In ultimul deceniu, suprafata fondului forestier sucevean s-a redus cu 17%

0
66
In ultimul deceniu, suprafata fondului forestier sucevean s-a redus cu 17%
In ultimul deceniu, suprafata fondului forestier sucevean s-a redus cu 17%

Dupa restituirile facute incepand cu anul 1991, statul mai administreaza doar 64% din padurile judetului

In judetul Suceava, aplicarea legilor fondului funciar a dus la diminuarea importanta a suprafetei impadurite ramase in proprietatea statului, releva o informare a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare Suceava. Asa se face ca, potrivit inspectorului-sef Daniel Constantin Coroama, la stat au mai ramas doar 64% din paduri.

„Dupa anul 1991, prin punerea in aplicarea a legilor fondului funciar, s-au retrocedat suprafete insemnate de padure celor care le-au fost confiscate de regimul comunist, cat si altora. Astfel, la sfarsitul anului 2013, suprafata fondului forestier de stat a ramas de 281.553 de hectare, adica la 64% din suprafata impadurita a judetului Suceava” precizeaza seful ITRSV.

Daniel Constantin Coroama observa, de asemenea, ca, fata de anul 2003, adica doar in ultimii 10 ani, prin continuarea aplicarii legislatiei funciare si a punerilor in posesie, fondul forestier al statului s-a diminuat cu 17%.

Judetul Suceava are 436.743 de hectare fond forestier, pe langa cele ale statului 64.956 ha fiind administrate de unitatile administrativ-teritoriale, iar 90.234 ha de particulari, persoane fizice si persoane juridice. Pe categorii de folosinta, cele 436.743 ha sunt reprezentate de 422.299 ha de paduri si 14.444 ha de terenuri care deservesc fondul forestier, acestea fiind incadrate la categoria „alte terenuri”. Din suprafata acoperita cu paduri, 75% o reprezinta rasinoasele si 25% foioasele.

Nu in cele din urma, comparativ cu anul 1990, de remarcat este o crestere a fondului forestier din judetul Suceava cu 1.498 ha, fenomen datorat introducerii in fondul forestier national a pasunilor impadurite cu consistenta mai mare de 0,4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here