Coaliția internațională Break Free From Plastic (BFFP) a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă virtuale, raportul anual privind auditul de brand, intitulat „BRANDED Vol III: Responsabilizarea corporațiilor pentru poluarea cu plastic”. Auditul de brand al BFFP reprezintă o inițiativă de acțiune a cetățenilor, care implică numărarea și documentarea mărcilor de deșeuri din plastic găsite în comunități de pe întregul glob. În acest an, 14.734 de voluntari au fost colectat în cadrul acestei acțiuni 346.494 de articole de plastic, din 55 de țări. În plus, auditul din acest an s-a aplecat asupra activității esențiale a colectorilor informali de deșeurii, preponderent în sudul global, și impactul pe care îl are asupra mijloacelor de trai ale acestora plasticul de unică folosință cu valoare redusă.
Și ultimul raport al Fundației Ellen MacArthur a arătat clar că aceste corporații nu au înregistrat niciun progres în tratarea crizei plasticului.
Bunăstarea comunităților sărace, afectată de invazia de plastic de unică folosință
Plasticul de unică folosință are efecte devastatoare nu doar asupra planetei, ci și asupra comunităților din întreaga lume. Colectorii de deșeuri și membrii comunităților din sudul global asistă la o invazie a ambalajelor din plastic de unică folosință, de o calitate foarte scăzută, introduse în mod agresiv pe piață de către marile corporații multinaționale.
În opinia membrilor Break Free From PLastic, multinaționalele trebuie să-și asume întreaga responsabilitate pentru costurile externalizate ale produselor din plastic de unică folosință, cum sunt costurile legate de colectarea și tratarea deșeurilor, dar și daunele de mediu pe care le cauzează. Dacă nu se schimbă nimic, producția de plastic s-ar putea dubla până în 2030 și chiar tripla până în 2050.
Break Free From Plastic este o mișcare globală a cărei viziune constă într-un viitor fără poluare cu plastic. De la lansarea sa în septembrie 2016, peste 1.900 de organizații neguvernamentale și persoane din întreaga lume s-au alăturat mișcării, pentru a cere reduceri masive ale materialelor plastice de unică folosință și pentru a promova soluții durabile la criza poluării cu plastic.