O boala parazitara a pasarilor, posibila cauza a dispatiei dinozaurilor T-Rex

Disparitia temutilor dinozauri T-Rex este posibil sa fi fost cauzata de o infectie provocata de un parazit care afecteaza populatiile de pasari din prezent, potrivit unui studiu efectuat de paleontologii americani si australieni.T-Rex

Autorii studiului, publicat in revista PLoS (Public Library of Science), au ajuns la aceasta concluzie analizand ramasitele celui mai mare si, totodata, celui mai bine conservat dintre exemplarele fosilizate de T-Rex descoperit pana in prezent, botezat Sue, care se afla la Field Museum din Chicago.

Acest exemplar prezinta cateva gauri la nivelul maxilarului, despre care cercetatorii au crezut initial ca au aparut in urma unei lupte cu un alt dinozaur.

Ulterior, paleontologii au tras concluzia ca este vorba de sechelele unei infectii severe, cauzata de Trichomonas Gallinae, un protozor care provoaca leziuni grave in partea inferioara a ciocului pasarilor de prada actuale, precum soimul. Gaurile care apar in ciocul pasarilor de prada din cauza acestui parazit corespund, din punct de vedere anatomic, cu cele observate in maxilarul exemplarului T-Rex expus in muzeul din Chicago.

„Forma acestor gauri si modul in care ele au penetrat masa osoasa este foarte asemanatoare cu cele ale pasarilor din prezent afectate de aceasta infectie”, a explicat Ewan Wolff, paleontolog la Universitatea Wisconsin-Madison, unul dintre principalii autori ai studiului.

Infectia care a afectat gatul si interiorul ciocului lui Sue a fost atat de grava, incat acest T-Rex de sapte tone, masurand peste 12 metri lungime, a murit de foame.

„Odata ce acesti paraziti se instaleaza in interiorul ciocului, ei declanseaza o infectie grava, ce provoaca leziuni in jurul maxilarului si in interiorul gatului, sfarsind prin a descompune masa osoasa. Animalului ii este din ce in ce mai greu sa inghita hrana si poate sa moara de foame”, a explicat Steve Salisbury, un paleontolog de la Universitatea Queensland din Australia, coautor al studiului.

Dinozaurii T-Rex sunt, pana in prezent, singurii care par sa fi suferit de aceasta infectie parazitara, dupa cum arata fosilele descoperite pana in prezent, iar paleontologii trebuie sa explice cauzele acestei situatii unice si felul in care acesti paraziti au infectat populatia de T-Rex.

Dinozaurii T-Rex au trait in urma cu 90-65 de milioane de ani inaintea erei noastre si au disparut impreuna cu toti ceilalti dinozauri si cu un numar mare de alte specii de animale, potrivit ipotezei care se bucura de cea mai mare popularitate in randul oamenilor de stiinta, conform careia, prabusirea unui meteorit de mari dimensiuni a bulversat clima de pe Terra.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *