Wind Power Plant SRL va demonta noua turbine ce alcatuiesc Parcul eolian Targusor, pe care il detine. In acest sens, societatea solicita de la Agentia pentru Protectia Mediului Constanta eliberarea acordului de mediu pentru desfiintarea partiala a Parcului eolian Targusor. Dezvoltarea proiectului a fost realizata de Monsson Alma SRL. Precizam ca am luat legatura cu reprezentantii Monsson Alma SRL, insa acestia nu ne-au oferit informatiile solicitate cu privire la acest proiect. Ei au adaugat insa ca vor reveni ulterior cu date. In momentul in care le vom primi, acestea vor fi publicate in cotidianul ZIUA de Constanta.

Memoriul de prezentare a fost elaborat in conformitate cu OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului, aprobata si completata prin Legea nr. 265/2006 cu HG nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului si cu OM nr. 135/2010 privind aprobarea metodologiei de aplicare a evaluarii impactului asupra mediului pentru proiecte publice si private. Prin acest proiect se propune demontarea celor noua turbine eoliene ce alcatuiesc Parcul eolian Targusor si scarile aferente, precum si a tuturor echipamentelor existente in interiorul fiecarei turbine. Demontarea si transportul celor noua turbine se vor realiza cu ajutorul unor macarale si al unor trailere de transport, fara sa fie afectate restul constructiilor existente in cadrul Parcului eolian Targusor (drumuri noi de acces, platforme de montaj, functiuni aferente fiecarei turbine eoliene, drumuri de exploatare existente). „Turbinele vor fi demontate din cauza schimbarilor legislative, proiectul nefiind fezabil si neputand sa-si sustina cheltuielile de operare. Ca urmare, acestea vor fi transportate in alte zone. Cele noua turbine nu au functionat niciodata si nu au fost conectate la retea“, se precizeaza in memoriul proiectului. Turbinele desfiintate sunt tip Vestas V90-3 MW.

„Nu se desfiinteaza parcul eolian. Cei de la Wind Power Plant SRL nu s-au inteles la pret cu Vestas. De aceea, turbinele vor fi inlocuite cu altele“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanta, primarul comunei Targusor, Dumitru Dragu.

Despre Wind Power Plant SRL

Potrivit Registrului Comertului, consultat pe data de 7 august 2015, Wind Power Plant SRL a fost infiintata in anul 2012 si are sediul in municipiul Constanta, strada Fagetului. Firma, care se ocupa de „productia de energie electrica“, are un capital social subscris de 400 de lei, integral varsat, compus din 40 de parti sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociati persoane juridice sunt: Fortpierce Properties Ltd, cu sediul in Cipru, Nicosia, Kennedy, cu opt parti sociale (20% din capitalul social), Caormina Trading Ltd, cu sediul in Cipru, Dasoupoli, cu 32 de parti sociale (80% din capitalul social). Administratorul societatii este Emil Robert Pavel, nascut pe 10.08.1970, in Slobozia, Ialomita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here