Alti 10 vanatori italieni sunt cercetati pentru braconaj in Romania

Proiect de OUG: Combaterea braconajului în Delta Dun?rii se va face de Comisariatul de Control Integrat
Alti 10 vanatori italieni sunt cercetati pentru braconaj in Romania

Zece cetateni italieni veniti la vanatoare in Romania sunt cercetati pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor si braconaj cinegetic, politistii descoperind la hotelul din statiunea Eforie Sud unde acestia erau cazati mai multe arme de vanatoare si aproximativ 2.000 de cartuse. In urma cu doua saptamani au fost arestati alti 3 italieni si 6 romani, dintr-un grup de 20 de vanatori, sub aceleasi acuzatii. Acum sunt cercetati in stare de libertate.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie Constanta, politisti ai Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase, cu sprijinul politistilor din Negru Voda, au facut, luni, perchezitii la un hotel din Eforie Sud unde erau cazati mai multi cetateni italieni suspectati ca vanau ilegal in Romania si detineau arme si munitie fara respectarea prevederilor legale in vigoare.

La hotelul din Eforie au fost descoperite 15 arme de vanatoare, aproximativ 2.000 de cartuse si peste 180 de ciocarlii capturate in timpul partidelor de vanatoare.

Pe parcursul verificarilor s-a stabilit ca cetatenii italieni aveau autorizatii de vanatoare pentru specia ciocarlie pe un fond de vanatoare din localitatea Cotu Vaii, apartinand AVPS Bucuresti, iar armele erau inchiriate de la doua societati comerciale din Arad si Tulcea.

Cei zece cetateni italieni sunt cercetati in prezent pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor si braconaj cinegetic.

Alti 20 de cetateni italieni veniti sa vaneze in Romania au fost ridicati de catre anchetatori in urma cu doua saptamani, in urma unor perchezitii facute in cele doua hoteluri din zona Cernavoda unde erau cazati. In camerele lor de hotel au fost gasite 30 de arme de vanatoare, aproximativ 9.000 de cartuse, dar si peste 1.000 de pasari vanate si tinute la congelator.

In acest caz au fost arestate preventiv noua persoane, trei italieni si sase romani, intre acestia fiind si seful Asociatiei Judetene de Vanatoare si Pescuit Sportiv (AJVPS) Constanta, Danut-Vasile Miron, si Luigi Sgobba, cetateanul italian care organiza partidele de vantoare pentru compatriotii sai, in schimbul a cate 1.500 de euro pentru un astfel de sejur.

Ulterior, magistratii Tribunalului Constanta au admis recursul formulat de cei noua inculpati si au decis cercetarea lor in libertate, cu interdictia de a parasi tara.

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, italienii pastrau munitia si armele in conditii de insecuritate totala, in camerele de hotel si in portbagajul masinilor aflate in parcarea hotelului.

Astfel, la unul dintre hoteluri au fost gasite noua arme, 4.311 cartuse si 308 pasari vanate si tinute la congelator. Tot in acest hotel au mai fost gasite 1.000 de cartuse goale, care fusesera trase anterior, adunate din fondul de vanatoare. In celalalt hotel din Cernavoda unde erau cazati italienii au fost gasite 21 de arme de vanatoare, 4.600 de cartuse si alte 798 de pasari vanate si tinute, de asemenea, la congelator.

„Din cercetarile desfasurate pana in acest moment au reiesit indicii si date ca inculpatii, speculand oportunitatile legale si folosind abil bresele sistemului de control al activitatii de vanatoare, au organizat, cu sprijinul unor persoane din cadrul AJVPS Constanta, in mod ilegal, partide de vanatoare pentru cetateni italieni, incalcand prevederile regimului armelor si al munitiilor si aducand un grav prejudiciu fondului cinegetic national”, se arata in rechizitoriul procurorilor constanteni.

De altfel, dupa retinerea sefului AJVPS Constanta, Danut-Vasile Miron, procurorul de caz Teodor Nita a precizat ca acesta nu a facut in ultimii ani nicio inregistrare in registrul armelor de foc, astfel ca nu se poate spune ce si cum s-a vanat pe teritoriul judetului.

„Din 2005 nu s-a inregistrat nimic in registrul armelor aferent judetului Constanta. In momentul de fata nu se stie cate arme s-au folosit, cate cartuse s-au folosit, de catre cine, pe tot teritoriul judetului Constanta, pe durata ultimilor sase ani, deoarece seful AJVPS Constanta nu a completat nicio jumatate de pagina din aceste registre obligatorii”, preciza Teodor Nita.

Anchetatorii au stabilit insa ca in perioada 8 – 10 octombrie Miron a distribuit ilegal, fara a face mentiunile in evidentele obligatorii, un numar de 18.000 de cartuse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *