
Romania va suspenda temporar importurile de deseuri, pentru a putea alinia legislatia in domeniu la cea europeana.
„Vom suspenda importurile de deseuri pentru trei luni. Nu mai putem sa importam astfel acest gen de deseuri. Romania a obtinut o perioada de tranzitie, pana in 2015, in ceea ce priveste procedura de import si transfer a deseurilor. In aceasta perioada de trei luni, vom proceda la o suspendare si vom alinia legislatia in functie de standardele europene”, a spus ministrul Mediului, Rovana Plumb, citata de agerpres.ro.
Ministrul nu a precizat insa o data la care va fi implementata aceasta decizie si nici impactul pe care il va avea in strategia de protectie a mediului.
Romania produce anual cinci milioane de tone de deseuri menajere, iar ministerul are in plan reducerea, pana in 2020, la jumatate, a acestei cantitati.