4.4 milioane de persoane suferă, în SUA, din cauza incineratoarelor de deșeuri.

Circa 79% din incineratoarele de deșeuri din SUA sunt situate în proximitatea unor comunități vulnerabile, majoritatea fiind locuite de persoane de culoare.

Centrul de Mediu și Design Tishman de la New School din New York a relevat, într-un studiu, faptul că aprox. 8 din 10 incineratoare de deșeuri din S.U.A. sunt situate în proximinatea unor comunități vulnerabile (comunități cu venituri reduse și / sau comunități de culoare).

Despre aceste incineratoare se știe deja, de multă vreme, că emit în atmosferă substanțe periculoase, precum: mercur, plumb, particule 2.5 și 10, dioxid de sulf, oxid de azot și monoxid de carbon, punând în pericol sănătatea oamenilor. Situația este cu atât mai gravă cu cât multe dintre comunitățile care locuiesc în preajma incineratoarelor sunt deja grav afectate de poluarea cauzată de alte industrii. Din păcate, aceste circumstanțe agravante nu au fost luate în calcul de factorii decizionali de la nivel local în stabilirea reglementărilor privind emisiile. În prezent, se estimează că aproximativ 4,4 milioane de persoane din Statele Unite locuiesc pe rază de 3 mile față de un incinerator.

Imaginea a fost preluată de pe: https://tishmancenter.org/4-4-million-people-in-the-u-s-are-exposed-to-pollution-from-waste-incinerators/

„Incineratorul BRESCO, spre exemplu, este vinovat de o treime din poluarea aerului din orașul Baltimore, creând prejudicii estimate la circa 55 milioane de dolari, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru bolnavii de astm sau de alte boli asociate”, a declarat Destiny Watford, rezident al orașului Baltimore. „Atât eu, cât și familia mea, prietenii și toți ceilalți locuitori ai orașului Curtis Bay, estimăm că am pierdut cel puțin un deceniu din viață, din cauza poluării de aici. Probabilitatea ca eu să mor de cancer pulmonar, astm sau alte boli respiratorii este mai mare decât oricare alta.”

„Acest studiu revolutionar realizat de New School relevă ceea ce bănuiam de zeci de ani. Comunitățile de culoare și cele cu un nivel redus de trai servesc drept loc de debarasare pentru deșeurile întregii națiuni. Orașele moderne se află la răscruce de drum. Ele au de ales între a opta pentru o nouă generație de incineratoare, care vor costa milioane de dolari și vor continua să polueze în continuare timp de câteva decenii sau pot alege să treacă la un sistem sustenabil, mai economic și mai benefic pentru sănătatea publică”, a declarat Denise Patel, de la GAIA (Global Alliance for Incinerator alternatives).

Concluzia raportului este aceea că incineratoarele reprezintă o investiție foarte proastă pentru orașe.

„Aceste tehnologii învechite sunt mult prea costisitoare pentru a fi întreținute, mult prea riscante pentru a fi finanțate și prea scumpe pentru a fi îmbunătățite”, spune Ana Baptista, director asociat al Centrului de Mediu și Design Tishman la New School.

Mai mult decât atât, în ciuda faptului că sunt mari poluatori, multe incineratoare primesc subvenții de la stat, care în mod normal sunt destinate energiei regenerabile, pentru a rămâne operabile. Orașele de pe întreg teritoriul Statelor Unite au început, din ce în ce mai mult, să privească incineratoarele drept cauza principală a progesului extrem de lent în direcția reducerii deșeurilor și a combaterii poluării mediului, și iau în considerare să renunțe complet la ele.

În luna martie a acestui an, incineratorul din Detroit a fost închis după treizeci de ani de funcționare.

KT Andresky, organizatorul Campaniei Breathe Free Detroit din Michigan, a declarat: „Acum când am reușit , în sfârșit, să închidem incineratorul din Detroit, încurajăm cetățenii orașului să ia toate măsurile necesare pentru reciclarea riguroasă a deșeurilor, reutilizarea produselor atunci când acest lucru este posibil și, mai ales, să implementeze măsuri de prevenire a generării deșeurilor, în scopul tranziției către o economie circulară.”

Orașele din întreaga lume se confruntă cu o alegere între a păstra și reinventa aceste tehnologii poluante și învechite sau a le închide pentru totdeauna.

Întrebul raport întocmit de Centrul de Mediu și Design Tishman de la New School din New York poate fi consultat aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *