Inca un urs-gunoier – prins in oras

Devenita o operatiune de rutina, prinderea ursilor-guno-ieri care bantuie pe stra-zile Brasovului s-a soldat, luni noapte, cu o noua captura: un Mos Martin de circa un an si jumatate si peste 150 de kilograme. De data aceasta, „animalul fara stapan aflat pe domeniul public” – cum au fost botezati ursii de sub Tampa de edilul George Scripcaru – a fost prins tocmai in cartierul Craiter, la iesirea din Brasov spre Sf. Gheorghe, la aproape 10 kilometri distanta de padurea din cartierul Racadau in care isi fac veacul „gunoierii” Brasovului.

Anuntati de cativa cetateni din cartier, angajatii Servi-ciului Public de Gestionare a Animalelor au alergat dupa el prin tot cartierul, mai bine de patru ore, izbutind sa-l incolteasca si sa-l doboare cu doua doze de tranchilizant abia in apropierea garii de la Harman, aflata la 9 kilometri de Brasov! Ca si ceilalti trei ursi prinsi luna trecuta – doi in centrul urbei, iar al treilea in cartierul „Scriitorilor” – si acesta a fost dus la Gradina Zoologica, une va ramane pana cand specialistii de la ICAS vor decide daca va fi mutat in rezervatia de la Zarnesti, sau va fi „stramutat” in padurile din Harghita ori Bacau.

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *