Consiliul Judetean Harghita vrea sa construiasca o pista de biciclete pe coronamentul digurilor raului Olt

    Consiliul Judetean Harghita vrea sa construiasca o pista de biciclete pe coronamentul digurilor raului Olt

    Consiliul Judetean Harghita intentioneaza sa construiasca o pista de biciclete, de aproximativ 10 kilometri, pe coronamentul digurilor raului Olt, pentru a incuraja folosirea mijloacelor de deplasare nepoluante.
    Potrivit unei hotarari a Consiliului Judetean Harghita, se va depune un proiect la Administratia Fondului de Mediu in vederea construirii unei piste pentru biciclisti pe coronamentul digurilor, pe malul stang si pe malul drept al raului Olt, in portiunea Siculeni – Miercurea-Ciuc.

    Pentru inceput se va incheia un parteneriat cu Administratia ‘Apele Romane’, Sistemul de Gospodarire a Apelor Harghita care va pune la dispozitie terenul si, ulterior, se va ingriji de intretinerea si buna functionare a pistei. Pista ar urma sa porneasca de la Baile Miercurea, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, sa urmeze traseul raului Olt, cu continuare pe teritoriul administrative al comunei Ciceu si sa se termine in comuna Siculeni, la intersectia cu pista de biciclisti din aceasta localitate.

    Presedintele Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba, a declarat marti, pentru AGERPRES, ca ‘obiectivul general este de a sprijini cresterea economica din judet prin turismul rural, de a imbunatati circulatia pe biciclete a cetatenilor, de a reduce congestionarile, precum si de a imbunatati siguranta traficului, preluand o parte din traficul de ciclisti spre zonele inter rurale/urbane si turistice din zona’. Valoarea proiectului va fi de maximum 2,5 milioane de lei.AGERPRES

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *