In Europa, becurile vechi se vor “stinge” din 2012

Becurile traditionale de 100 de wati vor disparea din magazine, incepand cu 1 septembrie 2009. UE a fixat calendarul pentru interzicerea progresiva a becurilor clasice cu incandescenta, care nu vor mai putea fi comercializate din septembrie 2012.
becuri ecologice
Becurile cu incandescenta de 100 de wati nu vor mai fi comercializate, incepand cu 1 septembrie anul viitor, potrivit AFP. In anul imediat urmator, becurile cu incandescenta de 75 de wati vor fi scoase de pe piata, iar in 2011, cele de 60 de wati, vor fi interzise, de asemenea. La 1 septembrie 2012, se va renunta si la becurile traditionale de 40 si de 25 de wati.

Aproximativ 85% din iluminatul gospodariilor este astazi considerat ineficient din punct de vedere energetic. Ameliorarea eficientei energetice cu 20% pana in 2020 este unul dintre marile obiective ale pachetului clima – schimbari climatice a Uniunii Europene.

Economii de miliarde de euro

Consumatorii europeni folosesc becul clasic de zeci de ani. Satisfacatoare in ceea ce priveste calitatea iluminatului, becurile cu incandescenta transforma totusi numai 5% din electricitatea pe care o consuma in lumina, restul fiind transformat in caldura. Generatia de becuri fluorescente sunt cu 80% mai economice.

Comisia Europeana a calculat ca, inlocuind becurile clasice cu alternativa economica, fiecare gospodarie ar economisi 50 de euro pe an. La scara Uniunii Europene, economia s-ar cifra la aproximativ 10 miliarde de euro anual. Chair daca sunt mai scumpe, durata de viata a becurilor economice este net superioara. Becurile economice insa, contin mercur, un element chimic toxic.

Sursa: Adevarul

Articole similare

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,101FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente