Plajele virgine de la Marea Neagra

CAMPANIE – Redescoperirea Romaniei
plaje virgine la marea neagra
Romania este una dintre putinele tari din Europa care mai are plaje virgine. Din pacate, in ultimii ani acestea au intrat in vizorul unor afaceristi care le vor transformate in statiuni sau in cartiere de vile. De la Sulina la Navodari, aproximativ 150 de kilometri de plaja neamenajata sint vizati de interese imobiliare.

Pina nu demult, singurul pericol pentru plajele virgine ale Romaniei erau turistii care, dornici de liniste, se refugiau aici. Dupa transformarile care au avut loc la Vama Veche si Gura Portitei si care i-au facut pe multi sa nu mai mearga in aceste doua locuri, turistii s-au orientat spre alte plaje, neamenajate. Asa se face ca in momentul de fata cele mai frecventate sint plajele din dreptul localitatilor Corbu si Vadu, din judetul Constanta. Situate la nord de rafinaria de la Navodari, cele doua plaje ofera locatia perfecta pentru nudisti, pentru cei care adora sa mearga la mare cu cortul sau pentru cei care nu mai suporta tigania si mizeria din restul statiunilor litoralului romanesc. Asta desi cele doua plaje sint in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, iar accesul este teoretic restrictionat, putindu-se face numai cu un permis cumparat de la Tulcea, de la Administratia Rezervatiei. Din pacate, plajele de la Corbu si Vadu risca sa ajunga foarte curind la fel de murdare ca tot litoralul. Nimeni nu se ocupa de curatarea si intretinerea lor, iar agentii ecologi ai Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii vin rar prin zona, doar pentru a le da turistilor permise, in nici un caz pentru a-i amenda.

„RECHINII”. Un alt pericol pindeste insa plajele virgine. Rechinii. Nu cei din Marea Neagra, ci cei imobiliari. In ultimii ani, conducerea liberala a Administratiei Rezervatiei a actionat ezitant impotriva acestora, ajungindu-se in momentul de fata ca pentru aproape toate plajele sa existe proiecte de dezvoltare imobiliara sau turistica. Concret, plaja Sulinei este numai buna pentru a deveni o zona de agrement. Primaria doreste construirea de vile pentru turisti, de bazine, de terenuri pentru sport. Mai la sud, spre Sfintu Gheorghe, se pregateste o investitie eoliana. Plaja din Sf. Gheorghe asteapta si ea investitori care s-o umple de moloz si termopane. De asemenea, la Vadu si Corbu, o intreaga statiune ar trebui ridicata in anii urmatori. O statiune de tip occidental, strabatuta de canale, si care sa se rivalizeze cu Mamaia. Proiectul exista deja pe hirtie, iar in culise se duc negocieri pentru inceperea construirii statiunii. Un semn este si scumpirea exagerata a metrului patrat de teren intravilan in zona. In cele doua sate, curind se vor da si cite 100 de euro pentru un metru patrat de teren construibil. Mai la nord, inspre Grindu Chituc (zona strict protejata, unde accesul este strict interzis), afaceristii imobiliari vizeaza construirea unui cartier de vile. Pentru ca cele din Constanta, Mamaia si Navodari au devenit aproape neincapatoare, e nevoie de terenuri noi unde imbogatitii zilei sa isi poata petrece vacantele.

Aparare ezitanta
plaja
La toate aceste amenintari, conducerea Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii raspunde cu jumatate de gura. Prin vocea controversatului guvernator Paul Cononov, in cazul caruia instanta a dovedit ca institutia pe care o conduce a minarit licitatia pentru cadastrul Deltei, ARBDD afirma ca nici o palma din Rezervatie nu a fost pierduta si ca nu se pune problema ca astfel de investitii sa se realizeze vreodata. Cu toate acestea, primarii liberali sau pedelisti din aceste zone au transformat terenurile din jurul localitatilor (domeniul public de interes national) in domeniu public de interes local. Asta pentru a le putea apoi atribui dupa bunul plac, fara a mai cere si acceptul Administratiei Rezervatiei. In citeva cazuri, pentru a opri ilegalitatile, a fost nevoie de interventia fostului prefect de Tulcea, Chirica Lefter, a Agentiei Domeniilor Statului sau a Ministerului Mediului.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *