Cladirile verzi, eficienta energetica

Cum ar fi sa poti proteja mediul stand in casa? Suna imposibil, dar nu este. Ar fi chiar foarte usor daca ai locui intr-o cladire verde.panouri solare

O astfel de constructie presupune, pe scurt, folosirea surselor de energie regenerabila si protejarea mediului inconjurator, prin utilizarea de materiale reciclabile si prin adoptarea unui sistem de incalzire a apei cu ajutorul energiei solare.

Un astfel de proiect presupune un efort al tuturor celor implicati in proces, adica investitori, arhitecti, ingineri, operatori si viitori rezidenti, spune Steven Borncamp, fondator al Romania Green Building Council, o organizatie care cuprinde firme de arhitectura si isi propune sa incurajeze piata constructiilor verzi.

„Ca orice idee inovatoare, aceasta este o nisa practicata de cativa vizionari”, precizeaza acesta, subliniind ca domeniul este o provocare in Romania.

Ce este o cladire verde

Termenul de „verde” defineste orice constructie noua sau veche care minimizeaza sau elimina riscul de a dauna mediului. Constructorii pot folosi solutii tehnice moderne, cum ar fi ferestrele specializate sau solutii traditionale, ca ventilatia naturala.

Cel mai important avantaj este reducerea costurilor energetice si a celor de reciclare, explica Steven Borncamp, adaugand ca studiile arata ca imobilele iluminate natural imbunatatesc productivitatea angajatilor.

Un alt avantaj este ca, spre deosebire de cladirile traditionale unde costurile cresc pe masura ce constructia ia avant, ridicarea de case verzi costa mai mult la nivel de proiectare, dar suma scade pe masura ce cladirea este construita.

1% cladiri verzi in Romania

Fata de pietele emergente in acest domeniu, unde rata de patrundere a fenomenului este de 3-5%, in Romania exista doar 1% imobile verzi, potrivit lui Steven Borncamp. „La aceasta ora se desfasoara 12 proiecte verzi semnificative in tara si sunt convins ca multe altele sunt planificate”, crede acesta, care povesteste ca pasiunea pentru constructiile verzi s-a nascut in anii „90 cand s-a implicat in cateva proiecte.

In 2005, Steven Borncamp si-a deschis o afacere in domeniu si atunci a realizat ca, pentru a schimba optica , este nevoie de o asociatie puternica a celor din business.

„Cred ca romanii se vor surprinde pe ei insisi cu cat vor progresa in a deveni mai responsabili fata de mediu”, crede acesta, dand ca exemple recente centrul de retail al bauMax care se va deschide la Ploiesti si noua fabrica Procter & Gamble.

De asemenea, din ce in ce mai multi romani sunt interesati sa isi renoveze casa „verde”, conchide acesta.

Cum sa ai o casa „verde”

* Foloseste becuri cu consum redus
* Schimba-ti ferestrele vechi care nu izoleaza bine
* Izoleaza-ti casa, mai ales mansarda sau podul
* Cumpara electrocasnice cu consum redus de electricitate
* Instaleaza-ti panouri solare pentru a produce energie
* Foloseste solutii de ventilatie naturala in loc de aer conditionat
* Paveaza gradina cu piatra naturala
* Schimba instalatiile sanitare vechi cu unele noi, din materiale reciclabile
* Triaza si recicleaza deseurile
* Ideal este sa construiesti casa din cofraje termoizolante din polistiren in care se toarna beton, ceea ce permite o izolatie dubla

Sursa: Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *