Campaniile de educatie ecologica a populatiei lansate in ultima vreme si in Romania, sunt, pe de o parte, expresie a alinierii la o politica globala, si, pe de alta parte, expresie a unor nevoi reale ale romanilor de a reveni la un mediu de viata normal. De unde incepem, insa, aceste campanii?

Cine sunt primii beneficiari si care este segmentul de populatie asupra caruia impactul unei campanii este mai puternic si de durata? Si apoi, la finalul unei astfel de campanii, care sunt schimbarile de atitudine si de comportament ale semenilor nostri? Pentru ca, fara indoiala, aceasta este una dintre tintele oricarei actiuni de educatie ecologica: reevaluarea propriului comportament in raport cu mediul.

Nu e inutil sa aloci sume uriase pentru educarea adultilor, dar rezultatele pe termen lung se obtin prin programele de educatie ecologica a copiilor si adolescentilor. Vorbesc despre programe realizate cu copii, de copii si pentru copii. Mai putin despre cele injghebate in mare graba prin scoli, din grija obtinerii unor prime, de cele mai multe ori traduse prin sume derizorii. In mai toate portofoliile cadrelor didactice se gasesc zeci de titluri de proiecte de educatie ecologica, despre care cei mai multi copii nici nu stiu ca s-au intamplat vreodata.

Ma gandesc la proiectele aproape de nimeni stiute, in care copiii invata de la silvicultori cum se planteaza un pomisor, ii urmaresc in ani evolutia si se bucura de fiecare frunzulita in primavara. Ma gandesc la proiecte ale copiilor, de ecologizare a spatiului scolar, care cauta sustinere si pe care nu o gasesc pentru ca “nu intra in aria noastra de competenta”.

Poate ca primul pas ar trebui sa fie ecologizarea spatiului interior, al fiecaruia dintre noi. O reevaluare a principiilor si valorilor.

“Oul sau gaina?”

Daniela Serban

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here