In comuna Rosia este pastrata singura moara pe apa functionala din Muntii Piatra Craiului

0
235
Moara cu apa
Moara cu apa

Roata mare de lemn iti rasare brusc in fata, parca rostogolindu-se dintr-o alta lume, pe firul repede al vaii. Un batranel se ridica in capul oaselor de pe lavita din fata morii. Clipeste nauc prin ochelarii cu sticla groasa de un deget si intreaba umbrele din fata sa: „Sunteti oamenii lui Dumnezau sau a lui dracu’?” Daca primeste raspunsul cel bun te primeste in moara, daca nu, p-aici ti-e drumul si cale batuta…

Baciul Gheorghe Burtic, ultimul morar de sub Muntii Piatra Craiului, se uita iscoditor la drumetii care i-au calcat batatura. „No, poftiti in casa, poftiti dara…” ne deschide larg usa morii. De cum ii treci pragul simti in nari mirosul de lemn si „farina” de porumb proaspat macinat. Moara are doua incaperi, una din ele este moara propriu-zisa, in cealalta in care intram e camera morarului. Podele negre negeluite, un pat, o lavita mare, o masa mititica si multe boarfe aruncate prin toate ungherele. Soba mica, de tuci, sta stinghera intr-un colt, luminata intens printr-un ochi de geam prafuit. Deasupra mesei sta aninata o lampa cu fotoghin (petrol-n.r.) si o ulcica pentru vin. Panze de paianjen arunca umbre fine pe tavanul podit. Pe masuta odihneste o carticica de rugaciuni, iar de pe pereti te privesc cativa sfinti pictati pe sticla. Intr-un colt troneaza o lada micuta de zestre.
„E de vanzare” ne momeste morarul, anuntandu-ne ca e facuta de ginerele din Budureasa. Batranelul se bucura de „turistii” care i-au calcat pragul, dar nu isi poate ascunde agitatia. Pe lavita hodineste o vioara cu goarna, o apuca si incepe sa zica o invartita bihoreneasca. Stam cuminti si ascultam. Batranelul plimba arcusul repede pe strune si ne cerceteaza rand pe rand, cu o privire mioapa, dar al naibi de nelinistita. Invartita se termina brusc, la fel cum a inceput. „No, daca sunteti oamenii lui Dumnezau, dati ceva?” Pune mana tremuranda pe cartea de rugaciuni si o rasfoieste. „Uite, colea pe masa, am un caiet. Scrieti ceva? Ca pe aici trec bugati oameni, da’ nu is tati oamenii lui Dumnezau, nu lasa nimic… Bata-l sa-l bata pe omu’ acela din Salonta, numai atata sa-i deie cat mi-o dat si el mie”, pufneste nervos nea Burtic. „Uite aici sa pui”, si imi arata in cartea de rugaciune o bancnota de 10 lei. „Punem bunicule, cum sa nu”, ii zic dumirindu-ma, in sfarsit, de ce era agitat batranelul si blestema pe unul din Salonta: ii era teama ca ii v-om vizita moara si nu ii v-om da un banut…

Roata destinului…

Dupa ce cartea de rugaciuni s-a inchis multumita, nea Burtic isi da drumul la vorbe. „De douazeci de ani nu mai am ce macina, s-o stricat treburile. Acum vin cu pita gata coapta de la oras, nu mai traba la nime farina”, ofteaza batranul.
Omul s-a nascut in moara, dar parca nu si-a dorit sa moara tot in moara… „Cand am fost mai tanar am fugit de acasa la Vatra Dornei, un picut o lipsit si ma insuram acolo. Lucram la mina si eram bine platit, dar o vinit tata dupa mine si m-o adus inapoi” deapana amintirile nea Burtic. Apoi isi aduce aminte brusc cum era sa piarda moara prin ’87. „A crescut apa pana uite aici”, si arata geamul incaperii in care stateam. Viitura de pe munte era sa-i lase in acea noapte fara intreaga avere a familiei. O parte din instalatiile de lemn au fost distruse, pereti s-au naruit si i-a dus apa la vale. „Atunci m-a ajutat tot satu’ si am refacut moara. Amu’ nu ma ajuta nimeni si am nevasta bolnava si fata ii bolnava si ea”, spune cu tristete morarul.
Batranul nu are pensie, ca nu a lucrat la stat sau la colectiv. Nici el, nici nevasta lui. Pe vremuri, cand roata morii se invartea si curgea in lada faina, n-avea baciu’ Burtic grija zilei de maine. Platea cotele catre stat, iar din marfa macinata lua uimul, mai castiga un banut si tinea ciurde de porci pe care ii vindea. „Banii o venit si s-o dus. I-am beut si m-am distrat” zice ridicand bratele in sus a paguba.
Cu cantatul la higheghe e alta poveste. Batranelul spune ca pe vremuri veneau domnii de la Cultura din Oradea si ii ducea pe taranii-lautari din Rosia prin orase cu spectacole. Asa a invatat sa cante, furand meserie de la lautari.

…se invarte ca roata morii

In moara propriu-zisa baciu’ Burtic se invarte in jurul lazii mari unde curge faina si explica mecanismul ce pune in miscare pietrele care macina bucatele. „Uite, aia-i vesca si deasupra ii granicul. Se toarna in lada graul sau porumbul si roata misca piatra. In lada cura cea mai buna farina care exista pa lume. Ca farina facuta la moara de apa e cea mai buna, ca nu-i fortat bobul, ci ii sfarmat lin, dupa cum cura apa” sopteste cu evlavie batranelul, in timp ce scotea o piedica de la o roata dintata, toata din lemn.
Traverseaza zglobiu incaperea, desi vederea il lasa pe zi ce trece. Afara isi aseaza mai bine ochelarii pe nas si da drumul la apa prin fagasul de piatra in care se roteste roata uriasa. Apa isi da drumul repede la vale si roata morii prinde viteza, fugarind pestisorii care se zbenguiau in albie. Aerul tremura racoritor de roua imprastiata de roata, prospetimea apei de munte si mirosul lemnului reavan invaluie locul. Morarul da fuga inauntrul morii si baga mana in lada de faina. O suvita galbena ca aurul tremura in bataia razelor de soare jucause. „Uite, galbana ca aurul”, isi arata palma acoperita cu malai proaspat, aromat. Pietrele de moara se aud alunecand una peste cealalta, ireal de lin pentru doua roci incatusate in cingatoare de fier. Timpul parca a intrat in moara si se invarte odata cu roata cea mare, restul lumii ramane undeva, departe. Moara de apa macina in ritmul raului, lemnul uscat si tare ca fierul tremura la intalnirea cu apa, pietrele de moara se invart asemeni Pamantului si din miezul lor tare se naste viata. Caci viata e bobul sfaramat care ajunge painea romanului cea de toate zilele…

O batranica de 150 de ani

Moara din Rosia apartinand lui Gheorghe Burtic este veche de aproape 150 de ani si sta inca semeata pe firul vaii Albioara, aproape de intretaierea cu valea repede a Soimusului. Cladita intre doua ape, pe piatra scoasa din burta muntelui, moara este faurita din scanduri late de stejar in „tehnica sosilor”. Este singura moara de apa din zona care este functionala si este mostenire de familie.
Cladirea are un mic tarnat (pridvor-n.r.), initial cu acoperis de sindrila, acum fiind acoperita cu tigla. Are doua incaperi, cea mai joasa dintre ele adapostind mecanismul propriu-zis al morii, pietrele si sitele. Moara poate fi vizitata oricand, proprietarul Gheorghe Burtic locuind in apropiere la nr.731.
FOTO: moara rosia 68

Dictionar de moara

Vesca – cutie de lemn de forma circulara, ranforsata cu benzi de fier, in care se invart pietrele de moara si se macina faina.
Granic – dispozitiv de fier asemanator unui cleste urias, suspendat deasupra pietrelor de moara. Cu ajutorul lui este extrasa din locas piatra de moara cand se blocheaza sau cand trebuie inlocuita.
FOTO: moara rosia 35
FOTO: moara rosia 31

Morarul

Gheorghe Burtic (75 de ani) a mostenit meseria de morar din tata in fiu. Nu are nicio sursa de venit in afara morii, care acum ii aduce bani doar in masura in care turistii ocazionali se indura si ii lasa cativa banuti. Cum sta mai toata ziua in poarta morii, tare bine i-ar prinde un aparat de radio, sa mai afle ce se intampla prin lume. In urma cu ceva vreme si-a scapat ochelarii in apa si dusi au fost. Acum are nevoie de 200 de lei ca sa-si faca altii noi. Pana atunci se foloseste de o pereche de imprumut, dar sunt slabi si nu prea vede cu ei. Daca esti „omul lui Dumnezau” poti fi sigur ca baciu’ Gheorghe Burtic va fi precum pita calda si, la plecarea din moara, iti va ura drum bun si va spune in urma ta o scurta rugaciune. Dar nu inainte de a-ti spune sa-i aduci cand mai vii pe la el o pita sau o „cafa”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here