimaine va muri de oftica”. Pentru el, meseria de pescar a disparut.

„Se va vorbi despre orice in Sulina, de la inceputul anului care vine, dar nu de pescuit”, spune Rahau. Pescarul crede ca Delta se va inchide, ceea ce in niciun caz nu va constitui o bucurie pentru localnici.

De fapt, pentru el, Delta este deja inchisa, avand in vedere perioada de prohibitie de trei luni si interzicerea setcilor pe tot parcursul anului. Uneltele permise in prezent sunt vintirul si talianul, care nu fac fata nevoilor pescarilor.

„Autoritatile spun ca ne vom descurca foarte usor din turism si tot ei stiu foarte bine ca turismul exista doar trei luni pe an, iar anul n-are trei luni, are de patru ori mai multe.

Nu stiu daca mai intereseaza pe cineva cum vom trai”, mai spune Rahau. Pescarul se intreaba de cate ori au crescut preturile la peste, in magazine. Nici nu conteaza, spune el, din moment ce cherhanalele platesc, de 20 de ani, acelasi pret pentru pestele

luat de la pescari: „Deci, ca sa poti face fata, trebuie sa prinzi mai mult peste, foarte mult. Dar cu ce, daca nu te mai lasa cu niciun fel de scula? Asa ca, vrei, nu vrei, te lasi de pescuit.

O sa plecam si noi la capsuni, prin Spania sau Italia… Noi ne amagim, facem un fel de pescuit autorizat, dar furat. Hotie, braconaj, tot dracu” ala e… de fapt se fura ca sa poti supravietui”.

Pestele, la acelasi pret de 20 de ani

In Sulina sunt trei cherhanale, toate privatizate. Pretul unui kilogram de caras este in jur de 2 lei, pe cand in Galati ajunge la 7 lei.

Rahau spune ca, daca pestele ar fi cumparat de cherhanale la pretul din magazine si daca pescarul ar prinde 100 de kilograme de caras pe saptamana, atunci acesta ar trai fara probleme.

Cu 700 de lei castigati pe saptamana din vanzarea carasului s-ar face intr-o luna 2.100 de lei, bani cu care, potrivit lui Rahau, se poate trai mai mult decat bine intr-un orasel din Delta Dunarii.

Pescarii se plang ca linistea din Delta a disparut din cauza prea multor organisme de control
linistea din delta
„Daca azi o societate a plecat cu doua tone de peste, de fapt, aceasta are trei, una-i la negru. Scade productia, dar ei nu spun ca isi formeaza oamenii si trec din ce in ce mai usor prin filtrele astea. In momentul in care nu se va mai pescui, vor pierde si ei, dar acum, pe ultima suta… hai sa mai furam putin…”, conchide pescarul.

Pe vremuri exista o singura cherhana in Sulina. Societate de stat, „Piscicola” avea mai multe puncte de colectare, unde pescarii mergeau sa predea pestele.

„Indiferent de cantitate, aveai salariu fix, eventual iti mai dadea si o prima pentru cantitati mai mari. Si mai vindeam si la localnicii de prin oras”, isi aminteste Rahau de perioada in care traia bine.

Zvonul ca nu mai este peste in Delta nu este adevarat, spune pescarul. „Cineva nu vrea sa gandeasca, din moment ce se tot cere protejarea speciilor de peste, cum sunt cele din Marea Neagra.

Cate tari inconjoara Marea? De ce numai Romania nu pescuieste aici? Noi cica trebuie sa protejam speciile, dar ele sunt libere, se plimba prin toata marea.”

„Unde nu-i mana de om, balta se distruge”

Desi toata viata a trait intr-un oras linistit, pescarul din Sulina este constient de faptul ca oamenii cu bani, din orase aglomerate precum Bucurestiul, nu mai suporta agitatia si se retrag in locuri mai putin sufocante.

Pe vremuri, cu permisul de pescuit, localnicii intrau oriunde in Delta

„Eu ii inteleg, dar ei nu-si dau seama ca strica mai mult ca noi. In primul rand, este perioada asta in care nu mai avem ce cauta in balta si balta se distruge tocmai pentru ca nu intram in ea.”

Rahau povesteste cum inainte, primavara, fiecare pescar isi curata cate o bucatica de ghiol, de bunavoie. „Acum, daca zona va fi concesionata, nimeni nu va avea grija de ea, doar pe hartie… o vor exploata si atat. Deja fac asta. De fapt, n-a fost bine nimic de la Ceausescu incoace, totul s-a facut numai pentru distrugere”, adauga Rahau.

Unde nu e mana de om, nu este nici peste, nu e pasare, nu e nimic. Toate canalele pe care se naviga erau curatate pe vremuri. Pestii rapitori, ca stiuca, bibanul, salaul, de exemplu, sunt foarte sensibili.

Daca nu au un loc curat unde sa inoate, nu vin: „Daca sapi un canal lung de 20 de metri si adanc de patru, anul asta ai peste in el, cu toate ca nu are un fir de iarba.

La anul ai sa ai mai putin, peste doi ani si mai putin, peste trei ani deloc. Efectiv, se strica malul de pe fund si miroase daca-l scoti a DTT, praful ala pe care-l puneai pe gaini cand aveau purici.

Chestia asta o faceau pescarii inainte, aveau grebla si alte scule si curatau fundul canalului. Iar pe loc proaspat vine pestele. Cand cureti pamantul, planta iese noua, iar pestii au ce manca”, explica pescarul.

O zi din viata unui pescar de odinioara

Pescarul Adrian Rahau spune ca nu mergea in fiecare dimineata la pescuit, doar la inceput de saptamana. Pleca luni si venea vineri sau sambata, iar duminica se odihnea. Dormea in barca. „Era o senzatie fantastica”, spune el.

Un fost pescar, mahnit ca a ramas fara singurul mijloc de trai

„Sunt oameni care, in momentul in care s-a interzis pescuitul la carlige, au murit… de oftica. Erau oameni care aveau experienta, care simteau pestele, il miroseau… oameni care nu se vor mai naste aici, in Sulina. Fiind doi frati atat de buni, de experimentati, nu se intelegeau.

Nu se suportau, toata viata n-au vorbit din cauza concurentei. Unul era pilot, unul era pescar, dar si pilotul asta pescuia. Cand plecau ei pe mare sau pe Dunare, atunci sigur era peste. Si mai era tatal socrului meu.

Era surdomut, nu auzea, nu vorbea, dar el cand ne dadea de inteles ca e timpul sa plecam la peste nu se insela niciodata. Unde a invatat asta? Ca n-a vorbit niciodata cu nimeni… Asa s-a nascut”, povesteste pescarul.

Daca nu-i vor mai da voie pe balta, Rahau spune ca va lua barca, dar fara sa pescuiasca. „Macar sa dorm acolo, sa stiu ca ma aflu in mediul acela de vis”, spune oftand Rahau.

De la pesti la rate si porci mistreti

Dupa cateva zile, pescarul venea acasa cu vreo 1.500 de kilograme de fel de fel de pesti. „Mai dadeam si pe la vecini. Se traia foarte bine din pescuit. Eu pescuiam si in prohibitie. atunci, ma jucam, eram imbarcat, ma insurasem si furam secile lui socra-miu care era plecat la Sfantu Gheorghe, la migratia scrumbiilor.

Si prindeam 200 – 300 de kg pe noapte. Dar nu ma duceam ca-mi trebuiau bani, ma duceam ca nu puteam sta acasa, asta iubeam sa fac.

” Daca se satura de peste intr-o saptamana, Rahau spune ca pescuia doar intr-o zi, a doua zi mergea la vanatoare, impusca cate 200-300 de rate, lasa ratele acasa si noaptea mergea sa impuste un porc mistret.

Sursa: Adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here