Obstacole serioase pe drumul spre România circulară

Sistemul garanție-returnare, SGR pe scurt, este un instrument de mediu util prin care se obțin rapid rezultate. Sistemul presupune plata unei garanții pentru ambalajul băuturii cumpărate, pe care o recuperezi când îl returnezi gol în magazin. Este un sistem național, bazat pe stimulente financiare (garanțiile), care conduce rapid la rate de colectare ridicate. SGR rezolvă atât problema ambalajelor aruncate în natură, precum și a gestionării ineficiente a deșeurilor. 

Sistemul ar trebui să fie funcțional din aprilie 2022, iar legea adoptată din ianuarie 2021. Doar că legiferarea lui se amână din nou. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi trebuit să pună pe agenda ședinței de Guvern, încă din decembrie, hotărârea privind aplicarea sistemului garanție-returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile de băuturi. Însă, ba din cauza producătorilor care au solicitat (noi) consultări, bipartite, suplimentare celor publice derulate în cursul lunii decembrie, ba din cauza retailerilor lipsiți de mijloace financiare (sic!) și „amenințați de SGR cu falimentul”, trei luni s-au scursă din 2021 fără nicio noutate de pe acest front.

Pretextul pe care reprezentanții marilor companii poluatoare îl împing continuu sub nasul autorităților constă în cheltuielile de investiții și costurile de operare ale sistemului, pe care producătorii și magazinele mici nu le-ar putea suporta. Și pentru care s-a sugerat finanțarea din fonduri europene, precum Fondul pentru redresare economică și reziliență. Într-un articol publicat pe pagina web Zero Waste România, se explică de ce, prin finanțarea SGR din fonduri publice, doar marii actori globali, care deja obțin profit de mulți ani de pe piața din România, ar avea de câștigat. Statul, bugetele autorităților publice și comunitățile locale ar avea numai de pierdut.

Ce investiții presupune sistemul garanție-returnare (SGR)?

La ce cheltuieli se referă? În țările în care sunt implementate astfel de sisteme, producătorii și importatorii acoperă costurile de operare și investițiile în SGR. Cheltuielile cu investițiile pentru producători pot include costurile de înființare a entității care va opera sistemul, centrele de numărare/logistica, campaniile de informare și publicitate care precedă punerea în aplicare a SGR. 

Din fericire, există multe state în Europa în care se implementează sistemul, unele în care acum se aduc îmbunătățiri, ca urmare a lecțiilor învățate, și state în care SGR este de asemenea, la început de drum. Ce putem învăța din experiențele lor?

Echipamentele automate nu reprezintă, în mod normal o investiție a operatorului de sistem. Acesta doar „acoperă investiția” mai târziu, prin tariful de gestionare – compensațiile pentru recipientele de băuturi colectate, tarif plătit per unitate de ambalaj și diferențiat: colectat manual sau colectat prin intermediul unui echipament automat. 

Echipamentele automate sunt amplasate în locațiile de vânzare fie ca urmare a achiziționării de către comercianții cu amănuntul/lanțurile de retail, achiziționarea serviciului de colectare de către lanțurile de magazine sau de către operatorul de sistem (spre exemplu, în Lituania). Cele din urmă două opțiuni implică cheltuieli de capital ale furnizorului de tehnologie, compensate prin tarifele de gestionare. 

Baloturi de PET pregătite pentru transport în Norvegia

Costurile operaționale în sistemul garanție-returnare sunt acoperite de către operatorul de sistem și includ tarifele de gestionare (pentru serviciile de colectare prestate de către comercianți), cheltuielile cu transportul și logistica, cheltuieli de administrare și de marketing. Tarifele de gestionare percepute în statele în care se implementează SGR (în Europa și nu numai) sunt sintetizate într-o fișă de date realizată de către platforma Reloop

Veniturile din care operatorul de sistem va acoperi toate aceste cheltuieli provin din vânzarea materialelor reciclabile (ambalajele sunt proprietatea operatorului de sistem), din garanțiile nerevendicate de către consumatori și din taxele de punere pe piață (sume plătite de către producători către operatorul SGR, care este o organizație de transfer de responsabilitate). 

Calul troian: investiții din fonduri publice în infrastructura de colectare

Privit ca un proiect de mediu extrem de important, cu rezultate vizibile imediate, SGR pare eligibil pentru finanțare din fonduri UE. Dar se pune întrebarea: ce acțiuni/proiecte ar trebui să aibă prioritate, în situația finanțării limitate și a listei lungi a nevoilor de infrastructură?  

SGR îndeplinește principiul responsabilității extinse a producătorilor (EPR). Principiul responsabilității extinse a producătorilor prevede în mod clar că producătorii își asumă responsabilitatea financiară pentru ambalajele și produsele pe care le pun pe piață – aceasta acoperă costurile de investiții în infrastructură. În sistemele garanție-returnare standard, comercianții cu amănuntul investesc în puncte de colectare, dar este o investiție recuperată ulterior din tariful de gestionare, deci în final plătesc producătorii. 

Sistemul garanție-returnare se aplică unor mărfuri care se mișcă rapid, iar jucătorii globali au cote de piață semnificative și puterea financiară de a-și asuma responsabilitatea financiară pentru sistem. 

Retailerii, care sunt obligați să ia înapoi ambalajele de băuturi, investesc în infrastructura de colectare, dar aceste cheltuieli le sunt rambursate prin tariful de gestionare. Echipamentele automate de colectare se vor regăsi în marile lanțuri de magazine. Acestea reprezintă comerțul modern, sunt adesea jucători globali, având capacitatea financiară de a face astfel de investiții. În micile magazine colectarea se poate face manual, nu este obligatorie instalarea unui echipament automat, în consecință și costurile aferente investiției vor fi minime.

Saci cu ambalajele colectate într-un mic magazin din Norvegia. Foto: Anrijs Požarskis, sursa: Reloop Platform

Co-finanțarea din fonduri europene este un proces de lungă durată, care presupune o anumită organizarea – stabilirea programelor de finanțare, elaborarea ghidurilor de finanțare, apeluri de proiecte, evaluarea și implementarea finală a proiectelor. Implementarea sistemului garanție-returnare ar fi, prin urmare, întârziată. 

Co-finanțarea SGR din fonduri europene va limita posibilitățile de a co-finanța infrastructura municipală atât de necesară pentru îndeplinirea directivelor europene și a Pactului Verde European. Astfel, ar fi reduse investițiile pentru dezvoltarea separării la sursă a deșeurilor de alimente și de ambalaje, pentru compostare și instalațiile de biodigestie, pentru construirea stațiilor de sortare sau achiziționarea de autospeciale. Toate aceste investiții ar trebui făcute de către autoritățile publice locale, care nu ar avea alternative în afara bugetului local.  

Tranziția către economia circulară necesită, de asemenea, o co-finanțare substanțială. Noile modele de reutilizare, infrastructura pentru colectare separată, inclusiv a biodeșeurilor, reutilizare sunt domeniile care necesită injectarea imediată a fondurilor europene, pentru a asigura îndeplinirea Pactului Verde European, deoarece întreprinderile mici nu au putere financiară pentru a implementa soluții ecologice la scară largă. 

 Ce cale va urma guvernul nostru? Oare politicienii vor acorda prioritate dezvoltării structurale, în funcție de proiectele autorităților publice, și vor da întâietate start-up-urilor inovatoare și ecologice românești? Sau vor alege să aștearnă covoare de flori sub picioarele prosperilor actori globali, care de mulți ani obțin profit de pe piața românească, precum corporațiile producătoare de băuturi răcoritoare, bere sau marii retaileri? 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,176FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente