În ultimii ani, materialele plastice au devenit foarte rapid fața publică a crizei poluării cu deșeuri. Cantitățile de materiale plastice care sunt aruncate sau ajung în mediu, mări și oceane în fiecare an sunt uluitoare, între 5 și 13 milioane de tone pe an. Numai Europa produce 25,8 milioane de tone de deșeuri din plastic anual, dintre care doar 30% sunt colectate pentru reciclare.

Deși nu se cunoaște cu adevărat amploarea problemelor cauzate de omniprezența deșeurilor de plastic în mediu, este evident potențialul acestora de a dăuna atât vieții marine, cât și celei umane. Fenomenul este agravat de creșterea consumului de materiale plastice de unică folosință, concepute pentru a fi utilizate o singură dată înainte de a fi aruncate sau eliminate ca deșeuri.

Directiva europeană privind materialele plastice de unică folosință

În încercarea de a stopa „fluviul” de plastic care ajunge în oceanele noastre, Comisia Europeană a adoptat Directiva privind materialele plastice de unică folosință (SUPD) la 2 iulie 2019. Documentul se referă la cele mai frecvente 10 obiecte găsite pe plajele europene (precum și accesorii de pescuit) și stabilește diverse măsuri de reglementare pentru aceste articole.

Măsurile variază în funcție de categoria de produse: unele articole sunt supuse interdicțiilor directe, altele reglementate în cadrul responsabilității extinse a producătorului (EPR), iar altele prin ținte de reducere a consumului, cerințe de etichetare și proiectare și ținte de colectare separată. Scopul acestor instrumente este de a aborda cauzele profunde ale poluării cu plastic, transformând datele economice pentru producători, astfel încât aceștia să producă ambalaje mai durabile și să crească calitatea și cantitatea materialelor plastice colectate pentru reciclare.

Lacunele în definirea plasticului și riscurile de mediu

Accentul pe care îl pune directiva pe produsele din plastic este de înțeles, atât din punct de vedere științific, cât și politic. În opinia expertului Reloop Clarissa Morawski și a consultantului de mediu Samantha Millette, definiția actuală a plasticului conținută în directivă este potențial problematică. Într-un articol publicat în Plastics Recycling Update, ele argumentează că tipuri de produse de unică folosință care se află în sfera de aplicare, dar care nu sunt plastic „oficial”, vor fi exceptate de la reglementările sale. De exemplu, directiva exclude „polimerii naturali care nu au fost modificați chimic” din definiția plasticului. Un studiu recent realizat de Eunomia Research and Consulting a examinat cazul șervețelelor umede, deoarece exemplifică și analizează materialele alternative – non-plastice, fiind comparabile din punct de vedere al impactului asupra mediului. În cazul șervețelelor umede, dezbaterea privind excepțiile s-a concentrat pe două tipuri de fibre celulozice artificiale, lyocell și vâscoză, ambele fiind înlocuitori eficienți ai polimerilor sintetici.

Scutirile pentru produsele realizate din anumite materiale pot fi apreciate drept „conforme” cu intențiile directivei, în special pentru acele articole care s-au dovedit a avea un impact mai mic asupra mediului decât echivalentele fabricate din „plastic”. Cu toate acestea, nici produsele obținute din polimeri naturali nemodificați, despre care nu se poate dovedi că acționează substanțial diferit în mediul înconjurător, nu sunt reglementate.

Aceste lacune, legate de definiția plasticului și de interpretarea directivei, ar putea submina sever eficiența legislației și ar putea chiar să aibă efecte inverse din punct de vedere al mediului.

În plus față de riscul de mediu, definiția directivei CE ar putea încuraja producătorii supuși obligațiilor EPR să caute înlocuitori de materiale care să-i scutească de la a finanța costurile colectării, tratării și curățării deșeurilor. Prin urmare, municipalitățile vor obține mai puțini bani, trebuind să se confrunte în continuare cu problema gestionării articolelor de unică folosință din fluxul de deșeuri, chiar dacă tehnic nu sunt definite ca „plastic”.

Aspecte esențiale în elaborarea politicilor publice privind plasticul de unică folosință

În această poveste despre lacune și definiții problematice intră și sistemele de responsabilitate extinsă a producătorilor (EPR) bine proiectate, sisteme care sunt la baza implementării directivei CE și sunt vitale pentru a garanta că materialele plastice și valoarea lor rămân în economie și în afara mediului.

Deosebit de importantă din punctul de vedere al autoarelor este modularea ecologică a taxelor, în cadrul căreia producătorii sunt recompensați pentru eforturile lor de proiectare a produselor în vederea reducerii impactului asupra mediului. În mod similar, producătorii sunt penalizați financiar pentru produse de unică folosință sau pentru ambalaje care nu sunt concepute pentru a fi reciclate.

Pe lângă faptul că contribuie la reducerea plasticului, modularea taxelor poate susține trecerea la ambalajele reutilizabile și eliminarea treptată a substanțelor periculoase din plastic. În prezent, Comisia Europeană elaborează linii directoare privind taxele de ecomodulare pentru schemele de EPR (articolul 8 alineatul (5) din Directiva-cadru privind deșeurile) pentru a ajuta statele membre în transpunerea legislației UE.

O oportunitate istorică

Scopul Comisiei Europene este acela de a implementa o politică menită să accelereze trecerea la o economie circulară. În cazul produselor de unică folosință, evitarea deșeurilor ar trebui să fie întotdeauna obiectivul principal și ar trebui să fie instituite măsuri pentru stimularea comportamentului care evită consumul și încurajează reutilizarea.

Directiva este o oportunitate istorică pentru UE de a-și demonstra leadershipul global în abordarea uneia dintre cele mai mari provocări ale timpului nostru. Este esențial ca discuțiile despre definiții să fie contextualizate în conformitate cu obiectivul principal al directivei: renunțarea la articole de unică folosință și tranziția spre o economie circulară cu sisteme eficiente.

Morawski și Millette consideră că ar fi tragic dacă s-ar permite continuarea depozitării deșeurilor sau eliminarea necorespunzătoare a articolelor sau dacă producătorii ar putea să se sustragă de la responsabilitatea lor în acest sens, prin „inovare” în jurul unui set de definiții .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here