NECONVENTIONAL La Ploiesti, terapia cu animale face minuni – Cainele – ca medicament

Zooterapia – un fel de joaca strict directionata in functie de scopurile pe care si le propune terapeutul. Dupa 5 luni de „terapie cu caini”, un tanar cu tetrapareza a reusit sa-si foloseasca mainile.

Ploiesteanul Andrei Ionescu a descoperit intamplator terapia cu animale, cand tatal lui a avut un accident. Batranul si-a fracturat un sold si risca sa ramana in carje toata viata. „L-am pus sa ii plimbe pe Odra si pe Don, labradorii mei, si chiar daca fiecare pas a fost foarte dureros pentru el, tata a renuntat la carje in trei-patru saptamani”, povesteste Andrei.

A inteles atunci cat de mult pot ajuta animalele si s-a gandit ca poate face foarte mult pentru cei mai vulnerabili, mai ales pentru copiii cu dizabilitati. In cinci luni de cand face terapie cu Andrei si cainii sai, un adolescent de 16 ani, Catalin, a inceput sa isi foloseasca mana dreapta pe care o putea misca foarte greu. Mama lui Catalin este plina de speranta: „Terapia cu animale l-a ajutat foarte mult, mai ales la maini. El ar veni la sedinte in fiecare zi, pentru ca pentru el este un fel de joaca”.

Catalin are tetrapareza spastica si intarziere psihica si de limbaj. Din cauza deficientelor, isi pierde usor rabdarea, insa cu labradorii face tratamentul de placere.

Prezenta cainelui ii ajuta pe copii sa se concentreze mult mai mult

Terapia consta in diverse exercitii care ii ajuta pe copii sa depaseasca handicapurile severe cu care s-au nascut si sa fie in stare sa faca miscari care pentru ei sunt aproape imposibil sau foarte greu de facut. Odra si Don, cei doi labradori negri, participa pe rand la sedintele de terapie si ii fac pe copii sa uite de oboseala. „Prezenta cainelui ii ajuta sa se concentreze mult mai mult. Daca in mod normal copiii rezista 15 – 20 de minute, in prezenta cainelui ei se pot concentra mai mult de o jumatate de ora si nu mai percep oboseala iar pentru ei sedinta devine o joaca”.

De cand a inceput sedintele de terapie, Roxana isi poate folosi mult mai bine mainile si a renuntat la multe dintre reactiile negative pe care le avea. De exemplu, este mult mai deschisa cu oamenii din jur. Roxana s-a nascut cu epilepsie, parapareza spastica si alte cateva probleme grave de sanatate.

Are 21 de ani si a venit pe lume la cinci luni de la accidentul nuclear de la Cernobal si exista suspiciunea ca handicapurile fetei au fost cauzate de radiatii. Nu poate vorbi decat foarte putin si pana acum cateva luni nu putea sa apuce un obiect decat cu mare dificultate din cauza ca avea mainile incordate mai tot timpul. Andrei are rabdare sa se „joace” cu ea, dar joaca lui este strict directionata in functie de scopurile pe care si le propune.

Andreea (10 ani) are nevoie de gimnastica medicala ca sa poata face primii pasi din viata ei dar si ca sa poata misca scaunul cu rotile in care este pironita si care in mod evident este prea mare pentru ea. Problema este ca oboseste foarte repede si nu poate face multe miscari. Labradorii lui Andrei fac minuni cu ea.

Pentru ca ii place sa se joace cu ei, Andreea uita pur si simplu de efort si reuseste sa faca miscarea de care are atat de multa nevoie. „Ai vazut?”, ma intreba Andrei. „Nu mai putea sa miste caruciorul si i-am aruncat mingea cainelui. Andreea s-a concentrat sa vada cum se joaca Don si a dus caruciorul pana acolo unde se afla cainele”.

„Vreau sa le ofer copiilor alta nuanta de optimism”

„Am incercat sa ii inteleg pe caini si pentru asta am imprumutat mult din psihologia umana si am ajuns sa ii inteleg si pe unii si pe altii si apoi am aplicat cunostintele mele pentru copiii cu care fac terapie ca voluntar „, povesteste Andrei, care este si terapeut dar si dresor la Scoala de dresaj canin Allchino, pe care a infiintat-o in urma cu mai mult de cinci ani.

De cateva luni este voluntar la Asociatia de Sprijin a Copiilor Handicapati Fizic – Romania, infiintata si condusa de economista Georgeta Lorent. 248 de copii si tineri cu dizabilitati sunt ajutati aici de un psiholog, de un kinetoterapeut, un logoped, de asistenti sociali si de voluntari si sunt asistati de catre medici de cand s-au nascut. Desi sunt atat de multi specialisti in jurul lor, pentru copiii cu care lucreaza Andrei lucrurile s-au schimbat de cand au inceput sedintele de terapie cu animale.

Andrei si ceilalti oameni din asociatie le sunt prieteni iar ei au nevoie de multa prietenie. „Vreau sa le ofer copiilor alta nuanta de optimism”, explica Andrei. „Le transmit ideea ca -tu chiar poti-. Nu trebuie sa imi demonstreze mie nimic.

Ei chiar pot face foarte multe lucruri. M-am atasat foarte mult de copii si de ce fac aici, la asociatie pentru ei. Nu ma gandesc ca ma trezesc dimineata si ca muncesc toata ziua. Este foarte important sa le oferim o sansa, dar mai ales sa schimbam mentalitatea oamenilor despre persoanele cu dizabilitati”, spune Georgeta Lorent.

„Multi gandesc ca cei care au dizabilitati atat pot, nu trebuie sa astepti sa faca mai mult. Eu le demonstrez ca pot face mult mai mult. Sunt voluntar mai ales pentru ca imi place foarte mult ideea de a doua sansa”, spune Andrei.

„Daca in mod normal copiii rezista 15 – 20 de minute, in prezenta cainelui ei se pot concentra mai mult de o jumatate de ora si nu mai percep oboseala” Andrei Ionescu (voluntar al Asociatiei de Sprijin a Copiilor Handicapati Fizic – Romania).

Sursa: Gandul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *