O aventura in Carpati

PROVOCARE – Atunci cind omul se “contopeste” cu natura
Care ne sint limitele? Raspunsul il da Carpathian Adventure 2008, competitie din Muntii Piatra Craiului – Iezer – Fagaras.

carpathian adventure
Calator prin Piatra Craiului, n-ai cum sa nu te faci frate cu muntele. Sobru la inceput, prietenos, cu timpul, te primeste si te trimite pe poteci necunoscute sau mai putin batatorite. Crestele se ridica de niciunde precum niste pumni imensi si inclestati de voinic peste lume, adulmecati de nori si mingiiati de soare. La lumina amiezii, pumnii capata culori de rosu pal, ametit si calm, iar o data ce soarele a traversat muntele, un albastru verzui violent si serios invaluie totul. Esti mut. E liniste. Turistii se perinda pe linga tine cu zecile. Cu bocancii in picioare si rucsacii in spinare bat cararile muntelui de dimineata pina seara, cind cad frinti. Nu se aude nici o muzichie de la nici o sursa. Poate doar vreun turist campat in zona care ingaima un Rigoletto, Barbierul din Sevilla, in timp ce se spala pe dinti la izvor. Restul… Restul e tacere.

PREGATIRI. Dupa un drum pietruit si prafuit, unde lasi colbul ridicat de un stinjen in urma ta si nu-l tai nici cu toporu” si dupa ce ai umplut de praf citiva cai care trag la niste carute si pe proprietarii lor, ajungi din Zarnesti in Plaiul Foii. O foaie verde in buza muntelui, de unde cararuile pornesc care-ncotro, ceva mai animata zilele astea pentru ca aici are loc o competitie sportiva internationala deja cu traditie. Zeci de sportivi veniti din toate colturile tarii, cit si din Ungaria si Slovacia, incepatori si avansati se intrec in citeva probe de rezistenta fizica, orientare, cursa cu bicicleta si indeminare. Ajunsa la a opta editie, Carpathian Adventure nu mai este o necunoscuta pentru iubitorii muntelui. Fie ei mai versati sau nu. In tabara “intarcuita” din Plaiul Foii, zeci de corturi stau aliniate cuminti. Bicicletele sportive… pe linga, pe masini stau si ele asezate ca in rastel, gata de plecare. Sportivii s-au campat de marti sau miercuri. Favoriti sint cei din Brasov sau Zarnesti, care sint cam de-ai locului si stiu cararile muntelui ca in palma. Unii urmau sa afle ca traseul de trekking sau de mers prin padure este mai lung cu citiva kilometri decit cel pe care s-au antrenat. Miercuri seara a avut loc sedinta de instruire. A urmat un somn zdravan, pentru ca a doua zi la ora 6:00 urma sa se dea startul competetiei. Unii s-au chinuit sa doarma citeva ore bune, minati de emotiile competitiei, altii, aflati deja la a cincea sau a sasea participare au dormit neintorsi, ghemuiti in sacii de dormit. La ora 6:00 dimineata, dupa verificarea rucsacilor de organizatori, chiar din poarta bazei se da startul tuturor echipelor. Fie ele de incepatori sau de avansati.

ECHIPELE. Fiecare echipa este formata din patru sportivi, din care obligatoriu cel putin unul trebuie sa fie femeie. Avansatii, 19 echipe, stiu ca au de facut un traseu pe munte de peste 80 de km, iar incepatorii, 23 de echipe, unul la fel de complicat, dar considerabil mai scurt. Doar putin peste 30 de kilometri. Si dusi au fost. Muntele ii inghite pe rind si va face diferenta facindu-i sa se descopere si sa-si cunoasca limitele. Doar slovacii au mai intirziat la start, de vina fiind poate diferenta de fus orar (o ora poate neschimbata pe ceasul de competitor) sau poate linistea muntelui le-a adincit somnul. Incepatorii vor termina mai devreme traseul, undeva in noapte sau pina in amiaza a doua zi. Avansatii urmau sa fie asteptati incepind cu ora 10:00 dimineata.
echipe
Traseul le este urmarit din “Base Camp” la Plaiu Foii, unde pe masura ce fiecare echipa trecea prin check-pointurile din munte, telefonic se comunica pozitia fiecaruia. Parasim Base Camp pe seara. Mai prafuim niste cai si vaci, ne mai prafuim si pe noi insine, ii mai facem pe niste tarani sa puna batistele la gura in urma noastra. Si scapam. Cam prafuiti. Ironia drumului ajuns la liman, cum dai de niste asfalt, rasare o spalatorie de masini. Pesemne proprietaru” are si simtu” umorului si spiritul intreprinzatorului. Deja era coada. Asa ca renuntam. Nici n-ajungem bine la pensiunea unde eram cazati, ca proprietarul ne si ghiceste: “Aha… ati fost la Plaiu Foii. Dupa prafu” de pe masina ne dam seama. Aici, cum e o masina mai prafuita, se stie ca a fost la Plaiu Foii. Niciunde pe aici nu e praf ca acolo. E unic”.

Revenim la Base Camp a doua zi cu noaptea-n cap. Mai punem un strat de praf, dar ce mai conteaza. Merita. “Pionii” s-au mai miscat pe harta, pe masura ce au depasit check pointurile, luindu-li-se urma. Nici o echipa de avansati nu a coborit de pe munte. Au revenit la baza doar trei echipe de incepatori, dintre care doua au luat calea bicicletei in noapte. Cind am ajuns noi, tocmai coborise si se pregatea de plecare echipa “Turbionilor”. Dau sa vorbesc cu unul din membrii echipei, cind incepuse sa se schimbe de haine. N-avea timp de povesti cu mine, un ziarist bucurestean buimacit de somn, dar curios.

MOMENTUL. Pe parcurs mi-am dat seama ca este imposibil de aflat povesti de pe drum in timpul competitiei. Era firesc. Erau in contratimp sau daca nu o luau la goana, aveau nevoie de ore de somn. Unii s-au mai ratacit.

In timp ce “Turbionii” infuleca la repezeala dintr-o ciorba calda adusa de vreo nevasta sau prietena, muntele era deja coborit de o alta echipa. Se creeaza oarece panica in rindul “Turbionilor”. “Sint Brasovul?”, intreaba repezit unul dintre ei. “Nu, nu, sint o echipa care a abandonat pe motiv de epuizare”, le raspunde unul dintre organizatori. Se mai linisteste. Mai soarbe o lingura de ciorba, iar colega lui Diana il tine de mina in timp ce un medic ii sparge basicile din talpa una cite una si apoi i le panseaza pentru a putea continua cursa. Adica vreo 50 de kilometri de bicicleta, construitul unei plute pe lacul Pecineagu si vislit pe lac, intrarea in Pestera Ursilor si proba de rappel si tiroliana pe o stinca in Valea Muierii.

Dupa ce au mincat in fuga, isi umfla rotile de bicicleta, li se verifica si castile si rucsacii si o pornesc din nou la drum. N-au apucat sa doarma. Poate dupa ce ajung la lac, unde trebuie sa faca o pluta si sa visleasca si citiva kilometri.

ASTEPTAREA
. O luam si noi spre lac. Aflam ca ar fi vorba cam de 80 de kilometri, numai ca o bucata ar fi foarte accidentata. “Hai sa vedem cum e, daca putem sa ajungem, totusi”, ne zicem in gind si o pornim la drum. Intre timp ajungem la Pestera Dimbovicioara, unde in apropiere sportivii erau asteptati sa faca probele de rappel si tiroliana. Paznicul, un pic sau mai mult trosnit, cu alt nea Caisa, care o luase pe ulei mai al naibii, ne spun ca ar mai fi vreo 70 de kilometri (Cuuuum? Pai, deja facusem 50. Cum inca 70? Noi stiam de 80 cu totu”. Ma rog…), dar ca nu ne sfatuiesc sa o luam cu masina. O luam vreo doi kilometri pe Valea Muierii si ajungem la baietii care asteptau concurentii pentru tiroliana si rappel. Aici aflam ca ar mai fi pina la lac vreo 17 km (asa, hai ca mai venim d”acasa), dar nu se poate ajunge cu masina. Adica ori masina, ori noi. Daca o luam pe jos, riscam sa pierdem tot. Si proba de la lac, si tiroliana. Asa ca alegem sa asteptam in Valea Muierii la tiroliana. Si asteptam ore bune pina isi face aparitia prima echipa de incepatori, “Valea Simbetei”. Intre timp aflam ca vreo cinci echipe au abandonat din cauza epuizarii fizice, altele de avansati au reusit sa ajunga la Base Camp, iar alte echipe au hotarit sa rupa citeva ore de somn bun undeva la lac sau la Baza. Primirea pe Valea Muierii a echipei “Valea Simbetei” se face cu sirena de la megafon si in uralele noastre, ale tuturor, care vedeam cum se apropie incet ora 21:00, ora de la care nu se mai putea face nici tiroliana, nici rappelul. In graba mare se echipeaza cu cele necesare, hamuri, cirlige, “calea ferata” sau cum le-o mai zice, se cocoata pe stinca si coboara. Intii cu tiroliana pe alta stinca, apoi in rappel jos. Unul cite unul. Primul e mai vioi. Coboara aproape direct in rappel si i-a cam luat foc mina la frecarea cu fringhia. Apoi isi incurajeaza de jos coechipierii.

FINIS. Au terminat toate probele. Au compostat tichetele date de organizatori pentru proba de speologie de la Pestera Ursilor, au facut pluta si au mers cu ea. Trag o gura de aer, se odihnesc putin, se alimenteaza cu apa de izvor, se urca pe biciclete si o pornesc pe drumul de intoarcere spre Base Camp. Vor ajunge probabil in noapte. La ora scrierii acestui material nu se stie daca au terminat sau nu primii. Dupa proba de mers prin munte, fiecare echipa isi alege ordinea probelor parcurse pe bicicleta in functie de oboseala sau pur si simplu dupa preferinta.

Cind cititi acest material, cistigatorii se cunosc deja. Fie ei din Constanta, Bucuresti, Zarnesti sau Budapesta, au dovedit ce inseamna fair-play, forta, ambitie, caracter, echipa. Au dovedit ca iubesc muntele si aventura. La anul o vor lua de la capat cu aceeasi ambitie. Alt munte, alta provocare.

Sa iesi din zona – de confort
“Vaporul este in siguranta in port, dar nu cu acest scop se construiesc vapoarele…”, suna motto-ul Carpathian Adventure. La acest concurs, deseori trebuie sa iesi din zona ta de confort. Acesta poate insemna ca pui la o parte egoismul in beneficiul echipei, fiindca poti ajuta in multe feluri. Se concureaza in numeroase discipline outdoor pentru a ajunge la linia de sosire.

Cuvinte – de incurajare
Vorbele? Aici vorbele nu sint de prisos. La munte, vorbele nu pot fi de prisos. Numai ca aici cuvintele poarta dulcea povara a incurajarii. “Hai, indoaie genunchii. Incet, incet ca arde. Hai, indoaie genunchii, pune piciorul in dreapta. Asa. Hai, ca poti. Incet.” Unul dintre concurenti este ranit la un ochi si are un bandaj mare care i-l acopera. Un coechipier imi spune ca s-a accidentat inainte de competitie.

“Ne grabim. Plecam cu bicicletele. Ne schimbam, mincam, ne pansam basicile si o luam iar la drum. Povestim dupa”
Un competitor

“E aproape imposibil sa nu te ratacesti noaptea prin padure, oricit de experimentat ai fi. Atunci este momentul-cheie. Daca te gasesti noaptea in padure, dupa ce ai urcat ore in sir, si te ratacesti, atunci se dovedesc forta si taria de caracter. E momentul cel mai dificil in care iti vine sa renunti. Daca depasesti momentul, ai cistigat batalia cu tine insuti”
Un competitor

“Reguli care trebuie respectate: nu trebuie sa te abati de la traseul marcat, nefiind acceptata nici o scurtatura, rucsacii de drum trebuie sa fie echipati cu trusa medicala de prim ajutor, busola, bocancii trebuie sa fie bocanci seriosi, de urcat pe munte, nu de plimbat prin Poiana Brasov etc.”
Organizatorii

Sursa: Jurnalul National

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rămâi conectat!

104,101FaniÎmi place
108CititoriConectați-vă
1,330CititoriConectați-vă

Articole Recente