O prima sesizare ridica urmatoarea chestiune de drept: daca dispozitiile se interpreteaza in sensul ca timbrul de mediu se datoreaza si in situatia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piata interna a carui prima inmatriculare a fost anterioara datei de 1 ianuarie 2007.
Dispozitiile legale avute in vedere sunt art. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 37/2014, si ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 88/2013.
In speta care a generat sesizarea, reclamantul a dobandit, prin contractului de vanzare-cumparare incheiat in anul 2012, dreptul de proprietate asupra unui autovehicul fabricat in anul 1999, care a fost inmatriculat pentru prima data, in 1999, in Bulgaria. Cu ocazia inmatricularii in Romania, reclamantul a achitat timbrul de mediu, calculat conform prevederilor art. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013.
Prin cererea adresata Administratiei Finantelor Publice a Municipiului unde locuieste, reclamantul a solicitat restituirea timbrului de mediu achitat, la care institutia respectiva i-a comunicat refuzul de restituire a taxei. Reclamantul a a chemat in judecata Administratia Finantelor Publice, cerand paratei restituirea sumei achitate cu titlul de timbru de mediu, cu dobanda fiscala si actualizata cu inflatia de la data platii si pana la data restituirii efective.
Prin hotararea primei instante, Tribunalul Teleorman a admis actiunea si a obligat institutia parata sa restituie reclamantului suma reprezentand timbru de mediu pentru autovehicule, cu dobanda fiscala si actualizata cu rata inflatiei de la data platii si pana la data achitarii efective.
Impotriva acestei sentinte, a formulat recurs parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice Teleorman, in numele Administratiei Finantelor Publice Alexandria, invocand considerentele hotararilor pronuntate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauzele Tatu si Nisipeanu, si aratand, in esenta, ca nu se poate presupune ca taxa prevazuta de O.U.G. nr. 9/2013 este afectata de viciile pentru care, in cauzele respective, a fost sanctionata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobata prin Legea nr. 140/2011 (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008).
Pentru a pronunta o hotarare, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile, cu intrebarea pe care am mentionat-o mai sus.
ICCJ, in urma analizei efectuate, a admis sesizarea si a stabilit ca dispozitiile art. 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 37/2014, si ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 88/2013, se interpreteaza in sensul ca timbrul de mediu se datoreaza si in situatia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piata interna a carui prima inmatriculare a fost anterioara datei de 1 ianuarie 2007.
Decizia nr. 13/2014 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 834/2014, din data de 17 noiembrie 2014.
Reglementarea interna si dispozitiile comunitare
Intr-un alt dosar, Curtea de Apel Constanta a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile cu privire la “problema de drept ce formeaza obiectul actiunii privind caracterul discriminatoriu al dispozitiilor cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 37/2014, cu modificarile ulterioare, in raportare la dispozitiile comunitare cu care intra in conflict”.
In 2013, reclamantul a chemat in judecata Institutia Prefectului – Judetul Constanta – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Constanta, solicitand instantei sa dispuna obligarea paratei la inmatricularea autoturismului sau fara a mai plati timbrul de mediu prevazut de O.U.G. nr. 9/2013 si de art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 1.501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu completarile ulterioare.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat, in esenta, ca a achizitionat autovehiculul, inmatriculat ultima data pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene (Germania) si, pentru a inmatricula autoturismul in Romania, i se solicita achitarea timbrului de mediu prevazut de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013, iar, prin Adresa din 2 septembrie 2013, parata i-a comunicat refuzul de a da curs cererii sale de inmatriculare fara plata timbrului de mediu.
In prima instanta, Tribunalul Tribunalul Constanta a respins, ca nefondata, actiunea reclamantului, retinand, in esenta, ca timbrul de mediu este datorat in temeiul art. 3 si 4 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013, nu poate fi primita sustinerea referitoare la existenta unei discriminari si instanta de contencios nu are competenta de a aprecia asupra legalitatii unui act normativ emis de Guvern si aprobat prin lege de Parlamentul Romaniei, rolul instantei fiind acela de a verifica numai conformitatea actelor administrative cu actele normative superioare in organizarea executarii/executarea carora sunt date.
Impotriva acestei sentinte, reclamantul a formulat recurs. Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a formulat atat cerere de sesizare a ICCJ, in privinta chestiunii de drept care face obiectul actiunii, cat si cerere de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, in privinta incompatibilitatii dispozitiilor cuprinse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 in raportare la dreptul comunitar.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins sesizarea, aratand ca, in ceea ce priveste conformitatea prevederilor O.U.G. nr. 9/2013 cu prevederile art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, este de notorietate faptul ca revine Curtii de Justitie a Uniunii Europene competenta exclusiva de a se pronunta asupra conformitatii legislatiei nationale cu dreptul Uniunii Europene, in temeiul art. 267 din Tratat (ex-articolul 234 TCE).
Decizia ICCJ nr. 12/2014 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 834/2014, din 17 noiembrie 2014.
Av.COLTUC MARIUS VICENTIU
www.coltuc.ro
