Autor: Foreign Correspondent
Traducere: Silviu Lungu
În Australia se impulsionează din nou construirea instalațiilor de incinerare a deșeurilor. Este aceasta calea de urmat? Deștepții de suedezi cred că da. Foreign Correspondent l-a trimis pe Craig Reucassel de la War on Waste în Suedia să investigheze.
În timp ce Australia se luptă cu mormane tot de mari de deșeuri, ideea incinerării capătă susținători din categoria grea, printre care și ministrul federal al energiei.
Va funcționa așadar incinerarea? Poate fi aceasta „curată”? Este rentabilă?
Iar dacă investim în această tehnologie, într-un moment în care China a încetat să mai preia o mare parte din materialele noastre reciclabile, asta înseamnă că ele vor ajunge să fie arse?
Suedia este considerată un lider în managementul deșeurilor. Și, ca unul dintre statele cele mai mari inovatoare din lume, este în același timp și una dintre țările care incinerează cel mai mult.
Așa că Craig Reucassel, de la War on Waste a călătorit în Suedia, să vadă dacă această țară deține soluția la criza deșeurilor din Australia.
Suedezii duc la groapa de gunoi doar 1% din deșeuri, iar guvernul lor ajunge chiar să declare o rată fenomenală de reciclare de 99%. În multe locuri, deșeurile lor alimentare sunt colectate și transformate în combustibil bio pentru mașinile lor Volvo.
În capitala Stockholm, de fiecare dată când li se golește tomberonul, sună un senzor, iar gospodăria primește o factură. Dacă își scot tomberonul mai rar, plătesc mai puțin. „Dacă ne sortăm gunoiul, economisim bani,” spune rezidenta Sara Jarnhed.
Dar elementul central al strategiei de management al deșeurilor din Suedia este lanțul de 34 de instalații de incinerare mari, care transformă deșeurile în energie pentru electricitate și încălzire.
Suedia face chiar și 100 de milioane de dolari pe an din importul de deșeuri, prin arderea a mii de tone din Marea Britanie și din alte țări care nu știu ce să facă cu ele și îi plătesc Suediei ca să le elimine.
Problemă rezolvată? Să nu ne grăbim. În timp ce Australia analizează dacă să pornească pe drumul incinerării, Craig Reucassel a mers pe urmele deșeurilor din Suedia pentru a descoperi că avem multe lucruri de învățat din experiența Suediei, dar nu toate acestea sunt bune.
Puteți urmări materialul video realizat aici: https://www.abc.net.au/foreign/to-burn-or-not-to-burn/10118852?jwsource=cl
Transcrierea materialului:
CRAIG REUCASSEL: Elsinore, loc al bătăliilor istorice și al frământărilor teatrale. Aici agoniza Hamlet, în încercarea de a lua o decizie, așa că, dacă tot sunt aici, m-am gândit că e locul perfect pentru mine să pun o întrebare arzătoare.
[lângă Elsinore] „Să ardem sau să nu ardem, aceasta este întrebarea. Este mai înțelept în pământ să-ngropăm gunoiul și plasticul rezultat din comoditatea noastră revoltătoare sau să luăm energie dintr-o mare de deșeuri problematice, după ce le distrugem prin ardere. Scuze, Shakespeare.”
CRAIG REUCASSEL: Am venit în Suedia și, chiar dacă mă bucur de priveliștea acestui oraș din insule, am venit să văd de fapt partea mai puțin pitorească a acestei țări de 10 milioane de locuitori. Încă de când am devenit cunoscut pentru că mă uit în toate coșurile de gunoi, oamenii au început să vină la mine și să-mi spună că trebuie să copiem ce face Suedia cu deșeurile.
În Australia, așa-numita metodă „energie-din-deșeuri” a devenit noua soluție minune. Așa că am venit aici să aflu dacă poate fi o rezolvare bună pentru criza deșeurilor. Căutarea noastră începe la 5 AM, în Marea Baltică.
[pe vas] „Suedia a devenit cunoscută ca regina lumii deșeurilor și, conform guvernului, reciclează 99% din deșeuri, iar această ambarcațiune face parte din poveste. Au atât de mult succes cu deșeurile lor încât acum importă din alte țări.”
Swe-Freighter a plecat din Anglia acum trei zile iar cele 3.000 de tone de deșeuri de la bord, aflate în drum spre Vasteras, în Suedia, urmează să fie arse”.
Suedia transformă gunoiul altor țări în bani. Baloturile de pe acest vas vor produce 200.000 de dolari, iar în total Suedia face aproximativ 100 de milioane de dolari anual din acest comerț. Importurile se amestecă cu gunoiul local și sunt arse în 34 de uzine răspândite în toată țara. Ei spun că abordarea este mai bună decât cea a Australiei, care îngroapă deșeurile în gropi de gunoi. Mai mult, guvernul de aici numește acest procedeu reciclare. Dar eu nu sunt atât de convins. Așa că am venit la uzina din Vasteras să văd cu ochii mei.
[macara uriașă în gunoi] “Ooo! Uită-te la asta! E cam înspăimântătoare.”
Aici ar trebui să fie ceea ce rămâne din gunoi după ce gospodăriile și industria extrag toate materialele reciclabile.
„Cum considerați voi astea, regenerabile sau reciclabile?”
JOCKE HOOK: „Păi, reciclabile, pentru că asta este reciclare. Le transformăm în energie, așa că noi o privim ca pe un fel de reciclare.”
CRAIG REUCASSEL: „Pentru mine, reciclarea înseamnă să iei ceva și să-l transformi înapoi într-un produs care poate merge înainte. Nu știu dacă arderea…”
JOCKE HOOK: “ Da, dar noi le transformăm în energie și ăsta e modul în care privim noi lucrurile.”
CRAIG REUCASSEL: Eu nu le-aș vedea așa, dar uzina încearcă totuși să extragă unele materiale reciclabile rămase.
JOCKE HOOK: „Putem scoate metalele, părțile din aluminiu, sticlă, nisip, pietre mai mici și așa mai departe.”
CRAIG REUCASSEL: „În ceea ce rămâne, există multă hârtie, lemn și plastic.
JOCKE HOOK: [Malarenergi] „Cel mai bine ar fi, bineînțeles, să reciclăm plasticul, dar odată ce a intrat în gunoi, devine gunoi. Acesta este o bună modalitate de a rezolva problema.”
CRAIG REUCASSEL: [în clădirea de ardere] „Ooo! Aici se întâmplă de fapt, nu? Ăsta este deci boilerul.Cât de fierbinte este?”
JOCKE HOOK: „900 de grade Celsius în boiler.”
CRAIG REUCASSEL: Deci despre asta este vorba. Deșeurile sunt arse și se generează electricitate și apă caldă pentru încălzirea orașului iarna.
„Cât gunoi poate arde pe oră?”
JOCKE HOOK: “șaizeci de tone pe oră”.
CRAIG REUCASSEL: “Șaizeci de tone de deșeuri pe oră”.
Dar ce rămâne în urmă? În Australia, argumentele împotriva arderii deșeurilor s-au concentrat pe problema emisiilor toxice.
[lângă coșul de fum] „Deci poți să garantezi că nu există substanțe carcinogene și lucruri de genul ăsta? Ce eliminați de fapt aici?”
JOCKE HOOK: „Există substanțe chimice, bineînțeles, dar ele sunt conforme cu reglementările pe care trebuie să le respectăm”.
CRAIG REUCASSEL: „Da. Deci guvernul suedez monitorizează ce iese pe acolo?”
JOCKE HOOK: „A, da, monitorizează iar noi avem cele mai mari cantități din Suedia în ceea ce privește emisiile care ies pe coș”.
CRAIG REUCASSEL: „Cum se elimină toate astea? Dacă se emană toate aceste toxine, ce se întâmplă cu ele?”
JOCKE HOOK: „O mare parte dintre toxine se elimină în procesul de ardere și sunt distruse de temperatura înaltă. Sunt aproape 900 de grade Celsius”.
CRAIG REUCASSEL: „900, deci căldura din boiler influențează eliminarea emisiilor?”
JOCKE HOOK: „Parțial. Dar apoi spălăm emisiile”.
CRAIG REUCASSEL: „Spălați emisiile?”
JOCKE HOOK: „Spălăm emisiile”.
CRAIG: Curățarea emisiilor nu este ieftină. Această uzină a necesitat jumătate de miliard de dolari pentru a fi construită și 35 de milioane de dolari pe an pentru funcționare. Dar are și câteva metode de a face bani frumoși. Nu generează venituri doar din preluarea de deșeuri. Electricitatea pe care o produce valorează 10 milioane de dolari pe an. Însă încălzirea centrală aduce venituri și mai mari. Cu 900 de kilometri de țevi subterane care duc până la aproape toate casele din oraș, uzina obține 65 de milioane de dolari pe an.
Însă chiar dacă suedezii au găsit un mod de a face bani din gunoaie, mai sunt câteva lucruri care mă neliniștesc. Am fost surprins cât de mult plastic se afla în deșeurile de la uzina de tipul „energie-din-deșeuri”. Cum se potrivește asta cu povestea suedeză a energiei curate?
[la cafenea] „Deci Suedia a interzis depozitarea deșeurilor cu mulți ani în urmă și, dacă eu nu-mi termin prânzul, acesta nu va ajunge la groapa de gunoi să se transforme în gaz metan, care este bineînțeles un gaz de seră. Dar marea întrebare pe care o am este ce se întâmplă cu obiectele ca acest ambalaj din plastic care este aruncat, care este efectul dacă arzi plasticul?”
Pentru a afla, mă întâlnesc cu Profesorul Goran Finnveden, care a studiat mulți ani energia-din-deșeuri.
„Care este efectul arderi plasticului din punct de vedere al emisiilor?”
PROFESSOR GORAN FINNVEDEN: [KTH Royal Institute of Technology]
„Obții emisii de CO2, ca și cum ai arde petrol.”
CRAIG REUCASSEL: „Nu pot să cred că urmează să spun asta, fiindcă eu vin din Australia, unde majoritatea acestor lucruri se îngroapă și eu urăsc ideea de groapă de gunoi, însă este uneori mai rău să arzi plasticul decât să-l îngropi?
PROFESSOR GORAN FINNVEDEN: „Da, poate fi, mai ales pe termen scurt, fiindcă dacă incinerezi plasticul, obții emisiile de dioxid de carbon imediat, pe când dacă le îngropi va dura mult timp până se degradează. Dar pot exista altele probleme cu gropile de gunoi. Ocupă spațiu, poți avea scurgeri de levigat sau de substanțe chimice toxice și așa mai departe.”
CRAIG REUCASSEL: „În ce măsură reciclarea este mai benefică decât incinerarea?”
PROFESSOR GORAN FINNVEDEN: „Reciclarea este întotdeauna… pot exista excepții, dar aproape întotdeauna este mai benefică, și din perspectiva energiei, și din perspectiva emisiilor”.
CRAIG REUCASSEL: Cei care se opun energiei-din-deșeuri spun de asemenea că acest procedeu reprezintă calea ușoară de a scăpa de deșeuri și descurajează reciclarea, însă Suedia se consideră un lider în domeniul reciclării. Așa că sunt nerăbdător să văd cum fac localnicii să prevină ca aceste resurse să ajungă în instalațiile de incinerare.
[ciocănit la ușă] „Bună ziua, sunt Craig.”
SARAH JARNHED: „Eu sunt Sarah, mă bucur să vă cunosc”.
WILDA JARNHED: „Bună, mă numesc Wilda”.
SARAH JARNHED: „Poftiți înăuntru, o să vă arăt bucătăria”.
CRAIG REUCASSEL: „Mulțumesc”.
Am aranjat o întâlnire cu Sarah Jarnhed și familia ei, care au binevoit să mă lase să văd ce întâmplă cu gunoiul din gospodăria lor.
SARAH JARNHED: „deci aici ținem deșeurile uscate”.
CRAIG REUCASSEL: „A, adică cele reciclabile”.
SARAH JARNHED: „Da, aici se întâmplă adevărata magie. Aici punem plasticul”.
CRAIG REUCASSEL: „Deci orice fel de plastic ajunge aici”.
SARAH JARNHED: „Da, tot plasticul, cel uscat”.
CRAIG REUCASSEL: Se străduiesc să sorteze deșeurile în diferite categorii.
SARAH JARNHED: „Iar aici punem sticla și bateriile și cutiile metalice”.
CRAIG REUCASSEL: Și au și un sistem de returnare/garanție pentru peturi.
SARAH JARNHED: „Luăm câțiva bănuți… dar asta-i bine pentru copii”.
CRAIG REUCASSEL: „Deci îi puneți pe copii să facă asta?”
SARAH JARNHED: „Da, apoi ei primesc banii și pot să-și cumpere o înghețată”.
CRAIG REUCASSEL: Wilda și fratele ei aud acest mesaj acasă și la școală: reciclarea este bună și trebuie să participe toată lumea.
[soțul și fiul ajung acasă] „Bună ziua, eu sunt Craig, ce faceți?
RICHARD JARNHED: „Salut, sunt Richard. Bine”.
SARAH JARNHED: [către fiu] “Cum a fost la fotbal?”
FIUL: „Bine!”
CRAIG REUCASSEL: [trecând în revistă cumpărăturile] „E la fel ca în Australia, totul e ambalat în plastic acum”.
Începe să fie cam ca acasă. Suedia pare să aibă aceeași problemă cu ambalarea excesivă ca Australia.
RICHARD JARNHED: „Astea sunt bananele bune, iar bananele rele nu sunt în plastic, însă astea scumpe sunt în pungă de plastic fără niciun motiv”.
CRAIG REUCASSEL: „Da, în plastic, exact”.
Însă aici lucrurile diferă. Alimentele sunt colectate separat și transformate în combustibil pentru autobuze și mașini.
CRAIG REUCASSEL: [se uită sub chiuvetă] „Alt coș de gunoi. Nu are prea multe în el”.
RICHARD JARNHED: „Nu”.
CRAIG REUCASSEL: Ce rămâne, dar nu este prea mult, urmează să fie ars, însă există un stimulent interesant pentru a ține cantitatea la un nivel scăzut.
RICHARD JARNHED: „senzorul din tomberon sună când…”.
SARAH JARNHED: „Da, face beep beep apoi ne trimit factura”.
CRAIG REUCASSEL: „Deci dacă scoți tomberonul mai rar, plătești mai puțin? ”
SARAH JARNHED: „Da, da”.
CRAIG REUCASSEL: „Asta-i foarte bine”.
La fel ca majoritatea suedezilor, nu-i deranjează ideea de a arde deșeurile pentru a produce energie.
SARAH JARNHED: „Cred că e mai bine decât să le îngropi, ceea ce e cam nebunesc. Cel puțin, obții ceva”.
RICHARD JARNHED: „Da, cred că e bine, pentru că reușesc să încălzească locuințele “.
CRAIG REUCASSEL: „Deci crezi că noi cei care îngropăm deșeurile, suntem nebuni?”
SARAH JARNHED: „Sunteți nebuni”.
CRAIG REUCASSEL: „Se pare că suntem nebuni”.
Dar reciclarea nu s-a terminat.
RICHARD JARNHED: „Vii să ne ajuți, Mario?”
CRAIG REUCASSEL: Trebuie să le ducem la punctul local de colectare.
[încărcând în mașină] „Și cât timp s-a strâns aici? Cam o lună sau mai mult de o lună?”
RICHARD JARNHED: „Da, poate o lună”.
CRAIG REUCASSEL: “Aproximativ o lună?”
RICHARD JARNHED: „Da, cam așa cred. Hai, micuțule”.
FIUL: „Nu!”.
RICHARD JARNHED: “Vrei să stai acolo?”
FIUL: „Da!”.
RICHARD JARNHED: “Bine, pa!”
CRAIG REUCASSEL: Containerele sunt la doar câteva minute depărtare și nu suntem singurii care ne facem datoria [multe persoane aduc deșeuri]
„Cât de des veniți să reciclați?”
DOAMNA: „Măcar o dată pe zi”.
CRAIG REUCASSEL: „O dată pe zi?”
DOAMNA: „Da, pentru că azi totul este în plastic și cred că este o prostie. Nu știu dacă se reciclează sau doar se ard”.
CRAIG REUCASSEL: „Interesant, de fapt aduceți deșeurile aici, dar nu știți dacă ei le reciclează cu adevărat”.
DOAMNA: „Da, cred că eu fac ce trebuie, dar nu știu ce se întâmplă în final”.
CRAIG REUCASSEL: „Foarte interesant că spuneți asta. Și noi am vrea să aflăm același lucru”.
WOMAN: „Păi să aflați”.
CRAIG REUCASSEL: „O să aflăm și vă spunem și dumneavoastră”.
WOMAN: „Să-mi spuneți”.
CRAIG REUCASSEL: „Da, vă vom spune”.
[stând lângă tomberoanele de colectare separată] „Richard și Sarah și mulți alți suedezi par foarte conștiincioși când vine vorba despre sortare și reciclare și asta e minunat. O femeie a venit azi aici pe bicicletă să o facă. Însă e vorba de un efort mult mai mare. Nu doar de ridicarea deșeurilor din fața casei. Ceea ce vreau să știu cu adevărat este dacă această activitate determină rate mai mari de reciclare pentru că, dacă nu, atunci determină rate mai mari de incinerare a materialelor reciclabile”.
În Suedia, producătorii de ambalaje sunt responsabili de reciclarea acestora. Ratele de reciclare pentru sticlă și hârtie sunt extrem de mari. Dar am auzit că la plastic, care mă preocupă cel mai mult, sunt anumite probleme. Așa că am plecat să vizitez cea mai mare firmă de reciclare a plasticului din Suedia. Nu mi-au răspuns la telefon. Am ales pentru această călătorie lungă spre sud, poate neinspirat, o mică mașină electrică albastră. Îmi place ideea că mașina mea este alimentată parțial de deșeuri, dar asta nu mă oprește să mă tem că mi se va termina bateria înainte să ajung la destinație.
[se dă jos din mașină la stația de încărcare] „Mi-e teamă să nu rămân fără baterie și nu știu cum să încarc mașina. Cred că trebuie să fiu utilizator înregistrat sau ceva de genul ăsta. Sper că nu trebuie să mănânc la McDonalds ca să-mi încarc mașina. ”
[vorbește la telefon] “Bună ziua, vorbiți engleza? Mulțumesc, asta-i bine. N-am mai încărcat niciodată o mașină electrică [verifică] sunt la o stație de încărcare la McDonalds, cum plătesc ca să o încarc? Da, am încercat asta. Ok, da, merge. Încarcă, mulțumesc! Vă mulțumesc mult pentru ajutor. Și acum ce fac?”
Cu mașina încărcată și indigestie, ajungem în sfârșit la compania de reciclat plastic numită SWEREC.
[mormane de plastic] „Am găsit locul în care se reciclează plasticul. Sunt grămezi uriașe aici”.
[stând în mașină] „SWEREC trebuie să recicleze 80% din ce-i aici, dar s-a făcut un audit acum câțiva ani și s-a descoperit că reciclează mai puțin de 40%, iar restul se incinerează. Să vedem dacă lucrurile s-au schimbat”.
[intră în birou] „Bună ziua. Aș putea vorbi cu Lief Karlsson? Numele meu e Craig Reucassel. Sunt de la Foreign Corespondent”.
Deși foarte politicoși, cei de la SWEREC nu vor să discute.
[în parcare] „Din păcate, se pare că nimeni nu vrea să vorbească cu noi despre cum se face aici reciclarea.
[o femeie se apropie] “Bună ziua, ce faceți?”
FEMEIA: „Bună. Puteți să opriți camera?”
CRAIG REUCASSEL: „Să oprim camera? Desigur”.
FEMEIA: „Ce faceți aici?”
CRAIG REUCASSEL: „Păi, am vrea să vorbim cu Lief Karlsson, dar nu este aici”.
FEMEIA: “Nu”.
CRAIG REUCASSEL: “Spuneam că…”.
FEMEIA: „Nu v-am dat permisiunea să filmați”. [pune mâna în fața aparatului de filmat]
CRAIG REUCASSEL: N-am reușit mare lucru, așa că mergem pe cale ierarhică. Aici e FTI, grupul industrial care organizează majoritatea reciclării de ambalaje din Suedia și are contract cu SWEREC. Ei trebuie să știe cât plastic se reciclează și cât se arde.
„Dacă suedezii duc la reciclat tot acest plastic și, de exemplu, SWEREC reciclează doar 38% din el, iar restul îl incinerează, asta nu-i deloc o reciclare mulțumitoare, așa-i?”
HAKAN STROM: [FTI] „n primul rând, ei au reziliat contractul cu noi și asta nu-i ok, apoi au existat niște discuții foarte dure între noi și nu suntem deloc bucuroși că s-a întâmplat asta”.
CRAIG REUCASSEL: „Cât din ambalajele din plastic trebuie să fie reciclate?”
HAKAN STROM: “Guvernul spune că trebuie să fie 30% iar noi în Suedia suntem la 47%”.
CRAIG REUCASSEL: Se pare însă că aceste cifre nu reprezintă cantitatea care se reciclează, ci doar ce se colectează.
„Asta trebuie să se recicleze sau doar o parte din cantitate trebuie reciclată?
HAKAN STROM: „E ceea ce se trimite la sortare”.
CRAIG REUCASSEL: „La sortare”.
HAKAN STROM: „Sortarea pentru reciclare și nu este prevăzută cantitatea care trebuie să se recicleze.”.
CRAIG REUCASSEL: “Și ce proporție din ambalajele de plastic pe care le primiți sunt arse?”
HAKAN STROM: “Nu am datele astea. Nu le am.”
CRAIG REUCASSEL: În timp ce FTI dorește să-și promoveze ratele de colectare a plasticului, cifrele care contează cu adevărat sunt cele raportate guvernului și care arată că mai puțin de o treime se reciclează, iar restul de 70% se arde.
Și când privim la utilizarea totală a plasticului în Suedia, nu doar la ambalaje, lucrurile stau și mai rău. Un raport recent arată că un procent uriaș de 84% ajunge la incineratoare. Toate acestea nu provoacă prea multă indignare în Suedia. De fapt, energia-din-deșeuri nu reprezintă aici o problemă, însă de cealaltă parte a acestui pod celebru, în restul Europei, se pregătește o furtună.
Urmează să-l întâlnesc pe activistul zero waste Joan-Marc Simon în Copenhaga, în apropierea unei noi și controversate centrale pentru energie-din-deșeuri, înconjurată de apartamente pentru locuit. Pentru a închide gura opoziției locale față de această uzină de 860 de milioane de dolari, proiectanții au inclus chiar și o pârtie de schi artificială pe acoperiș. La o uzină de ultimă generație ca aceasta, Joan-Marc nu este îngrijorat atât de mult de substanțele toxice cât este de arderea resurselor.
JOAN-MARC SIMON: [Zero Waste Europe] “Este o investiție uriașă și noi trebuie să ne gândim în ce dorim să băgăm banii. În conservarea resurselor sau în distrugerea resurselor? Acestea sunt utilaje foarte eficiente de distrugere a resurselor. Și aș mai spune că probabil vor capta majoritatea substanțelor poluante, dar rămân totuși niște utilaje care distrug resursele. Noi am demonstrat că, pentru mult mai puțini bani, poți să conservi resursele, să investești în locuri de muncă pe plan local și să păstrezi banii în comunitate.
CRAIG REUCASSEL: Se pare că UE adoptă o poziție similară, prin introducerea unor noi legi care să trimită mai multe deșeuri spre reciclare. Ratele de reciclare din Europa vor trebui să crească de la 50%, cât sunt acum, la 65% până în 2035, iar materialele vor trebui să fie reciclate cu adevărat, nu doar raportate ratele de colectare.
JOAN-MARC SIMON: „Este clar că în viitor vom asista la închiderea instalațiilor de incinerare din Europa, pentru că vor avea tot mai puține deșeuri de ars, iar reciclarea va crește.”
CRAIG REUCASSEL: „Țările care au ales cealaltă cale, au investit de pildă în dezvoltarea reciclării, iar nu a energiei-din-deșeuri. ”
JOAN-MARC SIMON: „Da, avem exemple în Europa de orașe mult mai avansate decât Copenhaga, în care, cu mult mai puține investiții s-a mers mult mai departe. De exemplu, Ljubljana, capitala Sloveniei, cu jumătate de milion de oameni, nu are un incinerator și reciclează cam 65%, ceea ce este mai mult decât dublu față de Copenhaga; cu mult mai puține investiții, ei reciclează mai mult”.
CRAIG REUCASSEL: Pe drumul înapoi spre Suedia, mă întreb dacă n-ar fi fost mai bine să vizitez o țară mai orientată spre reciclare – probabil e cam târziu pentru un ocol prin Slovenia. Pentru Australia, întrebarea este unde să ne investim banii. Energia-din-deșeuri este o opțiune costisitoare și, în legătură cu cât de potrivit e modelul suedez pentru Australia, mă preocupă un lucru. La fiecare uzină pe care am vizitat-o se vorbește mai mult despre termoficare decât despre electricitate. Așa că am o ultimă întrebare și am găsit persoana care poate să-mi răspundă la ea.
„În Australia, nu avem capacitate de termoficare, nu avem încălzire centrală, sau la nivel de cartier, nici aer condiționat centralizat. Asta înseamnă că e mai puțin eficient pentru Australia să investească în energie-din-deșeuri?”
WEINE WIQVIST: [Waste Association of Sweden] „Cu siguranță. Din păcate, dacă folosești doar electricitatea, în mod sigur eficiența energetică a uzinei va fi mult mai mică decât ce avem în Suedia și în alte părți ale lumii unde se folosește încălzirea centrală municipală. Iar rezultatul va fi mai puțin eficient. Dar tot trebuie să iei în calcul ce alternative există. ”
CRAIG REUCASSEL: Devine foarte clar că energia-din-deșeuri nu este o soluție universală.
[încarcă mașina] „Să-mi încarc mașina la o uzină de energie-din-deșeuri e ca și cum aș arde deșeuri ca să-mi pun mașina în mișcare, dar realitatea e puțin mai complexă. Aici, în Suedia, este vară acum și majoritatea cuptoarelor au fost oprite, pentru că aproximativ 90% din energia produsă de aceste uzine se folosește pentru încălzire. Ce înseamnă asta pentru Australia? Oare vom instala sisteme de aer condiționat, ceea ce se poate realiza, dar presupune să săpăm toate străzile din orașe ca să montăm sisteme complexe de țevi care să transporte răcoarea la fiecare casă? Nu știu dacă suntem genul de țară care să poată face acest lucru. …. ”.
Nimic din toate astea nu-i preocupă pe suedezii care merg la festivalul de vară, o sărbătoare populară. Sarah, Richard și copiii lor s-au alăturat mulțimii, dansează și se distrează în jurul unui stâlp împodobit cu flori.
SARAH JARNHED: „Tot timpul am crezut că este o cruce, dar am aflat, mi-a zis cineva că este de fapt un vechi ritual al fertilității de pe vremea vikingilor. Deci de fapt nu este o cruce. [verifică] iar noi dansăm și celebrăm fertilitatea. Dar nu sunt sigură că e adevărat, însă asta face toată lumea și îmi place ideea. Cred că este frumos, fiindcă se întâmplă când totul începe să crească și este minunat. Un obicei nebunesc suedez pe care îl păstrăm.”
CRAIG REUCASSEL: Suntem în mijlocul verii, este timpul pentru schnapps și cântece, înainte să înceapă iarna aspră în care, pe timpul nopților de 18 ore, cu temperaturi sub 0 grade, suedezii se vor încălzi prin incinerarea deșeurilor țării.
Nu departe de prăjina tradițională și de dansuri, pufăie uzina de tipul energie-din-deșeuri Hogdalen, din Stockholm, lângă o zonă de reciclare. Pare locul potrivit să ne întoarcem la problema noastră arzătoare.
[lângă Hogdalen] „Pe măsură ce am călătorit prin Suedia, am constatat că oamenii sunt foarte interconectați aici. Energia-din-deșeuri nu este doar o soluție simplă la problemele noastre cu deșeurile. Dacă nu-ți organizezi reciclarea, atunci o să arzi o mulțime de plastic – care este un fel de petrol de calitate inferioară. În cel mai bun caz, energia-din-deșeuri poate fi un pas înainte față de gropile de gunoi, dar rămâne unul aflat la baza piramidei – de aceea trebuie să investești masiv în reciclare și să eviți în primul rând producerea de deșeuri”.
