Invazia gunoaielor izgoneşte turiştii străini
22 Ian 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Email Tipareste
apuseni, arii protejate, Delta Dunarii, deseuri, hateg, poluarea naturii, retezat, turisti
Deşi România ocupă un loc fruntaş în Europa în ceea ce priveşte potenţialul ecoturistic, gunoaiele aruncate peste tot, inclusiv pe pajiştile montane, ne alungă turiştii din ţară. Autorităţile nu au reuşit să pună la punct un program coerent de strângere a gunoaielor din ţară.
![]()
Observarea păsărilor sau a animalelor sălbatice în mediul lor natural de viaţă, vizitarea peşterilor, plimbările cu bicicleta sau cu căruţa sunt numai câteva dintre activităţile promovate prin ecoturism.
Cei care practică acest tip de turism vizitează ariile naturale pentru a învăţa sau a participa la activităţi care nu au efecte negative asupra mediului şi sunt încântaţi de ideea ca banii lor să fie cheltuiţi în satele din România stimulând economia locală.
Zone precum Retezat – Haţeg, Apuseni sau Delta Dunării plasează România pe un loc fruntaş în Europa în ceea ce priveşte potenţialul ecoturistic, potrivit lui Andrei Blumer, preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România (AER). El spune că în ţara noastră acest tip de turism este practicat, dar nici pe departe la adevărata sa capacitate.
Peturile au invadat cursul apelor
Gunoiul care a invadat practic fiecare colţişor al acestei ţări este una dintre marile probleme căreia trebuie să-i facă faţă un tour-operator român atunci când organizează un program ecoturistic în România. „Va reprezenta, în scurt timp, un motiv pentru care străinii nu vor dori să mai vină în România, dacă nu se iau măsuri urgente şi de lungă durată“, avertizează Andrei Blumer.
Situaţia este cu atât mai revoltătoare cu cât, în ceea ce priveşte natura şi cultura rurală, România este încă o ţară frumoasă.
Cea mai mare populaţie de urşi, lupi şi râşi din Europa se află aici. În plus, avem aproape 900 de arii naturale protejate. Toată bogăţia naturală a României a căzut însă pradă peturilor, cutiilor de bere şi ambalajelor de toate soiurile.„O Românie mai murdară decât acum nu am mai avut niciodată“, spune Andrei Blumer. El ne-a povestit cum un tour-operator britanic a părăsit pur şi simplu România pe motiv că nu mai este ţara pe care a cunoscut-o la un moment dat. Gunoaiele ajung şi la peste 2.000 de metri altitudine, pe vârful munţilor.
Peturile au invadat cursurile râurilor, iar ATV-urile dau peste turişti atunci când aceştia vor să se lase încântaţi de frumuseţea ariilor noastre protejate. Andrei Blumer se arată revoltat de faptul că poteci turistice dispar printre cioturile de copaci rămase în urma defrişărilor barbare, iar odată cu pădurea dispare şi valoarea economică care ar trebui să fie dată de turism acelei zone.
„Betoanele sub formă de case de vacanţă sau hotelaşe au început să invadeze natura aproape peste tot acolo unde e un pic de privelişte frumoasă, în cele mai multe cazuri într-o sfidare totală a «teoriilor» de urbanism şi funcţionalităţii de extravilan a terenurilor“, mai spune preşedintele AER. Circulaţia rutieră scăpată de sub control este o altă problemă care face din România o destinaţie nesigură. Acesta este „balaurul cu multe capete“ cu care tour-operatorii se luptă de fiecare dată pentru a putea aduce în ţară vizitatori străini.
Serviciile, nepregătite să ofere ecoturism
Cel puţin 20 de tour-operatori care sunt membri AER promovează şi practică ecoturismul. Prin intermediul acestora, anul trecut au vizitat zonele ecoturistice ale României peste 10.000 de turişti străini. „Numărul este cu atât mai semnificativ, cu cât impactul economic este multiplicat în zonele rurale“,susţine Andrei Blumer.
Însă un motiv pentru care străinii nu aleg încă România într-o proporţie mai mare este legat şi de faptul că, până acum, România nu era considerată o ţară atractivă cu o imagine coerentă de destinaţie turistică şi cu servicii turistice ce pot să ofere străinilor ceea ce ei nu au în ţara lor: natură şi cultură rurală autentică.
Numărul străinilor, dar şi al românilor care caută să-şi petreacă timpul în natură, este din ce în ce mai mare, potrivit lui Andrei Blumer. Cu toate acestea, nu se creează o cerere suficientă astfel încât agenţiile de turism din ţară să promoveze produsele ecoturistice.
O vizită la câteva dintre agenţiile din centrul Capitalei (Adria Travel, Cardinal Travel, Fun Travel) ne-a făcut să înţelegem nu numai că nu este identificată cererea pentru produsele sau destinaţiile ecoturistice, ci şi faptul că inclusiv reprezentanţii agenţiilor nu prea ştiu despre ce este vorba.
„Nu putem vorbi despre destinaţii ecoturistice în România, ci de produse ecoturistice în anumite zone“, mai spune Andrei Blumer.
Eco-sejururi în zonele pitoreşti ale ţării
Tour-operatorii membri ai Asociaţiei de Ecoturism din România organizează frecvent eco-sejururi în zonele româneşti cu potenţial ecoturistic. Ei aduc străini în ţara noastră şi le prezintă şi o altă faţă a României. Absolute Carpathian, Apuseni Experience, Roving România, Carpathian Tours, DiscoveRomania sunt câţiva dintre membrii AER care se ocupă cu organizarea sejururilor de tip ecoturistic.
Potrivit lui Andrei Blumer, zona Retezat – Haţeg, Apusenii cu Munţii Pădurea Craiului, Maramureşul, Bucovina, zona Munţilor Călimani şi Rodnei, Tuşnad, Harghita, Delta Dunării şi Munţii Măcin, dar şi zona săsească sunt regiuni unde ecoturismul este practicat.Conform Organizaţiei Mondiale a Turismului, persoanele care caută programe ecoturistice au între 30 şi 69 de ani, au studii superioare şi venituri peste medie.
Principalele ţări furnizoare de ecoturişti sunt Marea Britanie, Franţa, Germania, Austria, Olanda, Suedia şi Norvegia. “Aceste ţări sunt afectate de criza economică, totuşi România are posibilitatea de a atrage turişti străini şi români dacă va reuşi să menţină preţurile accesibile şi să ofere produse unice pe piaţa europeană de turism”, încheie Andrei Blumer.
O Românie mai murdară decât acum nu am mai avut niciodată
Andrei Blumer, preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România
Sursa: Adevarul
Pentru mai multe informatii detaliate despre ecologie si protectia mediului, evenimente ecologice, stiri de mediu, apuseni, arii protejate, Delta Dunarii, deseuri, hateg, poluarea naturii, retezat, turisti sau voluntariat oriunde in tara aboneaza-te gratuit la newsletterul saptamanal EcoMagazin
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor 5000 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul comunitatii. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.

Comenteaza pe Forum


