Romania, trimisa in judecata de Comisia Europeana pentru neadoptarea legislatiei privind deseurile de ambalaje

Inginerul desemnat de Atzwanger pentru a asigura dirigentia de santier, Tahal Consulting Engineers, a incasat aproape doua milioane de lei pentru supravegherea lucrarilor din contractele pentru Sistemul de Management Integrat al Deseurilor, desi obligatiile sale au fost realizate numai in proportie de aproximativ 75%.

Conducerea Consiliului Judetean Cluj a declarat ca Tahal a trimis o cerere de reziliere a contractului cu administratia judeteana dupa ce s-a dovedit ca nu isi poate indeplini obligatiile. Problema este ca, pana la aparitia rezultatelor expertizei, inginerul nu ar fi observat nicio neregula la proiectele pe care le supraveghea si care, acum, aproape toate, sunt in curs de reziliere, scrie gazetadecluj.ro.

La contractul semnat cu administratia judeteana, Tahal a insistat sa incheie un act aditional cu Consiliul Judetean prin care se angaja sa duca la bun sfarsit implementarea tuturor contractelor de executie, in suma licitata anterior. Este vorba despre centrul de management integrat al deseurilor, drumul de acces la acesta, constructia a trei statii de transfer si inchiderea si ecologizarea a cinci depozite de deseuri urbane neconforme.

Ulterior, dupa publicarea expertizei cerute de Consiliul Judetean in primavara anului trecut, s-a aflat ca de fapt exista mai multe nereguli la CMID. Un raport lunar al progresului inregistrat la sistemul integrat de management al deseurilor din judetul Cluj in luna iunie 2014 arata ca antreprenorul, Atzwanger, ”a desfasurat lucrari intr-un ritm foarte redus” in perioada raportata.

Tahal se scalda in bani europeni

La licitatia organizata de Compania de Apa pentru serviciile de management al proiectului de modernizarea si refacerea retelelor de apa din Cluj si Salaj s-a inscris si a castigat firma Tahal Consulting Engineers LTD., care, pentru serviciile de asistenta tehnica, va primi aproximativ 14 milioane de lei. Bani frumosi fata de contractul cu CJ Cluj. Compania de Apa Somes, care gestioneaza retelele de apa potabila din cele doua judete, a obtinut o finantare de 196,9 milioane de euro. Din acesti bani, 74% reprezinta fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana.

Tahal Consulting LTD a mai lucrat la proiecte similare si chiar a fost implicata intr-un episod controversat la Slobozia, unde a fost angajata pentru reabilitarea sectorului de apa si apa uzata din judetul Ialomita. Tahal a fost acuzata de surse din presa locala ca a reciclat documentele pe care le-a folosit intr-un proiect anterior si le-a adaugat un plan tehnic al retelei realizat de SC Urban, compania care administra reteaua. Insa planul tehnic folosit de Tahal a fost realizat inainte de Revolutie, iar intre proiect si realitatea din teren au aparut diferente semnificative. Firma care trebuia sa realizeze lucrarile s-a confruntat cu tot felul de complicatii pe teren, iar in momentul in care aceasta a primit termen de finalizare, au aparut si contestatiile la adresa felului in care Tahal isi face treaba.

Dirigentie la DNA

Firma Tahal nu este straina nici de anchetele procurorilor DNA si de neregulile facute pe fonduri europene. “In perioada noiembrie 2011-prezent, Mindroiu Adrian, director general si ulterior director la Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Mediu (AM POSM), in mod repetat, a pretins si primit bani, alte foloase si a acceptat daruri de la reprezentantii firmelor conduse de Frank Nicolae si Goga Vlad Cristian, cu complicitatea si a altor persoane, pentru a interveni pe langa diferiti functionari din cadrul AM POSM pentru favorizarea intereselor comerciale ale grupului mentionat, intre care si firma Tahal Consulting Engineering SRL.

Concret, la data de 5 aprilie 2011, intre reprezentantii firmei Tahal Consulting Engineering SRL si autoritatea de mediu s-a semnat un contract avand ca obiect acordarea de asistenta tehnico-economica pentru directiile si birourile de implementare din cadrul unor organisme intermediare apartinand de POSM, legat de proiectele finantate din asistenta financiara nerambursabila. Valoarea contractului este de 19,94 milioane de lei”, arata un comunicat al DNA. Cel care si-a dat girul pentru aceste afaceri a fost fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, iar legatura dintre ministru si firma Tahal este facuta prin intermediul lui Yosef Grunfeld (cetatean israelian, nascut in Ungaria) actionar in cadrul Tahal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here