Numarul persoanelor evacuate din cauza alunecarii de la halda de steril Panga Nord din comuna Mateesti, judetul Valcea, a ajuns la 16, fiind stramutata si cea de-a opta familie. Daca ploaia va continua in urmatoarele zile, e posibil ca alunecarea sa se accentueze si alte doua familii sa fie evacuate.
VALCEA. La insistentele autoritatilor valcene, Adrian Golescu, a carui casa se afla ieri la 25 de metri de alunecarea de teren, a acceptat sa fie evacuat. Zeci de angajati ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „General Magheru” (ISU) Valcea, impreuna cu localnicii din zona si muncitori ai Exploatarii Miniere Berbesti, au inceput ieri, in jurul orei 8.00, evacuarea bunurilor din gospodaria familiei Golescu. Oamenii au inceput cu demolarea gardurilor si a anexelor gospodaresti, taierea pomilor de pe proprietatea familiei, bunurile fiind depozitate pe terenul unei rude din localitate. Adrian Golescu impreuna cu sotia si cei doi baieti, de zece, respectiv 12 ani, au ales sa locuiasca la socri pana cand vor fi despagubiti ori li se va face o noua casa. „Vor fi evacuate intai toate bunurile din gospodaria familiei Golescu. Dupa ce anexele gospodaresti vor fi mutate, se va trece si la demolarea locuintei pentru a se recupera materialele de constructie. Nu se stie deocamdata daca demolarea va incepe in cursul zilei de astazi sau maine dimineata. Situatia ramane in zona tot alarmanta pentru ca ploua incet si acest lucru duce la inaintarea alunecarii de teren si probabil ca nu se va opri pana nu va inghiti restul caselor din zona”, a spus Nicolae Stanisor, primarul comunei Mateesti. Edilul a sustinut ca, in ultimele 24 de ore, alunecarea a inaintat cu trei metri in zona caselor si cu opt metri in zona albiei paraului Taraia.
14 apartamente din Berbesti, reabilitate pentru sinistrati
Radu Renga, prefectul judetului Valcea, a precizat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca, daca ploile vor persista in urmatoarele zile, halda va continua sa alunece si e posibil ca alte doua gospodarii care se afla in apropierea familiei Golescu sa fie evacuate. Tot ieri urma sa ajunga in zona patru locuinte modulare, cate una din comunele Alunu si Gradistea si doua din municipiul Ramnicu Valcea. Acestea vor fi amplasate pe terenul de fotbal din Mateesti, vor fi racordate la reteaua electrica si in ele vor fi mutati locuitorii afectati de alunecarea de teren, in cazul in care nu se vor gasi pentru ei alte spatii. „Am luat legatura cu primarul orasului Berbesti. Are 14 apartamente nelocuite aflate in reabilitare si speram ca intr-o luna sa fie gata. Daca alunecarea va continua si vor fi distruse mai multe locuinte, ii vom muta pe oameni in aceste apartamente”, a spus Radu Renga.
„Nu ascundem problemele sub pres”
In localitatea Mateesti era asteptata ieri si o echipa formata din reprezentanti ai Ministerului Mediului si un profesor al Facultatii de Geologie din Bucuresti, ca sa faca o evaluare in zona alunecarii pentru realizarea unui proiect de stabilizare a haldei de steril. „In sedinta Comitetului National pentru Situatii de Urgenta (CNSU) de marti s-a hotarat intocmirea unui proiect pentru stabilizarea haldei cu fonduri de la Ministerul Lucrarilor Publice. Proiectul se va realiza rapid, dar fenomenul de alunecare e de durata si probabil ca se va stabiliza peste doi, trei ani”, a afirmat Radu Renga.
Tot in sedinta CNSU s-a hotarat formarea altei comisii ministeriale, care va fi prezenta la Mateesti saptamana viitoare si va verifica modul in care a fost proiectata halda de steril, actele de proprietate ale oamenilor care stau in zona si vor fi stabilite persoanele care sunt vinovate de producerea alunecarii de teren. „Vom face in asa fel incat sa nu ascundem problemele sub pres. Sper ca pana la sfarsitul lunii martie comisia ne va spune care sunt vinovatii”, a concluzionat prefectul.
Pagube de 2,5 milioane de lei
Sterilul se afla ieri la 27 de metri distanta de cursul paraului Taraia. Conform unei hotarari a CNSU din 15 februarie 2008,
s-a luat decizia ca albia sa fie deviata. „Angajatii Serviciului de Gospodarire a Apelor (SGA) Valcea monitorizeaza paraul Taraia, au utilaje in zona si sunt pregatiti sa intervina in cazul in care sterilul va ajunge in apa. Asta e o solutie de moment pentru a evita formarea unui lac de acumulare, daca va fi obturata albia, si a preveni eventuale inundatii”, a spus Radu Renga.
Devierea cursului paraului Taraia va dura trei, patru luni, perioada in care va fi sapata alta albie pe o distanta de 450 de metri. „In prezent, identificam proprietarii de terenuri din zona in care se va devia cursul apei si facem documentatiile pentru despagubiri. Proiectarea, executia si despagubirea oamenilor pentru a realiza devierea paraului Taraia costa 4,5 milioane de lei”, a precizat Radu Renga.
De ieri, alunecarea de teren ameninta sa obtureze si in alt punct malul stang al paraului Taraia, iar sterilul se afla la 21 de metri de cursul apei. Nicolae Stanisor apreciaza ca de pe 9 februarie alunecarea de teren a inghitit 12 hectare de teren arabil, pomi fructiferi, culturi de vita-de-vie, fantani, a afectat opt gospodarii, producand pagube de aproximativ 2,5 milioane de lei.
Sursa: Gazeta de Sud