voluntari10.000 de puieti de molizi au fost plantati pe un versant defrisat din Poiana Negri, in numai cateva zile, de catre voluntarii Tasuleasa Social. La Bistrita a defrisat si natura: padurile rarite de om au cazut singure la pamant, la furtuni puternice. „Puiutii mei au acum cativa centimetri, dar sunt sigura ca o sa-i recunosc si peste 10 ani. Dupa o zi de plantat, nu mai esti acelasi om, te schimbi putin” – Teodora (voluntar)

Copiii spun ca, dupa o zi de plantat pomi, nu mai esti acelasi om

Puisorii de molizi – in galeti, sapele – la brau. Incepe „Actiunea impadurirea” si pe un versant din Poiana Negri se catara o mare de tricouri albe, cu mesaje ecologiste. Scrasnesc sapele, curge apa, se aude cate un „da o dreapta incoace!”, „are cineva o stanga?”. E criza de manusi. Plantarea copaceilor lasa in palma niste bataturi grozave. A plouat, e mocirla, vreme caineasca. Tricourile albe nu se dau batute. Au 2.000 de puisori de plantat, in cateva ore.

Zilele trecute au mai pus 8.000. Sunt copii de liceu; voluntari care au dat distractiile pe ecologie. Cu tot cu tinerii germani sunt vreo 75. Mare parte din ei alcatuiesc echipa fundatiei Tasuleasa Social. De cativa ani, tot impaduresc dealurile defrisate din Bistrita. Au sadit pana acum vreo 30.000 de puisori. Din versantul impadurit sambata n-a fost hacuit tot bradetul, o parte a ramas, dar atat de rar incat n-a mai rezistat singur la furtuni si a picat si el. In 2002 vijelia a dat jos 15 hectare, iar in martie anul acesta, inca 2 milioane de metri cubi de lemn. Nimeni nu s-a gandit sa reimpadureasca muntele, pana la copii Tasulesei. Si mai au de gand sa curete si raul Dorna, de la izvoare pana la varsare.

Proiectul se cheama Verde 003 si s-a facut in colaborare cu Salvati Dunarea si Delta. „Puiutii mei au acum cativa centimetri, dar sunt sigura ca o sa-i recunosc si peste 10 ani. Dupa o zi de plantat, nu mai esti acelasi om, te schimbi putin”, spune Teodora, 19 ani, voluntar. Molizii ei vor ajunge maturi de abia cand ea va fi bunica.
„Vine presedinteleee! Dar n-are timp sa urce pana in varf, cica trebuie sa coboram noi la el”, se striga de pe o creasta. L-au asteptat vreo 2 ore la poale. Vine presedintele cu 7 masini dupa el, planteaza 3 molizi, ii mangaie sa creasca mari, le toarna apa minerala din sticla, isi ia baia de multime, rosteste duios vorbe mari si pleaca.

In Tara Tasuleasa

I se spune Tara Tasuleasa. Este un soi de tabara, unde voluntarii invata nu numai cum sa planteze, ci si cum sa-i ajute pe saraci. „La inceput mergeam la plantat, in varf de munte, cu surdo-muti, maicute si voluntari germani. Acum avem voluntari in mai multe tari, chiar si in Patagonia. Daca nu incepem sa replantam urgent, o sa fie mare bai, ca n-o sa mai avem unde sa ne nastem copiii”, spune Alin Ulhman Useriu, presedintele fundatiei Tasuleasa. Tabara a pus-o pe picioare cu ajutorul Ordinului Cavalerilor Ioaniti.

A construit-o pe propriul teren. Toate s-au facut cu voluntarii. Mai nou, si-au pus si statie de epurare ecologica, pe baza de bacterii. Acum, in tabara vin Marcel Iures, Ada Milea, Razvan Mazilu. Cum e viata in tabara? „Aici nu poti sa fii superficial. S-a creat un spirit Tasu (asa ii spunem, Tasu) simti ca trebuie sa fii asa si nu altfel. Si n-am invatat numai sa impaduresc, ci si sa-mi spal vasele dupa masa, sa folosesc o freza, sa curet WC-ul, bunul simt. Sa plantam am invatat de la tinerii germani. E frumos de tot, sunt zile in care vezi pe munte cite 4 anotimpuri deodata. E o scoala”, zice Paul Muresan, 19 ani.

Povesti de trezit copiIi

A mai fost un sat, cu biserica si case sculptate in lut. Si cu povesti: un carutas care vine la gater cu caruta plina de lemne „jefuite” din padure, cu nebunul satului pe care-l acuza lumea ca toate necazurile de la el se trag, fiindca munceste duminica. Un sat in miniatura, asezat pe o albie de rau, pe un munte defrisat. Si, intr-o zi, vine viitura – voluntarii au aruncat apa peste satul de jucarie. Apa a ras totul; singura, o cruce din cimitir a mai ramas. Sambata, copiii au aratat ce s-a intamplat mai departe cu satul. Au mai construit unul in miniatura. „Au trecut 200 de ani de cand satul a disparut sub ape. Oamenii au fost obligati sa se imprieteneasca cu natura. Acum casele sunt sapate in lutul ramas dupa marea viitura. Satul s-a schimbat cu totul, nu mai e acelasi de acum 200 de ani, acum s-a dezvoltat in jurul marelui lac format dupa inundatie” spune Paul.

Sursa: Gandul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here