Din 2008, vom circula doar cu taxa pe Autostrada Bucuresti-Pitesti si pe Autostrada Soarelui

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNANDR) ar putea introduce, de anul viitor, taxa pe tronsoanele de autostrada Bucuresti- Pitesti (A1) si Bucuresti – Constanta (A2), a anuntat, ieri, directorul adjunct de proiecte din cadrul CNADNR, Dorin Debucean. „Taxarea ar putea fi facuta din 50 in 50 de kilometri, urmand sa fie instalate aparate de taxat la fiecare nod rutier. In prezent, compania britanica Atkins realizeaza o evaluare a traficului si a resurselor necesare intretinerii autostrazii A2, in functie de care va fi stabilit cuantumul taxei. Ulterior, va fi analizata si situatia autostrazii Bucuresti-Pitesti”, a afirmat Dorin Debucean. Acesta a mentionat ca cel mai probabil taxarea de pe cele doua autostrazi va fi concesionata unor firme private. „Anul viitor, vor fi finalizate primele spatii de servicii si vor fi amenajate primele benzinarii adiacente autostrazii A2, terenurile aferente constructiilor urmand sa fie concesionate pe o perioada de cel putin 49 de ani”, a mai spus Dorin Debucean.

Sursa: Gardianul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *