Comisia Europeană, prin experții săi tehnici specializați pe această problemă, analizează toate tehnologiile mai vechi sau mai noi de tipul Waste-to-Energy folosite în arderea deșeurilor, cu bune și rele. Acești experți sunt oameni care lucrează pentru industria de incinerare, cercetători chimiști, ingineri, biologi, medici, specialiști în protecția mediului etc. Periodic, strâng descoperirile lor în niște ghiduri de referință pentru autorități și industrie, numite BAT-BREF (Best Available Techniques – Reference Document) pentru incinerarea deșeurilor. Ultimul datează din 2019.
Incineratorul își canibalizează căldura produsă
Aflăm, din cele 764 de pagini ale acestui document, detalii „picante” care desființează miturile vehiculate cu privire la incinerarea deșeurilor. În primul rând, incinerarea deșeurilor e o mică parte dintr-un sistem foarte complex de gestionarea deșeurilor, iar deșeurile trebuie tratate înainte de incinerare. Adică sunt necesare alte instalații și spații de depozitare, camioane care să transporte diferitele deșeuri dintr-un loc în altul, instalații care usucă/încălzesc/amestecă/stropesc deșeurile pentru a arde cât mai bine – toate puternic mirositoare.
Instalația de ardere propriu-zisă consumă carburanți fosili, pentru a porni și pentru a menține o temperatură constantă de ardere.
Doar o parte a căldurii create de incineratorul de deșeuri este folosită ca agent termic pentru populație, pentru că în sine incineratorul consumă enorm de multă căldură, canibalizându-și căldura produsă. Așadar, ardem mult ca să putem arde, nu ca să ne putem încălzi.
Din muntele de gunoi pe care îl aducem la incinerator nu facem un munte de căldură, ci un munte mai mic de cenușă care merge la…. groapa de gunoi. În funcție de ce arde în cuptor, cenușa poate ajunge chiar radioactivă și atât de periculoasă, încât trebuie tratată ca deșeurile nucleare: îngropată în containere etanșe în foste mine de sare.
Intră oxigenul indispensabil vieții, ies gaze toxice
Procesul de ardere necesită oxigen. Mult oxigen. Gazul acela indispensabil vieții, care se produce numai de către plante, devine marfă tot mai rară după ce ne-am decimat pădurile. Dacă credeți că plămânii verzi ai planetei mai produc și pentru noi, europenii, vă înșelați. Siberia, Amazonia, acum și pădurile din America de Nord, cele din Australia sunt acum devastate de incendii. Deci? Mai turnăm și noi ceva deșeu pe foc?
Gazele rezultate în urma incinerării sunt atât de toxice, încât sunt necesare instalații imense și complexe pentru curățarea lor înainte de eliberarea în atmosferă, cam ca la un combinat chimic. Acele instalații au o mulțime de scrubere, filtre, băi de reactivi chimici prin care circulă gazele. Când respectivele filtre ajung în final de ciclu de utilizare trebuie înlocuite, ca filtrele de la instalația de climatizare de acasă, de la birou sau de la mașină. Filtrele HVAC trebuie schimbate o dată la 90 de zile pentru a vă proteja eficient. Când v-ați schimbat ultima dată filtrele la mașină? Anul trecut? Atunci de ce credeți că operatorii instalațiilor de incinerare ar respecta recomandările fabricantului, când și ei sunt oameni și caută să reducă costurile?
Figura: Schemă exemplificatoare a unui incinerator pentru deșeuri municipale solide (deci nepericuloase sau amestecate) cu sistem umed de curățare a gazelor de ardere. Sursa: BAT-BREF Incinerarea Deseurilor, Comisia Europeană, 2019.
Știind toate acestea, în loc să ne construim fabrici de cancer în oraș, nu ar fi mai simplu să nu mai cumpărăm plastic de unică folosimță sau nereciclabil? Să alegem produse la vrac fără ambalaje, să renunțăm la produsele de unică folosință, să cumpărăm produse durabile și nontoxice? să separăm deșeurile la sursă, inclusiv biodeșeurile pentru a obține reciclabile mai curate? Astfel, incineratoarele de deșeuri ar devi inutile, iar aerul nostru mai respirabil.
