Cercetătorii americani au descoperit un stejar în vârstă de 13.000 de ani care s-a clonat singur
29 Dec 2009 Comenteaza pe Forum Trimite prin Y!M Email Tipareste
California, clone, Jurupa, plante, stejar, suburbie
În vârful unui mic deal, dintr-o suburbie din sudul Californiei, există un mic pâlc de stejari piperniciţi şi noduroşi, înghesuiţi între mai mulţi bolovani. Un simplu trecător ar ignora acest miracol biologic antic.![]()
Întreaga grupare de trunchiuri este de fapt o singură plantă, descoperită de curând şi numită stejarul Jurupa, despre care cercetătorii cred că are o vârstă de circa 13.000 de ani, fiind considerată una dintre cele mai vechi plante din lume.
Oamenii de ştiinţă, sub îndrumarea lui Michael May de la Univesitatea din California, au văzut pentru prima oară copacii în urmă cu 10 ani, în timpul unui studiu de rutină asupra florei locale. A fost însă ignorat; toate cele 70 de tulpini abia trec de un metru înalţime şi sunt ascunse între bolovanii care apără planta de vânt.
La prima vedere, oamenii de ştiinţă au crezut că este vorba de un grup izolat de copaci, dar ceva nu se potrivea. Nici unul dintre ei nu producea ghide fertile, aşa că nu se putea reproduce. Copacii erau şi foarte asemănători, aproape ca gemenii identici. Echipa a început să bănuiască că au de-a face cu o clonă.
Analiza genetică a confirmat suspiciunea lor. Toate cele 70 de tulpine sunt indentice din punct de vedere genetic, fiind practic aceeaşi plantă care creşte în acest moment pe o distantă de 25 de metri. „Este foarte dificil să determinăm vârsta aceastor organisme. Cele mai multe estimări se fac pe baza ratei de creştere, dar această metodă dă erori mari”, a declarat unul dintre membri echipei lui May. Cu toate acestea vârsta copacului este estimată la circa 13.000 de ani.
Michael May crede că stejarul a avut iniţial o singură tulpină, crescând în medie cu circa 0,5 centimetri pe an. Incendiile au desprins ramuri, de-a lungul timpului, care au prins rădăcini. Descoperirea echipei din California va fi publicată în jurnalul online PLoS One.
Sursa: Realitatea TV
Pentru mai multe informatii detaliate despre ecologie si protectia mediului, evenimente ecologice, stiri de mediu, California, clone, Jurupa, plante, stejar, suburbie sau voluntariat oriunde in tara aboneaza-te gratuit la newsletterul saptamanal EcoMagazin
Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci alatura-te si tu celor 5000 de membri care s-au inscris deja in EcoSapiens si hai sa ne cunoastem pe forumul comunitatii. Intrebarile si comentariile tale sunt binevenite.
Comenteaza pe Forum



