Celebra platformă de crowdfunding Kickstarter a lansat recent un program prin care încearcă să îi încurajeze pe designerii care o folosesc să adopte principii de eco-design sau sustenabilitate atunci când își proiectează produsele.

După o colaborare de nouă luni cu ONG-ul american de mediu Environmental Defense Fund, Kickstarter a lansat secțiunea Environmental Resource Center. Aici, designerii pot găsi sfaturi și idei de bună-practică, pentru a reduce impactul de mediu a produselor pe care vor să le confecționeze. Sunt promovate cinci principii:

Durabilitatea produselor

Experții recomandă testarea produselor în condiții de stres, pentru a identifica acele componente care pot ceda ușor și pentru a le înlocui cu piese mai rezistente. Când vorbim despre rezistență, alegerea materialelor este esențială. Ghidul precizează că finisajele dure, din oțel sau ceramică, sunt mai dure și greu de zgâriat, pe când pielea, lemnul sau denimul pot arăta bine în timp.

Pe lângă materialele încorporate, durata de viață a unui produs depinde și de modul de folosire. De aceea, experții îi încurajează pe designeri să ofere consumatorilor informații despre cum să utilizeze în condiții optime sau să îngrijească produsele. Mai mult, le recomandă să ofere actualizări de software constante, astfel încât consumatorii să poată folosi același produs cât mai mult timp posibil.

Modularitatea este o altă caracteristică ce poate mări durata de viață a unui produs. Crearea unor produse ușor de dezasamblat cu ajutorul ustensilelor comune poate face repararea sau actualizarea (upgrade-ul) mai ușoare. Producătorilor li se recomandă așadar folosirea șuruburilor în locul lipiciului și a unor componente ușor de înlocuit.

Nu în ultimul rând, Kickstarter sfătuiește designerii să se gândească la resursele care vor exista în viitor, când petrolul ar putea fi înlocuit de energie regenerabilă, iar resurse astăzi comune ar putea dispărea. Soluția ar putea veni prin crearea unor produse „circulare”, care integrează resturile rezultate din producție în noi procese, astfel încât să nu rezulte deșeuri.

Reutilizarea și reciclarea produselor

Atunci când designerii au în minte încă din faza de proiectare modul în care produsele lor pot fi reutilizate sau reciclate, cresc șansele ca aceștia să scadă impactul negativ asupra mediului atunci când produsele devin deșeuri.

Pentru o reciclare sporită, ghidul recomandă evitarea combinării diverselor tipuri de materiale, căci acestea nu vor putea fi separate în stațiile de sortare. În general, ar fi utilă folosirea unui singur tip de material, în culori neutre. Există de asemenea o serie de materiale greu de reciclat, precum plasticul negru, care nu este perceput de sistemele optice din stațiile de sortare. Materialele de culori vii, mai ales când vine vorba despre hârtie, fie ajung în gropile de gunoi, fie colorează materialele nou obținute. Prin urmare, ar trebui evitate.

Pentru a facilita repararea produselor, producătorii ar trebui să folosească piese ușor de găsit pe piață. Astfel, se evită scenariul în care produsele ajung la gropile de gunoi. Pentru situațiile în care produsele nu pot fi reparate, producătorii ar putea lua în calcul preluarea produselor stricate, în vederea reutilizării pieselor bune sau a reciclării.

Folosirea materialelor sustenabile

Kickstarter recomandă folosirea unei cantități de materiale pe cât de mică posibil, pentru a avea un impact redus asupra mediului. În plus, încurajează utilizarea unor materiale non-toxice, compostabile sau chiar reciclate (prin tehnici de upcycling). Ar trebui evitate anumite tipuri de ciment și acele tipuri de vopsea care conțin cantități mari de compuși organici volatili. Dacă nu se pot elimina complet produsele chimice, acestea trebuie menționate în mod clar pe etichetă.

De preferat ar fi totuși eliminarea unor materiale rare, ale căror extracție și prelucrare sunt dăunătoare (indiu, platină, argint, aur, aluminiu). Se recomandă folosirea de materiale sustenabile, precum bambus sau cânepa, care cresc rapid și pot fi folosite în moduri diverse. Un alt aspect relevant este cantitatea de energie aferentă extracției  și prelucrării materialelor: de exemplu, pentru aluminiu se folosește de șase ori mai multă energie decât pentru oțel, iar cel din urmă este și mai rezistent decât primul.

În alegerea furnizorilor, designerii ar trebui să țină cont de de următoarele aspecte: dacă folosesc energie regenerabilă, cum extrag resursele și cum gestionează deșeurile, dacă sunt certificați ISO 20400, dacă există furnizori pe plan local, pentru a minimiza emisiile aferente transportului.

Colaborarea cu fabrici sustenabile

Pe lângă design și materiale, amprenta de carbon a unui produs este influențată și de fabrica în care este confecționat. De aceea, Kickstarter recomandă alegerea unor fabrici care respectă la rândul lor principiile de mediu, reducându-și emisiile, alegând materiale sustenabile și non-toxice și răsplătindu-și în mod corect angajații.

Distribuția sustenabilă

Ultimul domeniu asupra căruia Kickcstarter atrage atenția este transportul materiilor prime și livrarea produselor. Specialiștii recomandă alegerea unor furnizori locali și optimizarea rutelor, pentru limitarea emisiilor aferente transportului.

De asemenea, îi sfătuiesc pe designeri să analizeze furnizorii de servicii de transport, pentru a-i alege pe cei mai ecologici. Ar trebui să fie atenți îndeosebi la flota de autoturisme (dacă sunt cu emisii reduse sau chiar electrice) și să aleagă transportul maritim în detrimentul celui aerian atunci când livrează la nivel internațional.

Pe lângă toate aceste sfaturi pentru producție și distribuție, Kickstarter a introdus o secțiune unde designerii pot adăuga angajamentele de mediu pe care și le asumă în fața potențialilor clienți. Potrivit reprezentanților platformei de crowdfunding, designerii nu vor fi forțați să implementeze sfaturile, însă vor atrage cu siguranță mai mulți investitori dacă o vor face.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here