Poleiala verde din sectorul parcarilor

In sectorul pastorit de Liviu Negoita, lucrurile par sa se miste. Oamenii sunt multumiti, au parcari si locuri de joaca pentru copii. Dincolo de infatisarea proaspata si colorata, apreciata de alegatori, sectorul pierde spatii verzi de la o zi la alta. Cea mai mare parte a acestora a fost sacrificata pentru parcaje sau constructii noi.

Jurnalul National va propune o radiografie a sectorului marginit de Dambovita, Lacul Pantelimon, Calea Victoriei si Bulevardele Carol si Basarabia. Locurile de joaca, parcarile si demolarea garajelor sunt primele lucruri care iti atrag atentia si iti fura privirea. Aliniamentele sunt pline de flori, iar aspectul ingrijit te pacaleste, lasand impresia ca traversezi un orasel de provincie. Locuitorii sectorului se declara multumiti de realizarile primarului lor. Pe de alta parte, sub lupa analizelor de mediu, realitatea nu mai pare insa atat de roz.

AVIZE DE MEDIU

Organizatiile de mediu sutin ca, in mare parte, spatiul verde din Sectorul 3 a fost diminuat de locurile de parcare realizate de Negoita. Mai mult, acestia sustin ca nu le sunt trimise spre avizare diferitele proiecte ale sectorului. „Nu se intampla sa primim spre avizare proiecte din partea lui Negoita. Noi nu vrem decat sa fie respectate anumite norme de mediu atat cat se poate. In momentul in care un proiect vine la noi spre avizare, reusim sa il mai periem, sa fie cat de cat in armonie cu mediul”, a precizat unul dintre membrii Eco-civica. Evitarea avizelor de mediu il afecteaza in mod direct pe cetateanul de rand, care se trezeste, peste noapte, cu un mamut de beton in locul spatiului verde din fata blocului. „Noi ne supunem normelor in vigoare si nu avem nici o constructie cu impact asupra mediului care sa nu aiba toate avizele necesare cerute de lege. Nu exista asa ceva”, a declarat Dumitrascu, arhitectul-sef al Primariei.

DESERTUL DE BETON

O scurta plimbare prin sector a scos la iveala cateva cladiri cu probleme. Astfel, construirea hipermarket-ului Auchan a lasat numeroase semne de intrebare. Terenul cu pricina, aflat in paragina, la momentul demararii proiectului ar fi putut servi retrocedarilor care au mancat parcuri din Sectorul 3. A fost aleasa insa varianta construirii centrului comercial, fara sa se tina cont si de parerea specialistilor. „Auchan a fost ridicat fara sa aiba aviz de mediu. Daca ar fi trebuit sa se respecte mediul, acest centru comercial nu ar fi trebuit sa aiba o parcare betonata. Betonul asta este un cuptor vara. Potrivit normelor de mediu, pentru fiecare patru locuri de parcare ar fi trebuit sa fie sadit un pom. In fata Auchan-ului nu vezi decat un desert betonat”, a explicat Eco-civica. Pe de alta parte, arhitectul-sef al Primariei a declarat: „Va dati seama ca nu este posibil ca un centru comercial de marimea Auchan-ului sa plece spre avizare fara toate aprobarile necesare. Exista un acord de mediu, si actele o pot dovedi.”

ASALTUL BLOCURILOR-TURN

In luna iunie a anului trecut, Jurnalul National scria despre zidul uman impotriva defrisarii. Pe atunci, locatarii de pe Strada Postavarului din Sectorul 3 luptau pentru a-si salva peticul de verdeata din fata blocului. La un an de la acel eveniment, Jurnalul nu va poate scrie decat despre zidul de beton de pe Strada Postavarului care le-a luat locatarilor dreptul la lumina. Cei 1.400 de metri patrati retrocedati unui mostenitor care, potrivit declaratiilor locatarilor, nu ar fi avut niciodata teren acolo, si-au facut datoria. Au adus investitorilor bani, pentru ca, in locul celor 49 de pomi rasi de constructor, s-a ridicat un bloc-turn de 10 etaje. Au luat, in schimb, dreptul la lumina oamenilor.

Turnul masiv care s-a ridicat in mai putin de un an blocheaza cele doua blocuri de patru etaje. „Daca acest proiect ar fi trecut pe la agentia de mediu, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Numai studiul de insorire ar fi ridicat serioase probleme investitorului”, a adaugat Eco-civica. Potrivit acestui studiu, in cea mai scurta zi a anului, razele soarelui trebuie sa bata cel putin pentru o ora jumtate in casa fiecarui locatar. O alta prevedere care ar fi ridicat la randu-i probleme investitorului ar fi fost respectarea distantei dintre cele doua constructii. Or, blocurile din zona sunt sufocate de noua constructie. Mai departe, in zona Parcului IOR, un alt bloc-turn este departe de a fi indeplinit astfel de norme. Acesta vine ca un lant peste blocurile vechi, le blocheaza si le priveaza de lumina soarelui.

DEZASTRU

Parcul Prisaca Dornei este in parte macinat de vilele care au aparut in numar destul de mare. La doi pasi de vilele din parc, doua blocuri-turn sfideaza zona. Ei bine, pentru ridicarea celor doua blocuri, nu au avut de suferit numai vecinii, ci si copiii Scolii 200. Acestia au fost vaduviti de locul de joaca ce a fost redus la un sfert din suprafata initiala. Potrivit articolului 222, din Anexa 2 a HG 525/27.06.1996, republicata in 2002, fiecarui elev ar trebui sa i se asigure o suprafata minima de 20 metri patrati. La scoala 200 din Sectorul 3, realitatea depaseste cu mult imaginatia oricarui inspector de mediu.
Necrolog

In Bucuresti sunt asfaltate sau betonate anual 90 de hectare de teren. In ultimii 18 ani au disparut sute de hectare de verdeata. Acestea au cazut victime defrisarilor, constructiilor, parcarilor, benzinariilor. Astfel, 300 de hectare de spatii verzi au fost ocupate de garaje sau constructii ilegale. Alte 300 de hectare de verdeata au fost distruse de cele 800.000 de autoturisme care au invadat capitala. Pentru fiecare masina moare un copac. De pe aliniamentele stradale au fost rasi 600.000 de arbori. Un numar impresionant de masini uzate au cotropit in jur de 40 de hectare de spatii verzi.Cele 200 de benzinarii au dus la disparitia
a 60 de hectare de verdeata.
Sesizari

Daca aflati despre abuzurile care se fac pe spatiile verzi care apartin domeniului public al statului si despre taierea copacilor din zona in care locuiti, atat din Bucuresti, cat si din tara, puteti scrie pe adresa de mail: [email protected] sau puteti suna la 318.20.37; 318.20.43 sau 318.20.26.

Sursa: Jurnalul National

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *