Alimentatie, creatie, recreatie pentru elevi

Alimentatie, creatie, recreatie pentru elevi

De ce este important sa consumam vitamine, proteine, cum ne afecteaza grasimile, dulciurile, produsele fast food, ce inseamna adoptarea unui stil de viata sanatos sunt o parte din lucrurile invatate de copiii din Targu-Mures, in cadrul unui atelier, organizat de Asociatia Bio-Nutritie, cu tema ”Alimentatie, creatie, recreatie pentru elevi”.
Atelierul a fost organizat la sfarsitul saptamanii trecute la Policlinica “Santa” din Targu-Mures. ”Premisa de la care am pornit pentru a realiza acest atelier a fost ca am efectuat studii in randul copiilor si am vazut ca foarte multi dintre ei au un nivel scazut de antioxidanti. Am vazut ca si mamele copiilor nu sunt prea pregatite sa le ofere ceea ce au nevoie. Unele mame au si marturisit ca nu le place la bucatarie, chiar si in timpul sarcinii, ori un copil infometat este programat la diabet din viata intrauterina. A fost un scop mascat sa vina si parintii alaturi de copii”, a declarat dr. Dora Santa, presedintele Asociatiei Bio-Nutritie.

Alimentatia sanatoasa este alimentatia ritmata

Pe langa lectiile despre o alimentatie sanatoasa, cum sa citeasca etichetele alimentelor cand merg la cumparaturi, cum sa-si alcatuiasca un meniu sanatos, copiii au invatat si cum sa prepare o inghetata din produse proaspete, fara chimicale, pe care au savurat-o la sfarsitul celor doua ore de atelier. ”Alimentatie sanatoasa inseamna in primul rand o alimentatie ritmata, dimineata, amiaza si seara si daca se poate si gustari intre mese, pentru ca un copil infometat va infuleca dupa ca vede mancarea sau va manca tot timpul pentru a-si alina foamea dinainte. In al doilea rand mancarea sanatoasa inseamna si consistenta acestor alimente, nutrientii pe care ii contin, fiecare meniu ar trebui sa contina lipide, proteine, in proportie de 20% fiecare, hidrati de carbon care ar trebui sa fie in proportie de 60%. Daca mananca doar un corn atunci mananca practic numai hidrati de carbon. Daca cornul acela nu este insotit de o bucatica de cascaval, o rosie sau un iaurt care are toti nutrientii atunci nu este un aliment complet si nu il va satisface si va fi aceeasi consecinta: dupa o jumatate de ora ii este iar foame”, a explicat dr. Santa.
Pentru a veni in sprijinul copiilor, Asociatia Bio-Nutritie va incheia un protocol cu Inspectoratul Scolar Judetean Mures privind includerea unor ateliere in scoli si gradinite despre modul de abordare a unei alimentatii sanatoase.

”Am invatat multe lucruri noi despre alimentatie. De obicei mananc sanatos dar este foarte bine ca lumea sa stie ce mananca si sa manance fara grasimi, cartofi prajiti, produse fast food. ”
Cristina Poptamas

”Eu si pana acuma mancam sanatos dar de acum o sa am mai mare grija. Adica cand prietenii mei vor manca prostii, chipsuri, bauturi ca Fanta, cu multi coloranti o sa-i avertizez si nu o sa mananc si eu cu ei.”
Victor Tarcza Zarug

”Am invatat sa nu mancam chips, hot dog, sa nu mergem la fast food pentru ca nu e sanatos. Eu mancam sanatos si pana acuma si o sa le spun si prietenilor mei sa manance fructe, legume, cereale pentru ca sunt mai sanatoase.”
Borbely David

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *