GE lanseaza in Europa o gama proprie de incarcatoare pentru masinile electrice

    GE lanseaza in Europa o gama proprie de incarcatoare pentru masinile electrice

    WattStation, incarcatorul portabil sau de perete al General Electric, ne arata ca o „pompa de combustibil” poate sa arate bine. Gama a fost lansata in aceasta saptamana in Europa.

    Masinile electrice incep sa faca parte din peisajul normal al Europei. Dupa ce primele doua astfel de modele au fost lansate in Romania de Mitsubishi si de Citroen, iar Renault promite sa revolutioneze ideea de masina electrica odata cu lansarile de la toamna ale versiunilor Z.E. ale lui Fluence si Kangoo, americanii de la General Electric vin cu solutia optima pentru incarcarea acestui tip de autoturisme: un incarcator care se poate incadra perfect in peisajul urban al oraselor europene ale anului 2011.

    Este vorba de WattStation, o statie de incarcare disponibila intr-o varietate larga de nuante aprinse si intr-o forma simplista, dar atractiva. Desenate de celebrul designer Yves Bahar, incarcatoarele WattStation sunt disponibile de anul trecut in SUA, ele venind in Europa in aceasta luna. Primul oras care si-a dotat unele parcari cu incarcatoarele WattStation este Milano.

    Acest tip de incarcatoare scurteaza timpul de incarcare a unei masini electrice de la aproximativ 8 ore la mai putin de 60 de minute. Conform comunicatului oficial care anunta lansarea WattStation in Europa, aceste incarcatoare sunt disponibile in doua versiuni (portabila – pentru utilizarea in orase si de catre companii – si de perete, pentru us personal).

    „GE Energy aduce o familie de statii de incarcare pe piata europeana, oferind utilizatorilor particulari si comerciali o gama de sisteme usor de folosit, flexibile si elegante, astfel incat vehiculele electrice sa poata deveni o realitate practica”, a declarat Todd Johnstone, director executiv al diviziei Industrial Solutions a GE Energy in Europa.

    Lansarea europeana a noilor incarcatoare WattStation coincide cu aparitia primelor puncte publice de incarcare pentru masinile electrice existente in Bucuresti. Acestea au fost inaugurate astazi in fata sediului Transelectrica, pe strada Olteni nr. 2-4, in spatele magazinului Unirea.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *