Case construite din sticle goale

Mesterul Vasile Piscureanu si-a construit doua locuinte unice in tara din sticlele pe care le-a adunat in ultimii 14 ani. Vasile Piscureanu (57 de ani) a construit in curtea casei sale doua cladiri din sticle. A inceput si o casa cu mansarda din navete pline cu sticle pentru urmasii sai.case din sticle

Mesterul gorjean din comuna Jupanesti a inceput sa ridice diverse constructii din sticle de diferite forme si marimi dupa ce s-a despartit de sotia sa. A folosit pana acum peste 10.000 de sticle. Prima constructie a inceput-o in 1996, o casa in forma de sticla, pe care a terminat-o intr-un an. Locuinta are cinci metri inaltime si este racordata la energie electrica.

„Dupa ce m-am despartit de sotie, m-am gandit sa fac acest tip de constructii”, spune Vasile Piscureanu. Barbatul a adunat sticle timp de un an. A folosit la constructie aproximativ 5.000 de sticle, 16 tone de nisip si 67 de saci cu ciment. In interior a pus 22 de icoane, 22 de becuri, o masa rotunda si noua scaune, pentru musafiri. Usa este luata de la un autobuz si se deschide in doua parti.

„Aici mai stau cu prietenii la un pahar de vorba. Vara, inauntru este racoare ziua, iar seara este cald. Amicii mei se simt foarte bine in casa din sticle”, povesteste mesterul.

Bautura curge din pereti

Vasile Piscureanu a inceput constructia unei alte cladiri, in forma de plosca, in anul 2000. A finalizat lucrarea patru ani mai tarziu. „Copiii mi-au spus ca vor sa stea ei in constructia in forma de sticla, fiindca este mai tinereasca. N-am avut incotro si i-am lasat pe ei. Asa mi-a venit ideea sa fac ceva mai pentru varsta mea”, isi aminteste barbatul.

La noua casa a folosit 4.000 de sticle pe care le-a adunat de prin carciumi. Plosca are o latime de 2,2 metri si o lungime de 2,8 metri. Este dotata cu o instalatie electrica si 20 de becuri. „Aici ii mai cazez pe prietenii care vin la mine in vizita”, spune Vasile Piscureanu cu mandrie.

Casa are un antreu, iar in interior se afla un pat, o soba, un televizor si un aparat de radio. Mesterul a montat pe pereti patru statuete prevazute cu robinete care sunt legate la un butoi.

Tot pentru prietenii care vin in vizita. „Pun bautura in butoi si apoi curge la robinet”, explica Vasile facand proba la una dintre statuetele cu forme exotice. Acum, gorjeanul lucreaza la o casa cu mansarda din navete pline cu sticle pentru nepotelul sau.

Casele din sticle ar putea sa nu reziste in timp, sunt de parere specialistii in constructii. „Eu nu am auzit de metoda aceasta de a construi. Cand ridici o cladire, trebuie sa faci niste calcule de rezistenta. Indiferent cat de mult nisip sau ciment folosesti, trebuie sa existe o concordanta intre materialele folosite, altfel se poate prabusi oricand”, a declarat Vasile Purcel, inspector la Inspectoratul de Stat in Constructii Gorj.

„E absurd sa folosesti sticla in constructii”

Acesta spune ca, fiind o locuinta din mediul rural, nu intervine legea de calitate a lucrarilor in constructii. Drept pentru care inspectorii nu pot verifica aceasta constructie.

„Sticla si cimentul sunt doua materiale care nu au de-a face unul cu altul. In plus, sticla nu adera, este o absurditate sa o folosesti in constructii. Pacat ar fi sa vanda casele si sa cada pe cineva nevinovat”, a adaugat Vasile Purcel.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *