2011: Taxa auto pentru un motor Euro 5 de 1.4 litri si 2 ani vechime va fi de 125 euro

    0
    53

    Laszlo Borbely, Ministrul Mediului, a dat primul exemplu oficial al valorii taxei de mediu in 2011. Pentru un automobil Euro 5, second-hand, echipat cu un motor de 1.4 litri si vechi de doi ani, proprietarul va plati echivalentul a 125 de euro.

    Laszlo Borbely, Ministrul Mediului si Padurilor, a facut astazi prima afirmatie punctuala despre taxa auto din 2011. Ministrul s-a referit in principal la automobilele echipate cu motoare Euro 5 si a dat drept exemplu un vehicul propulsat de un motor de 1.4 litri, vechi de doi ani, pentru care s-ar plati o taxa de 125 de euro. In cazul in care vehiculul respectiv ar avea un motor de 3.000 centimetri cubi, taxa auto ar fi de 3.642 euro, informeaza Capital. Pentru moment, nu exista o formula clara de calcul a taxei auto, dar asteptam informatii suplimentare pana la finele lunii.

    Luna septembrie a adus o serie de informatii care ar fi anuntat mai multe variante de taxare pentru automobilele second-hand incepand cu 1 ianuarie 2011. Una dintre aceste variante anunta o taxa auto de 933 de euro pentru automobilele echipate cu un motor Euro 4 de 1.4 litri si o vechime situata intre 4 si 6 ani. In cazul in care motorul respectivului autoturism ar fi respectat doar norma Euro 3, taxa auto ar fi de peste 3.000 de euro. Nivelul ridicat al taxei auto pentru un automobil Euro 3 cu o vechime intre 4 si 6 ani ar duce la reducerea semnificativa a inmatricularilor second-hand in Romania si chiar la inghetarea pietei de automobile second-hand romanesti.

    Pentru automobilele echipate cu motoare Euro 1 si Euro 2, taxa de inmatriculare va „creste putin”, dupa spusele ministrului. Majoritatea autoturismelor din aceasta categorie platesc oricum o taxa de inmatriculare serioasa, deci romanii vor fi neinteresati „din oficiu” de inmatricularea acestor modele. In schimb, exista si o parte buna in anuntul Ministrului Mediului. Practic, nu a fost anuntata nicio schimbare in ceea ce priveste impozitarea vehiculelor in functie de poluare, dar sunt sanse ca aceasta atributie sa ii revina Ministrului Finantelor, sau ca acest criteriu sa nu fie schimbat dupa dublarea impozitelor din acest an pentru vehiculele cu motoare de peste 2.000 cmc.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here